ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Artur Reșetnicov"

Artur Reșetnicov

,

La șapte ani de la tragicele evenimente din aprilie 2009, dezvăluirile continuă să apară. Fostul deputat Grigore Petrenco afirmă că pe 7 aprilie 2009 a avut loc o încercare de lovitură de stat, autorul fiind nimeni altul decât oligarhul Vladimir Plahotniuc.

„A fost o încercare de lovitură de stat, cu implicarea opoziției de atunci, adică s-a dorit ca să fie cu mâna opoziției. Atunci Plahotniuc nu avea așa putere ca acum și a făcut totul cu alte persoane. Ce mă face să cred că Plahotniuc a încercat să facă o lovitură de stat: uitați-vă unde se află persoanele cu funcții de răspundere de atunci. Reșetnicov a venit în majoritatea parlamentară, împreună cu toți trădătorii. Cu siguranță el știe ce a fost atunci. Zubic, care controlează mai multe hoteluri. Papuc atunci a dispărut în 7 aprilie, iar Zubic a condus atunci acțiunea. Mejinschi, la fel, este una din persoanele care au avut atunci funcții cheie. Apoi sunt sportivii care au încercat atunci să destabilizeze situația, sportivii lui Țuțu”, a declarat Grigore Petrenco în cadrul emisiunii Interpol, la TV7.

Potrivit fostului deputat, Plahotniuc a recurs la acele acțiuni pentru că voia să capete influență și să se ridice de la nivelul anticamerei președintelui comunist Vladimir Voronin.

„Pe timpul nostru a fost și corupție și mulți știau ce făcea Reșetnicov și Voronin probabil cunoștea. Dar mulți dintre ei se află acum în subordinea lui Plahotniuc. Și Zubic, și Reșetnicov. Mi-aș dori ca guvernarea să desecretizeze corespondența din 7 aprilie dintre Voronin și Reșetnicov. Cu siguranță vom afla multe lucruri”, afirmă Petrenco.

„Pentru mine este clar că în aprilie s-a dorit lovitura de stat pentru ca Plahotniuc să preia puterea. Și asta pentru că este una să te aștepte cineva în anticameră și alta este tu să stai la cineva în anticameră”, a mai spus fostul deputat.

Grigore Petrenco a mai povestit cum l-a cunoscut pe Plahotniuc. „Eu cunoșteam că Plahotniuc încearcă să rezolve multe chestii. Prima mea întâlnire cu el a fost la un concert cu tinerii și Plahotniuc era unul dintre organizatorii evenimentului. Când l-am văzut prima dată, am înțeles că acest om este foarte rău”, susține Petrenco.

Fostul parlamentar a mai declarat că a fost exclus din PCRM la fel ca și alte voci puternice anume la indicația lui Plahotniuc. „În PCRM a existat întotdeauna lupta pentru putere, de asta și ne-au exclus din PCRM, pentru că s-a știut că în actualul Parlament astfel de oameni ca noi nu trebuiesc ca să nu-i încurce lui Plahotniuc. Au fost multe dezbateri în fracțiunea PCRM de atunci privind privatizările, mai ales hotelul Codru, dar Voronin avea influență. Țin minte că am avut discuții serioase la aceste subiecte, dar Voronin a insistat. Fracțiunea nu era de acord cu multe decizii de ale sale. Și în asemenea situații înțelegi că nu este totul așa cum este scris în programul electoral și poate de asta și au fost decizii radicale între fracțiunea noastră de atunci”, a punctat Petrenco. (sursa: Jurnal.md)

romaniabreakingnews.ro

,

Arestarea fostului premier moldovean Vlad Filat, urmată de căderea în plenul de la Chișinău a Cabinetului condus de Valeriu Streleț a readus Republica Moldova în criză politică prelungită ca urmare a destructurării AIE 3, de către tandemul Marian Lupu-Vlad Plahotniuc.

