ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "AROMANI"

AROMANI

,

Ziua Aromânilor se sărbătorește în 23 mai. La presiunile României, sultanul Abdul Hamid a dat în 22 mai 1905 (9 mai după calendarul vechi) o iradea (decret) în favoarea aromânilor din Balcani, iradea care garanta drepturi naționale în școli, administrație și biserică. România amenințase cu ruperea legăturilor diplomatice cu Poarta dacă nu se dau drepturi aromânilor.

Iradeaua_sultanului_Abdul_Hamid_al_II_lea_de_recunoastere_a_nationalitatii_romane_pentru_aromanii_din_Balcani_romaniabreakingnews.ro

Iradeaua_sultanului_Abdul_Hamid_al_II_lea_de_recunoastere_a_nationalitatii_romane_pentru_aromanii_din_Balcani_romaniabreakingnews.ro

Până în 9 mai România nu a trimis invitații ambasadei turce la sărbătoarea națională a României din 10 mai. Văzând aceasta, sultanul cedează și emite iradeaua și abia după aceea Turcia este invitată la ziua României. Iradeau a supărat Grecia care nu dorea ca aromânii să aibă drepturi naționale și a început să îi persecute. Între 1905 și 1911 relațiile diplomatice dintre România și Grecia sunt rupte.

Relațiile diplomatice dintre România și Grecia mai fuseseră rupte și între 1892 și 1896 datorită interpretării diferite date testamentului aromânului Evanghelie Zappa, mort în România în 1865. România îl considera român iar Grecia îl considera grec. Azi, Republica Macedonia este singurul stat balcanic care dă drepturi aromânilor. Vedeți aici o emisiune (Scânteaua/Scânteia) în aromână a televiziunii macedonene. În Macedonia aromâna este limbă oficială în Krușevo și Kumanovo. –  Sursa: Viorel Dolha

Video (TV din Macedonia) : SCANTEAU MARIA NICOLOVA TI DZUA NATSIONALA A ARMANJLOR 23 DI MAI 2016

Recomandat :

Eveniment istoric la Bucureși! 111 ani de la Iradeaua Imperială Otomană de recunoaștere a românilor (aromânilor și meglenoromânilor) din Imperiul Otoman

romaniabreakingnews.ro

,

Un moment comemorativ dedicat Martirilor Români din Balcani va avea loc miercuri, 23 martie 2016 , la Biserica Sfântul Gheorghe din București.
Evenimentul este organizat de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo- Română informează Institutul Eudoxiu Hurmuzachi citat de romaniabreakingnews.ro

Momentul va cuprinde un parastas și mici alocuțiuni ale invitaților.

Haralambie Balamace

Haralambie Balamace

Pe data de 23 martie 1914, Părintele Haralambie Balamace împreună cu alți trei români/aromâni, era martirizat (jupuit de viu și străpuns cu baioneta) la Corcea pentru faptul că slujea lui Cristos în limba română și se lupta pentru identitatea românească.

Acești patru români fac parte dintr-o serie de circa 500 de români din Balcani, învățători, profesori, preoți, dar și simpli elevi care au fost uciși în condiții bestiale de către antarții greci pentru că apărau identitatea românească și slujeau comunităților din care făceau parte în limba română/dialectul aromân/dialectul meglenoromân.

,

Aromanii_din_Balkani_si_Fratii_Manakia

Frații Ianaki și Milton MANAKIA s-au născut la Avdela (azi, Grecia) în Monastir, fostul vilaet otoman. Recunoscuți drept părinții cinematografiei sud-est europene, frații Manakia aparțin marii familii a romanității balcanice. Au o moștenire impresionată: peste 10.952 de fotografii Istorie_aromaneasca_la_Sud_de_Dunare_Fratii_MANAKIA_romanibreakingnews-rooriginale și peste 40 de filme de scurt metraj. Dr. Marian ȚUȚUI, care le-a dedicat un important studiu afirmă că: „Avem de-a face cu unele din primele filme etnografice din lume.”  În 1905 se stabilesc în Bitolia, localitate cu un număr mare de aromâni, refugiați aici după distrugerea, în 1788, a orașului Moscopole, centrul lor economic și cultural. În Bitolia își desfășoară toată activitatea și tot aici deschid primul cinematograf în aer liber (Grădina Cinema, 1921). După doi ani, inaugurează prima sală de cinematograf din Balcani. (Cinema Manakia, 1923) La invitația regelui Carol I, participă la Marea Expoziție Jubiliară Regală din anul 1906, unde primesc medalia de aur. Cu acest prilej sunt numiți fotografi oficiali ai Curții Regale. Marți 9 februarie 2016, la CLUBUL ȚĂRANULUI a avut loc prezentarea filmelor-document realizate de frații Manakia între 1905-1918.