Nicolae Tmofti

Nicolae Tmofti

Astfel, scena politică de la Chișinău s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă pentru liderii PDM și ai PLDM care au căzut pradă intereselor de grup și lăsând deoparte continuarea drumului pro-european al Republicii Moldova, pentru a-și plăti polițe rămase restante din timpul guvernării. Aflat pe final de mandat, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti este singurul capabil în acest moment să găsească o soluția în tabară forțelor pro-europene, pentru a constitui un Cabinet capabil să guverneze și implicit să evite alegerile anticipate, mult așteptate de forțele politice pro-putiniste moldovenești. Pentru șeful statului moldav este un moment politic dificil întrucât trebuie să împace PDM cu PLDM, ca alianța pro-europeană să continue coerent, pentru a reseta Moldova pe drumul reformelor structurale cerute de partenerii europeni de la Bruxelles. În acest context, șeful statului moldovean a discutat, joi, cu liderii PLDM, PDM și PL cărora le-a cerut să găsească un consens în vederea formării unui Executiv pro-european, potrivit Puterea.md. Astfel, Nicolae  Timofti va iniția de luni, 9 octombrie, noi consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Implicarea lui Timofti în resetarea alianței pro-europene a fost determinată de refuzul liderilor PLDM de a negocia cu cei ai PDM în vederea conturării unei noi majorități și trecerea democrat-liberalilor în opoziție. Prin decizia adoptată de liderii PLDM, alianța pro-europeană s-ar putea construi pe pilonul PDM- PPEM-PL prin cooptarea PCRM, fapt care  ar pune Republica Moldova într-o lumină proastă în plan extern și implicit de credibilitate. La rândul său, vice președintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a declarat, potrivit Unimedia.md că decizia Consiliului Politic al PLDM „demonstrează că dorința de a trece în opoziție este una sinceră și conform unei logici politice corecte”.

„Este rezultatul acelui vot foarte întunecat, foarte ascuns și fără nici un fel de logică politică de joia trecută privind demisia unui guvern pro-european aflat în funcțiune, care câteva săptămâni înainte de asta a avut negocieri cu parteneri de dezvoltare. Asta demonstrează că PD, precum și cei care au uneltit acest vot împotriva acestui Guvern, trebuie să poarte întreaga responsabilitate pentru criza politică pe care au declanșat-o”, a afirmat Vadim Pistrinciuc.

Potrivit acestuia, constituirea unei coaliții lărgite cu forțele pro-putiniste va schimba cursul pro-european al Republicii Moldova.

“Acest lucru este posibil, însă pot să vă spun că atunci când schimbi cursul de dezvoltare al Republicii Moldova, nu este neapărat să spui acest lucru. Cel mai grav lucru care se poate întâmpla cu cursul de dezvoltare al Republicii Moldova este să mimezi anumite reforme și să faci anumite lucruri de fațadă, ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp, precum și neîncrederea totală în instituțiile statului și în cele ale justiției demonstrează că nu ne mai putem juca de-a fațada și de-a negocierile pe anumite capitole ce țin de integrarea Republicii Moldova în spațiul european. Asta înseamnă că trebuie să fim mult mai duri în acest sens”, a declarat vicepreședintele PLDM.

PCRM, dispus să joace cartea pro-europeană pentru bunăstarea moldovenilor Din tabăra partidelor moldovenești afiliate doctrine pro-putiniste, PCRM pare în momentul de față dispus să participe la negocieri cu PDM-PPEM-PL pentru constituirea unei alianțe pro-europene din rațiuni pur electorale întrucât ar mai recupera din electoratul pierdut în fața PSRM și a formațiunii lui Renato Usatâi și ar putea controla câteva instituții cheie, utile în eventualitatea declanșării alegerilor anticipate. Astfel că, deputatul comunist, Artur Reșetnicov, a reiterat invitația PCRM către toate formațiunile politice parlamentare ca să se așeze împreună la masa de ngocieri. În același timp, el a criticat poziția adoptată de PLDM cu privire la neparticiparea la discuții privind formarea unei noi majorități parlamentare, potrivit Politik.md.

Artur-Reșetnicov

Artur Reșetnicov

„Noi așteptăm să ne întâlnim la discuții pe platforma de dialog pe care am lansat-o, pentru a face față provocărilor ce ne așteaptă. Propunem acest dialog pentru toate fracțiunile, inclusiv pentru fracțiunea socialiștilor, dar și pentru alții. Pentru că ei au obținut mandatul cetățenilor și poartă responsabilitate în fața cetățenilor”, a declarat Reșetnicov. 

De cealaltă parte a baricadei, președintele PL, Mihai Ghimpu și cel al PDM, Marian Lupu aruncă vina posibilului eșec în curtea PLDM care în opinia acestora este singurul vinovat de corupția și eșecul politic al Republicii Moldova.

„PLDM tot timpul a zdruncinat alianța.Mă învinuiau că sunt în buzunarul lui Plahotniuc. Acum au furat miliardul, iar Ghimpu trebuie să rezolve problema. Să aducă miliardul înapoi și putem să stăm o perioadă fără Guvern ca să putem achita pensiile și salariile”, a declarat președintele PL, Mihai Ghimpu cu privire la furtul miliardului de lei din sistemul bancar moldovenesc.

Potrivit acestuia, PLDM trebuie să-și asume răspunderea, dacă nu vrea să participe la negocieri. În schimb, președintele PDM, Marian Lupu consideră că democrat-liberalii au ales calea haosului și destabilizării Republicii Moldova când au refuzat să participle la negocieri pentru formarea unei noi coaliții.

“Dacă decizia este una tactică și PLDM așteaptă să mergem să-i rugăm, îi anunțăm că nu vom merge și le transmitem un esa colegilor din PLDM: Decideți! Nu vreți, nu faceți. Dacă vreți, terminați cu jocurile astea. Dacă decizia PLDM este una serioasă și stau morțiș pe aceasta, noi oricum vom reuși să formăm o coaliție majoritară de guvernare”, a conchis Marian Lupu.  

Criza politică de la Chișinău îl va determina pe Nicolae Timofti să caute soluții în interior întrucât sprijinul Bucureștiului ar putea să lipsească ca urmare a instabilității politice determinate, de căderea Cabinetului Ponta sub presiunea străzii. Dacă nu se va găsi un numitor comun la Chișinău prin implicarea direct a UE, alegerile anticipate nu vor putea fi evitate iar forțele politice fidele Kremlinului vor prelua în forță puterea politică sub legitimitatea votului popular. Astfel, că săptămâna viitoare se anunță crucial pentru viitorul european al Chișinăului dacă Nicolae Timofti nu va reuși să concilieze PDM cu PLDM.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Autor, sursă: Sebastian Rusu – Adevărul

,

România interbelica după reîntregirea din 1918
România interbelica după reîntregirea din 1918

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU:

Traian Basescu: "Vrem să ne întregim țara"
Traian Basescu: „Vrem să ne întregim țara”

„Următorul nostru obiectiv, vrem să ne întregim țara !”

După intrarea în NATO și intrarea în Uniunea Europeană, România are ca proiect fundamental de țară unirea cu Republica Moldova, a spus președintele Traian Băsescu, miercuri seara, la postul public de televiziune. “Vrem să ne întregim țara”, a spus șeful statului.

REACȚII DE PESTE PRUT LA NOUL PROIECT DE ȚARĂ, „REÎNTREGIREA” – ANUNȚAT DE PREȘEDINTELE TRAIANA BĂSESCU

Premierul Iurie Leancă: „Republica Moldova nu este

Iurie Leanca - Premierul Republicii Moldova
Iurie Leanca – Premierul Republicii Moldova

pregătită să se unească cu România”

„Nu, pentru că ne stabilim sarcini concrete în ceea ce privește aderarea Moldovei la UE”, a răspuns Leancă pentru RIA Novosti, atunci când a fost întrebat dacă este posibilă o unire între cele două state. Republica Moldova a parafat vineri un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană

„Atunci când vom fi un (stat) membru UE, vom face parte dintr-un spațiu economic și comercial comun. Nu vor exista frontiere interne. Acesta este obiectivul pe care-l vizăm”, a mai declarat premierul moldovean.