Dragi români, redacția România Breaking News, partener media al Evenimentului, vă invită la vizionarea înregistrării  manifestării de la Clubul Țăranului Român, dedicate tulburătoarei și fascinantei istorii aromânești la Sud de Dunăre, așa cum a fost susprinsă prin obiectivul frațiilor aromâni Ianaki și Milton MANAKIA – parinții cinematografiei sud-est europene,  călăuziți de invitații domnului Dr. Mihai NICOLAE, președintele INSTITUTULUI FRAȚII GOLESCU pentru românii din jurul României: jurnalistul și regizorul Marian VOICU (TVR), istoric Dr.Robert STĂNCIUGEL, Dr. Marian ȚUȚUI – cadru universitar, doctor în cinematografie și Dr. Dorin LOZOVANU, cercetător științific superior la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Republica Moldova. Vizionare plăcută.
* * *

În loc de început, zguduitorul imn al aromânilor – „Părinteasca dimândare”, interpretat de Vasile Anastase TOPA (Societatea de Cultură a Aromânilor din România)

„Părintească dimândare” (blestemul părintesc) este imnul aromânilor, compus de Constantin Belimace, luptător pentru drepturile românilor (aromânilor) din Balcani. Este un echivalent al imnului „Deșteaptă-te române” la aromâni, acolo, în sânul societăților și fundațiilor aromânești, unde este cântat la posturile de radio și de televiziune emise în dialect. Cântecul vorbește de cumplitul blestem ce cade asupra părinților care nu-și învață copiii limba strămoșească, limba (graiul) armânesc. Poetul Belimace s-a dovedit a fi un adevărat vizionar atunci când a compus versurile, în 1888. În 1922 Tache Papahagi publică în a sa „Antologie Aromânească” o mare parte a poeziilor lui Belimace. Poezia Dimãndarea pãrinteascã devine în foarte scurt timp atât de populară încât este considerată adevaratul „imn” al aromânilor. După mai bine de un secol, tulburătorul imn aromânesc  – „Dimândarea părintească” răsună mai actual ca oricând.
* * *

Părintească  dimândare în aromână și română

Părinteasca dimândare

Părinteasca dimândare
Nă sprigiură cu foc mare,
Fraț di mumă și di-un tată,
Noi, Armâni di eta toată.

Di sum plocili di murmințî
Strigă-a noșțî buni părințî:
„Blăstem mari s-aibă-n casă
Cari di limba-a lui si-alasă.

Care-și lasă limba lui
S-lu-ardă pira focului,
Si s-dirină viu pri loc,
Si-lli si frigă limba-n foc.

El în vatra-lli părintească
Fumeallia s-nu-și hărisească;
Di fumelli curuni s-nu bașe,
Nat în leagăn si nu-nfașe.

Care fudze de-a lui mumă
Și di părinteasca-l’i numă,
Fugă-lli doara Domnului
Și dulțeamea somnului!

Blestemul Părintesc

Parinteasca blestemare
Poruncește cu foc mare,
Frați de-o mumă și de-un tată,
Noi, Aromâni din vremea toată.

De sub lespezi de morminte
Strigă ai noștri buni părinți:
„Blestem mare să aibă în casă
(Cel) care de limba lui se lasă.

Care iși lasă limba lui
Să-l ardă para focului
Chinui-s-ar de viu pe pământ,
Frige-i-s-ar limba-n foc.

El în vatra-i părintească
Cu familie să nu se fericească,
De familie cununi să nu pupe
Prunc în leagăn să nu înfeșe.

Care fuge de a lui mumă
Și de părintescul nume
Fugi-i-ar dorul Domnului
Și dulceața somnului!”

 

 * * *

Filmul complet al evenimentului dedicat aromânilor de la Sud de Dunăre – „Frații MANAKIA” / Clubul Țăranului Român, 9 februarie 2016

 
Fratii_Manakia_Eveniment__Institutul-Fratii-Golescu_Clubul-Taranului-Roman_2016_romaniabreakingnews-ro (3)

Dr. Mihai NICOLAE – președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni, expunere despre „Frații MANAKIA” la Clubul Țăranului Român

Video: Dr. Mihai NICOLAE – președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni, expunere despre „Frații MANAKIA” la Clubul Țăranului Român

 

Fratii_Manakia_Eveniment__Institutul-Fratii-Golescu_Clubul-Taranului-Roman_2016_romaniabreakingnews-ro (23)

Dr. Marian ȚUȚUI, expunere despre „Frații MANAKIA” la Clubul Țărnaului Român

Video: Dr. Marian ȚUȚUI, expunere despre „Frații MANAKIA” la Clubul Țărnaului Român, autorul monografiei „Frații Manakia și imaginea Balkanilor”

* * *

Despre monografia realizată de Dr. Marian ȚUȚUI – „Frații Manakia și imaginea Balkanilor”

Lucrarea de față restituie culturii române opera fraților Milton (1882- 1964) și Ianache (grecizat Ianaki) Manakia (1878- 1954), printre cei mai importanți fotografi din Balcani la începutul secolului XX și, totodată pionierii cinematografiei balcanice. Deși cei doi frați se considerau români este semnificativ faptul că după 1944 ei au fost practic ignorați în România asemenea altor români din afara granițelor, în schimb au fost redescoperiți și revendicați în Iugoslavia, Grecia, Turcia și Albania. Cei doi frați au fost fotografi ai curților regale române, sârbe și otomane, cu o activitate de 65, respectiv 41 de ani, dar mai ales autori ai unei opere fotografice incomparabile din care s-au păstrat peste 18000 de fotografii realizate în 125 de localități din Balcani. Activitatea lor cinematografică s-a materializat între 1907- 1912 într-o serie de filme considerate printre primele filme etnografice din lume și care le-au consfințit statutul de primii cineaști din Balcani. Majoritatea acestor filme au titluri și inserturi românești iar frații Manakia au fost sprijiniți în activitatea lor cinematografică de către Regele Carol I. Despre autor: Marian Țuțui este licențiat în filologie romană și bulgară al Universității din București (1997) și doctor în comunicare audiovizuală la UNATC (2007). Redactor șef al Arhivei Naționale de Filme din 1995. Membru al UCIN și FIPRESCI. Autor al unor studii de istoria filmului precum “O istorie a filmului românesc” (2004), “Frații Manakia sau Balcanii mișcători” (2004), “Orient Express. Filmul românesc și filmul balcanic” (2008, Premiul Asociației criticilor de cinema) / Sursa: nmp.ro

Foto: Scrisoarea  adresăată lui Nicolae Boșan de Milton NANAKIA în care recunoaște că este român

Fratii_Manakia_romani (3)

Fratii_Manakia_Eveniment__Institutul-Fratii-Golescu_Clubul-Taranului-Roman_2016_romaniabreakingnews-ro (26)

Dr. Dorin LOZOVANU

Video: Dr. Dorin LOZOVANU, expunere în cadrul evenimentului dedicat fraților MANAKIA și a aromânilor din Balkani, la Clubul Țăranului Român.

Dr. Dorin LOZOVANU este cercetător științific superior la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Republica Moldova, Lector superior la Facultatea de Istorie și Filozofie, Universitatea de Stat din Moldova și Cercetător post-doctoral la Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași 

 

Marian-Voicu_la_Fratii_Manakia_Eveniment__Institutul-Fratii-Golescu_Clubul-Taranului-Roman_2016_romaniabreakingnews-ro (27)

Regizorul Marian VOICU

Video: Jurnalistul  și omul de televiziune – Marian VOICU, expunere despre documentarul realizat cu echipa TVR pe urmele fraților MANAKIA în Grecia și nu numai…

Fratii_Manakia_Eveniment__Institutul-Fratii-Golescu_Clubul-Taranului-Roman_2016_romaniabreakingnews-ro (4)

istoric Dr. Robert STĂNCIUGEL

Video: istoric Dr. Robert STĂNCIUGEL, dezvăluiri despre cercetările și descoperirile personale referitoare la aromânii din Balkani, precum ipotezele asumate despre zonele unde există gropile comune atribuite musulmanilor, sărbilor sau albanezilor în urma războiului civil din fosta Iugoslavie, care ar corespunde de fapt zonelor unde de veacuri se aflau comunități compacte de aromâni.

Albumul foto cu imagini și capturi din prezentările realizate la Clubul Țăranului Român

Material realizat de Dorian Theodor – romaniabreakingnews.ro

Filme realizate de  frații MANAKIA și documentare  despre opera lor

Frațl’i Manakia: Corlu armânescu di Pindu

Aromanii, documentar de Toma Enache “The ARMÂNS , from the famous Manakia to I’m not famous…”

Fratii_Manakia_romani (1)

Dini Trandu – Bitola-La Festivalu di filmi „Frats Manakia”

Scenă de petrecere la un bâlciu aramânesc din Pind

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Bogdan Aurescu

Bogdan Aurescu

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 15 iunie 2015, o întâlnire cu omologul său macedonean, Nikola Poposki, în marja reuniunii ministeriale a Inițiativei Central Europene (Ohrid, Republica Macedonia).