Această poziție este opusă celei a României, care dorește unirea cu Republica Moldova. Președintele român Traian Băsescu a declarat la Vilnius că unirea cu Republica Moldova constituie una dintre prioritățile politicii externe a Bucureștiului.

Vlad Filat președintele Partidului Liberal Democrat
Vlad Filat președintele Partidului Liberal Democrat

Vlad Filat, fost Premier al R.Moldova, cetățean al R.Moldova dar și al României, cu studii la București

Speculații – așa a caracterizat președintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, declarațiile președintelui României, Traian Băsescu, care a redeschis miercuri, 27 noiembrie, subiectul unirii celor două maluri ale Prutului. Fostul prim-ministru al RM susține că Republica Moldova nu ia în calcul posibilitatea eventualii uniri celor două țări, transmite UNIMEDIA.

Filat a fost asaltat de presa din Rusia, dar și de cea din Georgia, fiind rugat să facă comentarii la acest subiect. Jurnaliștii l-au rugat să spună dacă există premise pentru alipirea celor două state.

„Eu nu o să vorbesc despre planurile altor țări, ci despre planurile noastre. Noi avem scopul de a continua procesul de eurointegrare a țării și asta înseamnă că ne dorim să avem o țară independentă, suverană și puternică. Asta include bunăstare pentru cetățeni, securitatea statului și un viitor mai luminos”, a specificat liberal-democratul.

Reporterii au perseverat, în speranța de a obține un răspuns mai tranșant. „Republica Moldova nu analizează posibilitatea unirii cu România. Aceste discuții au fost pornite deoarece cineva îți dorește să speculeze în jurul acestei teme. Încă o dată mă repet, noi ne ocupăm de edificarea unui stat suveran, puternic și în aceste scopuri suntem ajutați de procesele de eurointegrare demarate în țară”, a adăugat Vlad Filat.

În context, liberal-democratul a vorbit și despre relațiile de parteneriat cu Rusia, despre care a menționat că vor rămâne constructive și vor reieși din interesele strategice ale Republicii Moldova. „Noi vom continua să cooperăm cu Rusia și să construim niște relații bune, normale”, a concluzionat acesta.

Dumitru Diacov - Președintele de onoare al Partidului Democrat din R.Moldova
Dumitru Diacov – Președintele de onoare al Partidului Democrat din R.Moldova

Dumitru Diacov: Declarațiile lui Băsescu sunt egoiste și dau apă la moară comuniștilor

Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat pentru UNIMEDIA că declarațiile președintelui României cu privire la unificarea cu R. Moldova sunt egoiste și vin în interesul îngust al ultimului. Diacov spune că în acest moment șeful statului român le-a oferit comuniștilor moldoveni argumente pentru destabilizarea situației din R. Moldova.

„Declarațiile dlui Băsescu pun într-o dificultate coaliția de guvernare de la Chișinău. Noi trebuie să avem o relație sinceră și pragmatică cu Bucureștiul. Aceste afirmații vin să dea apă la moară comuniștilor. Ele sunt un element de destabilizare, acum, când noi de fapt avem nevoie de stabilitate pe parcursul nostru european.

Președintele României a fost egoist în acest caz, declarațiile fiind făcute în interesul său și al forțelor politice pe care le reprezintă”, a spus sursa pentru România.

Liderul PLDM, Vlad Filat, are aceeași părere despre discursul din ultimele zile al președintelui României. „Declarațiile lui Traian Băsescu îi ajută pe comuniști și pe cei de la Moscova”, a spus Filat pentru adevarul.md.

Marian Lupu președintele PDM
Marian Lupu președintele PDM

Unificarea României cu Republica Moldova. Lupu: Niciodată!