Cei doi oficiali au făcut o analiză sintetică a stadiului relației bilaterale, pe palier politico-diplomatic, cultural și economic, dar și a perspectivelor de integrare europeană și euro-atlantică ale Republicii Macedonia.

În legătură cu situația din Republica Macedonia, ministrul român al afacerilor externe a apreciat rezultatul negocierilor inter-macedonene, derulate cu sprijinul UE si al SUA, care au dus la Acordul politic din 2 iunie 2015, și a subliniat importanta angajamentului politic al tuturor forțelor politice macedonene pentru punerea sa în practică.

Cu referire la situația aromânilor și meglenoromânilor, care sunt menționați ca popor constitutiv în Constituția Republicii Macedonia, ministrul român de externe a subliniat importanța unor demersuri comune pentru protejarea dialectului megleno-român, astfel încât să se evite dispariția sa. De asemenea, a reamintit importanța identificării de soluții pentru problema proprietăților comunității aromâne din Macedonia.

Dezvoltarea colaborării dintre ministerele afacerilor externe din cele două țări a fost un alt subiect de discuție. Partea română și-a exprimat disponibilitatea de a transfera expertiză către instituțiile macedonene implicate în pregătirea reformelor pro-europene. În acest sens, între cele două instituții există deja Memorandumul de Cooperare în domeniul integrării europene și euro-atlantice (semnat în anul 2011), cu oportunități de colaborare și pe linia Ministerelor Justiției, Culturii, Apărării, Afacerilor Interne, Fondurilor Europene.

Cei doi miniștri au căzut de acord, la propunerea ministrului român, asupra convenirii unui plan de consultări între cele două ministere de externe, cu accent pe afacerile europene și aspectele de securitate. De asemenea, a adresat omologului macedonean invitația de a vizita România, acceptată cu plăcere de ministrul Poposki.

Totodată, cei doi oficiali au căzut de acord că în plan economic există certe interese comune, ministrul român subliniind necesitatea de a stimula schimburile și investițiile prin crearea unei Comisii Mixte Economice și organizarea unui Forum al oamenilor de afaceri.

La rândul său, ministrul Nikola Poposki a mulțumit omologului său român pentru susținerea constantă oferită de țara noastră parcursului european și euro-atlantic ale Republicii Macedonia.

Sursa:  mae.ro prin  romaniabreakingnews.ro

Meglenoromânii sunt una din cele patru ramuri de români. Meglenoromânii (numiți și megleniți sau vlași) sunt o populație care trăiește ca minoritate naționalănerecunoscută ca atare de statul grec, în câteva sate din regiunea Meglen din nordul Greciei, numărul lor fiind estimat la 12.000 – 20.000 de oameni.

Ei vorbesc olimbă romanică numită limba meglenoromână. Încă din trecut, numărul lor a început să scadă constant din cauza presiunilor făcute de către greci. Numele de român s-a pierdut în timp, fiind înlocuit cu denumirea de „vlasi”, iar termenul de meglenoromâni a fost dat de cei care le-au studiat limba și obiceiurile, avându-se în vedere și regiunea în apropierea căreia locuiesc. Este interesant că spre deosebire de alte populații romanizate din est (numite în mod generic vlahi), ei nu se numesc pe ei înșiși cu un nume derivat de la romanus, ci folosesc numai numele vlași. Ei au locuit la nord de Salonic, în regiunea Meglen, în turcește Caragiova, la vest de râul Vardar. Erau așezați într-un orășel, Nânta și zece sate: Lunguța, Birislav, Huma, Oșani, Liumnița, Cupa, Țârnarcea, dintre care trei comune cu români bulgarizați: Barovița, Coinsco și Sirminina. Regiunea propriu zisă, Meglen, se află mai spre răsărit de teritoriul locuit de ei, întinzându-se de la Vodena spre nord est până la comunele Lunguța și Birislav. Datele precise istorice asupra trecutului meglenoromânilor lipsesc și numai cu ajutorul studierii limbii se poate dezlega, în parte, trecutul lor.

Așezările meglenoromâne din Grecia și Republica Macedonia

Începând cu anul 1913 cea mai mare parte a localităților meglenoromâne sunt situate în Grecia. Localitățile nordice se află in componența fostei republici iugoslave Macedonia.

Sursa: ro.wikipedia.org/wiki/Meglenoromani

Erou român omagiat în imnul de Stat al Macedoniei – Pitu Guli

Citește:Asemeni eroilor de la Termopile, dar necunoscut românilor. Povestea românului Pitu Guli, eroul omagiat în imnul de Stat al Macedoniei

Important de știut despre …

Principalele obiective religioase și culturale care au aparținut comunităților românești din Sudul Dunării, și care au fost achiziționate sau construite de domnitori români, de Statul Român sau de comunitățile românești din țările balcanice.

Acest inventar este alcătuit pe baza mărturiilor scrise, iar proprietățile pot fi revendicate pe cale juridică sau politică de către proprietarii de drept ai acestora. Documentarul are la bază datele existente în arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, precum și cercetările efectuate de Asociația “Astra Română” din Timișoara.

Vă prezentăm mai jos datele pe care le socotim utile pentru valorificarea lor în interes național românesc

Așezăminte culturale și religioase românești

MACEDONIA

  1. Bitola-Monastir, biserică românească, târnosită la 10 mai 1905, subvenționată de Statul Român până în 1916. În 1946 la biserica din Bitola păstorea părintele Stoica din București; întrucât a făcut o vizită călugărilor de la mânăstirea din Gopeș, a fost expulzat în 1946, sub pretextul că a încălcat legile țării, vizitând o mănăstire fără autorizație.

Intervenția ambasadorului Tudor Vianu, de la Ambasada României de la Belgrad pe lângă Ministerul de Externe al Yugoslaviei pentru a se anula decizia sus menționată nu a avut nici un succes.

  1. Cimitir românesc Bitola, cu capelă, înființat în 1903 cu banii Guvernului României, subvenționat până în 1916 de Statul Român.

Terenul intravilan a fost cumpărat în 1903, la cererea Primului Ministru Ion I.C. Brătianu pentru înhumarea lui, Apostol Mărgărit, primul inspector general al școlilor românești din Macedonia.

  1. Liceul românesc cu internat Bitola-Monastir, înființat în 1880, subvenționat de Statul Român până în 1916.
  2. Școala normală profesională românească de fete cu internat Bitola-Monastir, înființată în 1899 de localinici aromâni, întreținută de Statul Român până în 1916.
  3. Biserica Sf. Dimitrie din Bitola-Monastir, zidită de comunitatea aromână la 1830.
  4. Mânăstirea Gopes (Gopiște), cu biserica Schimbarea la Față, zidită de comunitatea aromânească în secolul al XIX-lea, subvenționată de Statul Român până în 1916, pictată de Maria Erca, cu inscripție în limba română.
  5. Crușevo-biserica Sf. Ioan Botezătorul, construită cu banii Statului Român la 1896 și subvenționată până în anul 1938.
  6. Cimitirul românesc din Magrovo, înființat cu sprijinul financiar al României în 1906 și dezafectat de sârbi în 1912

Sursa:  dacoromania-alba.ro

Publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro

,

Material realizat de Dorian Theodor

Comunitatea de origine și  limbă a românilor Sud-Dunăreni (aromâni, megleno-români, istro-români, timoceni, vorbitori ai unui grai daco-român),  viața și opera Profesorului Gheorghe Zbuchea, închinată punerii în lumină a trecutului dar și prezentului acestor frați uitați, a cărui activitate se constituie într-o adevărată coloană vertebrală a cunoașterii și cercetării românilor Sud-Dunăreni, a făcut obiectul unei dezbateri luni 16 decembrie a.c. la Clubul „Țăranului Român”, în organizarea Institutului „Frații Golescu” – pentru relații cu românii din străinătate, al cărui președinte, avocatul Mihai Nicolae s-a implicat activ și meritoriu, ca în atâtea activități  cu care ne-a obișnuit în decursul timpului.  

 

Dezbaterea „ADN II, Românii Sud-Dunăreni” s-a constitutit într-o continuare firească a precedentei dezbateri, „ADN I – Cristea Sandu Timoc”,  ce a avut loc în acelaș cadru cu ceva timp în urmă și care va face obiectul unei sinteze ce va fi publicată pe portalul R.B.N.Press

 

Afișul manifestării: ROMÂNITATEA SUD-DUNĂREANA

Afișul manifestării: ROMÂNITATEA SUD-DUNĂREANA

„ADEVĂRURI DESPRE NOI,  ADN II – ROMÂNII SUD-DUNĂRENI” s-a centrat pe problematica românilor  Sud-Dunăreni și a evocarii operei și personalității regretatului profesor dr.Gheorghe Zbuchea. Participarea unor personalitățile de marcă din lumea științifică, academică, diplomatică  au ridicat la o înaltă ținută comunicarea.