Fostul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, actualmente președintele PDM, Marian Lupu, spune că „niciodată” nu va exista o unire a Republicii Moldova cu România. Declarația a fost făcută presei cu ocazia summitului Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, de la Vilnius, Lituania.

„Niciodată! Moldovenii au identitatea lor, după aproape 23 de ani de independență, sondajele arată că 80% se consideră moldoveni”, a răspuns în engleză Lupu.

Liderul Partidului Democrat consideră ca parafarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeana reprezintă un moment istoric pentru moldoveni și deschide drumul integrării europene a statului de peste Prut.

Întrebat despre eventuale reacții ale Rusiei la această parafare, cum ar fi recunoașterea independenței Transnistriei, Lupu nu crede că acest lucru este posibil.

Artur Reșetnicov, deputat comunist in Parlamentul R.Moldova, fost șef SIS
Artur Reșetnicov, deputat comunist in Parlamentul R.Moldova, fost șef SIS

Artur Reșetnicov, fost director al Serviciului de Informații și Securitate,deputatul PCRM în Parlamentul Moldovei (Partidul Comuniștilor din Republica Moldova)

„România a început să promoveze această politică de prin anul 2007 și cunosc acest lucru nu din auzite”, a postat Reșetnicov pe una din rețelele de socializare.

„Nu știu, însă, dacă Băsescu înțelege că aprinde un nou fitil în regiune? Bine, nu ține cont de Moldova, dar își dă seama cum vor reacționa Ungaria și Ucraina? Potolește-te Băse, că de altfel va trebuie ca România să întoarcă ceea ce nu-i aparține: Iașiul, Suceava și întreaga Moldovă de peste Prut”, a mai scris Reșetnicov.

 Surse: realitatea.net, adevarul.md, unimedia.info,

,

Replica INCREDIBILĂ a fostului șef al SIS-ului modovenesc pentru Băsescu: Potolește-te, că de altfel România va trebui să întoarcă ceea ce nu-i aparține!

Deputatul PCRM (Partidul Comuniștilor din Republica Moldova) Artur Reșetnicov, fost director al Serviciului de Informații și Securitate, îi cere lui Traian Băsescu să renunțe la retorica unionistă, amenințând cu dezmembrarea teritorială a României.

„România a început să promoveze această politică de prin anul 2007 și cunosc acest lucru nu din auzite”, a postat Reșetnicov pe una din rețelele de socializare.

„Nu știu, însă, dacă Băsescu înțelege că aprinde un nou fitil în regiune? Bine, nu ține cont de Moldova, dar își dă seama cum vor reacționa Ungaria și Ucraina? Potolește-te Băse, că de altfel va trebuie ca România să întoarcă ceea ce nu-i aparține: Iașiul, Suceava și întreaga Moldovă de peste Prut”, a mai scris Reșetnicov.

Reamintim că președintele României, Traian Băsescu, a declarat, într-un interviu pentru TVR 1 că următorul proiect prentru București, după integrarea în UE și NATO este “reîntregirea țării”.

“România a avut un proiect fundamental de țară, intrarea în NATO. A avut un al doilea – intrarea în UE, cred că al treilea proiect fundamental trebuie să fie unirea cu Republica Moldova. Indiscutabil, a mai spus președintele României.

“Un popor, când are ocazia să fie împrenă, nu va renunța. Nu mizez pe oameni politici, toată acțiunea mea legată de Republica Moldova a fost legată de ideea că poate ne vom uni, știu că nu e momentul acum, dar acest lucru se va întâmpla, pentru că sângele apă nu se face”, a conchis Traian Băsescu.

abcnews.md

N.R.

Artur Reșetnicov a fost documentat de serviciile Speciale ale României încă de acum câțiva ani drept agent FSB(Serviciul de Securitate al Federației Ruse), la origine evreu-rus, comunist fost consilier și tovaraș de băutuăra și nelegiuri al lui Vladimir Voronin. Artur Reșetnicov este și cetățean al României, bucurându-se din plin de beneficiile unui pașaport românesc.

PASSWORD RESET

LOG IN