 Cultura și viața aromânilor, meglenoromânilor, precum și momente mai puțin știute, din istorie – Regatul Vlaho Albanez și Principatul Pindului au fost expuse și supuse atenței publicului și mass mediei de către istoricul Robert Stanciugel, Prof.Dr.Gheorghe Sbârnă, Prof.Univ.Dr. Radu Ștefan Vergatti, Conf.Univ.Dr. Stoica Lascu, Dr. Alexandru Ghișa, Dr.Virgil Coman, Dr, Ionel Calafeteanu, Dacian Dumitrescu și etnograful Emil Țârcovnicu. Prezența în sală a domnilor  Dr. Cristian Scarlat, liderul Asociației Stindard, a domnului Marian Clenciu – Președintele Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, precum și a regizorului Marian Voicu de la TVR – realizatorul unor tulburătoare și excepționale reportaje despre drama românilor din provinciile istorice românești au dat greutate și o conotație aparte audienței prezente. Au mai fost prezenți jurnaliști de la Inforprut – Iulia Modiga și RBNpress parteneri media ai evenimentului.

 S-a rememorat cu vie emoție  momente deosebite  și inedite din viața zbuciumată și opera extraordinară a marelui român Prof. Dr. Gheorghe Zbuchea.

care în ultimii ani ai vieții, a coordonat teze de doctorat ale etnicilor romani din Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia, cu privire la istoria românilor din dreapta Dunării. A fost printre puținii care a luat pozitie publică față de încercările de impunere a unei false teorii care susțineau o identitate separata a românilor de români . Specialist în istoria Bizanțului, după 1989, profesorul Zbuchea a reușit să abordeaze cu succes,  o teză foarte puțin cunoscută în România –  „Românii de la Sud de Dunăre” sau cum le mai spunem azi Românii Sud-Dunăreni.

Problematica acestui  domeniu fascinant al comunităților de români care au reușit să își păstreze identitatea în ciuda celor mai aprige și înverșunate condiții de suprimare, deznaționalizare sau încercări de asimilare, ce continuă și azi sub diferite forme și situații, a fost pusă în lumină de regretatul  profesor cu o mare dăruire, reușind să atragă și să trezeasca studenților săi pasiunea pentru această direcție de studiu, unul dintre ei fiind  însuși isoricul Robert Stănciugel, „inima și mintea” acestei dezbateri, care continuă azi cu aceiași pasiune activitatea pentru îmbogățirea moștenirii lăsate de profesorul Zbuchea. Dar nu mai puțin important, în demersul  Profesorului Zbuchea este și  faptul că  a reușit să pună „punctul pe i”, surprinzând  și atrăgând atenția asupra situației  în care se află acest domeniu vitregit  în ultimii zeci de ani, ca însuși subiectul ei – comunitățile de români,  atrăgând atenția că:

„în domeniul acesta …există foarte mulți cunoscători care știu și extrem de puțini specialiști adevărați !”

Distinsul profesor Ionel Calafeteanu a omagiat prin câteva impresii personale și emoționante personalitatea profesorului, prietenului si  omului Gheorghe Zbuchea, primul român care a studiat arhiva Organizației Națiunilor Unite dupa 1990.

Diplomatul  Alexandru Ghișa a adus în atenția audienței  studii despre chestiuni istorice apreciate de domnia sa, pe care azi le cunoastem  datorită  efortului  neobosit al profesorul Zbuchea și care merită toată atenția.  Astfel, aromanii din Imperiului Otoman, cetățeni loiali supuși Sultanului, s-au constituit într-o verigă importantă a legăturilor dintre România și Imperiul Otoman la timpul respectiv. Atât pe vremea Imperiului Otoman cât și pe toată perioada interbelică, romanii din Balcani aveau drepturi. Puțină lume mai știe că 1919, la sistemul de tratate de la Versailles, s-a semnat  un tratat al minorităților, Grecia find obligată să semneze acest  tratat al minorităților, în care problema o constituiau aromânii din Grecia. La timpul respectiv, Grecia și-a luat obligația de a respecta aceste drepturi ale aromânilor. Care mai sunt urmările azi? Trebuie discutat, a încheiat retoric domnul Ghișa.

IMG_5892O alta parte apreciata de distinsul Diplomat au fost și sunt,  studiile privind relația României cu Imperiul Otoman,  unde profesorul Zbuchea specifica că bunele relații ale României cu Istambulul erau stimulate și de interesul deosebit al Regelui  României  Carol I, pentru Strâmtori și regimul acestora, căci „Bosforul și Dardanelele erau o continuare firească a Gurilor Dunării, acolo unde românii își aveau rolul lor distinct”.  Diplomatul Ghișa a mai adăugat,  mărturisind despre acest interes strategic al Gurilor Dunării  in temele de studiu, că ceea ce a subliniat profesorul Zbuchea mai sus a repetat mereu de câteori a avut ocazia (la toate Conferințele cu  tema Dunării), citatul din Grigore Antipa (foarte bun specialist în problemele Dunării)  care spunea nici mai mult nici mai puțin:

„Gurile Dunării sunt Bosfor și Dardanele” . 

Pornind de la această chestiune și azi România este legată ombilical de Turcia și putem avea o relație foarte bună cu această țară.

Istoricul Robert Stanciugel, în tinerețe student de suflet al profesorului Zbuchia, a captat audiența cu o expunere emoționantă referitoare la aromâni:

„Durerea și dușmanii ne-au făcut mai puternici, ne-au făcut mai români”, asta s-a întâmplat cu românii de la Sud de Dunăre.  Noi trăim în România, noi suntem români, ei sunt români, dar ei nu au trăit alături de noi. Ei sunt fiii rătăcitori ai acestei  țări care merită să fie aduși acasă, nu fizic ci cultural, ei trebuie să traiască acolo unde sunt dar trebuie lăsați să își ducă înainte limba,școala, și biserica.”

 …acestea au fost motivațiile lor în decursul secolelor

Deosebite de scopurile spirituale înălțătoare care i-au animat, sunt momentele neonorante ale prezentului, aduse in discuție de catre istoricul Stânciugel  care a făcut referiri la Perenitatea Vlahilor:

„…nu conta ce faceam acolo cu respectivul care ne invita, ci conta ce faceam noi pentru cei de afară. Ceea ce alții au înțeles greșit, acele comunitâți care au dorit și doresc și azi să fie – aromânii minoritari în sânul propriului popor, motiv pentru care am fost determinat  acum câțiva ani să scot un document și să îl public, document în care Costică Canacheu și înca 43 de aromâni se declarau supuși romani. Scriau singuri cu mâna lor în tabele. De la supus român la trădător,  azi, mie mi se pare prea mult!  Am auzit expresia activiști aromâni. Nu știu ? Ce înseamnă această expresie?  Probabil că vom auzi mai târziu și de practicanți aromâni.”

Prezent la dezbatere, Dacian Dumitrescu, administrator al site-ului cu conținut istoric romaniacarnavalului.com,  fin cunoscător al aspectelor mai putin cunoscute ale istoriei românești a evocat la final  câteva momente inedite din istoria milenară a românilor  Sud-Dunăreni,  formarea Statului Vlaho-Albanez în 1913, condus de Principele Wilhem de Wied, nepotul Reginei Elisabeta – soția Regelui Carol I al României.  Acest regat a fost susținut de un corp de armată format din 1600 de voluntari români și a durat mai puțin de un an de zile.

Un al doi-lea moment inedit evocat tot de domnul  Dacian Dumitrescu a fost Proclamarea Independenței  Principatului Pindului, formațiune statală independentă a care a dăinuit „sub umbrela Italiei”, între 1941 și 1943. Principat al Pindului a fost condus de Principele Alcibiade Diamandi – fost agent al României  până în 1942 și ulterior de către fostul său Premier avocatul Nicola Matushi.

 

Redactor R.B.N.Press

Dorian Theodor

 

 

Despre Steagul Principatului Pindului: era constituit pe orizontala din tricolorul românesc plus culorile galben si negru. De fapt, acest drapel era mai vechi, el fiind folosit pe teatrele de luptă în secolul al XIX-lea, in timpul răzmerițelor ocazionate de evenimentele de la 1848 și un an mai târziu în 1849 printre valahii și aromânii de la sud de Dunăre.

Potrivit martorilor oculari, care i-a inclus și pe principesa Dora d’ Istria, combatanții aveau înscrise pe steaguri cuvintele “S. P. Q. R.” (Senatus Populusque Romanus) evidențiind dimensiunea etnică latină pe care și-o revendicau. Dupa ce a luat nastere Regatul României, steagul s-a imbogatit cu stema regala a României.

Simbolistica acestuia este profunda: culorile rosu si galben reprezintă nordul Dunarii, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru reprezinta sudul Dunarii. Acest drapel aromân incorpora ca simboluri heraldice pajura valahă cu crucea în clonț, simbol încă din evul mediu atât al “valahilor” români cât și al celor “vlahi” aromâni, aflat până azi ca element heraldic dominant pe stema națională a României.

Drapelul aromânilor constă deci în cinci benzi suprapuse, trei dintre care sunt colorate în roșu-galben-albastru, culorile tradiționale românești, avand in centru blazonul casei de Hohenzollern-Sigmaringen, cu compartimente alb-negre in centru, făcând trimitere simultan și la culoriile portului popular din munții Pindului.

Sursa descrierii steagului Principatului Pindului: Sus hlambura!

În istoria profesorului Zbuchea, aromânii apar nu doar ca acei pragmatici cetățeni universali cu sentimente deosebit de puternice când e vorba să-și prezerve virtuțile propriei comunități (un loc comun greu de îndepărtat din imaginea generală pe care și-o creează cei care ajung să recepteze pe membrii acestei ramuri a românității), ci și ca niste firi idealiste, visătoare și pătimașe.

Teoretic, această combinație care ar fi trebuit să le asigure, în istoria dar mai ales în geografia continentului, un loc de invidiat: pentru că firile vizionare sunt cele care pun în mișcare istoria, în vreme ce spiritele care mizează totul pe acțiunea în prezent mențin cursul istoriei pe o direcție sănătoasă. Practic, o combinație prea puțin rodnică, pentru ca aromânii au fost mai mereu în contratimp și chiar pe contrasens, visând la Bizanț când se nășteau statele naționale și adunând averi care aveau să fie expropriate de națiunile majoritare. Așezați în “spațiul vital” al tuturor popoarelor balcanice, aromânii (și, o dată cu ei, mai puțin numeroșii megleniți și istro-români) aveau să fie, mai ales de la primul război mondial încoace, ținta unui nesfârșit șir de tentative (multe, reușite) de deznaționalizare, în Bulgaria, în Iugoslavia, în Albania și mai cu seamă în Grecia, patria celor mai mulți dintre ei.

Ultimul secol de istorie a Balcanilor a fost martorul unui proces intens de de-românizare, cu atât mai greu de așezat în lucrarea unui istoric cu cât nu se prezintă ca o înșiruire de evenimente, ci mai degrabă ca o stare de lucruri generală.

Acesta este însă efortul pe care și l-a asumat Gheorghe Zbuchea după ce, cu ani în urmă, a dat, împreună cu Stelian Brezeanu, o impresionantă colecție de documente referitoare la românii de la sud de Dunăre. Ținta demersului său pare a fi cuprinsă într-o sentință a lui Nietzsche (neamț, nu aromân): originea nu se confundă cu esența. Cu alte cuvinte, indiferent de unde se trag românii sud-dunăreni, important e ceea ce sunt ei astăzi și faptul însuși că sunt.

Extras din “A sosit timpul celei de-a treia renașteri naționale a aromânilor”, in Cotidianul din 1 mai 2000 via daimadeadun.wordpress.com

 

Pentru cei cu timp, răbdare și pasiune pentru subiect, R.B.N.Press vă pune la dispoziție inregistrarea video a unor selecțiuni din cadrul dezbaterii:

Video  „ADEVĂRURI DESPRE NOI,  ADN II – ROMÂNII SUD-DUNĂRENI”

 Prof. Gheorghe Zbuchea – Românii de la Sud de Dunăre – Carte pdf

Click here to download this file
Powered by ebookbrowsee.net

DESPRE PROF. GHEORGHE ZBUCHEA

Profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie, din cadrul Universității București,

Facultatea de Istorie, din cadrul Universității „Spiru Haret”, București,

Facultatea de Arhivistică, din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București

A încetat din viață, după o lungă suferință, la 29 decembrie 2008 alăturându-se șirului istoricilor de valoare, care, în ultimii ani, ne-au părăsit mult prea devreme.

Puțini au reușit să citească ce a scris, mai ales în ultima perioadă a vieții, prof.dr. Gheorghe Zbuchea. Avea în plan proiecte ample, dar timpul nu-i permitea să se ocupe nici măcar de cele mai importante dintre acestea. Proiectele lui pot fi comparate cu „rădăcinile unui pom care se dezvoltă în sol după o configurație și geometrie de multe ori asemănătoare cu cea a coroanei”.

A fost omul care a lucrat mult, mult prea mult și aștepta de la colaboratorii săi să același lucru, dar în cele mai multe dintre cazuri, așteptările lui au fost înșelate.

Pe timpul spitalizării a lucrat la prefața unei cărți. Își dorea să citească, să se reîntoarcă la scris, nimic nu-l înspăimânta mai mult decât pierderea acestor două elemente esențiale al propriilor trăiri.

A fost un exemplu de profesionalism, modestie, colegialitate și putere de munca, un istoric de înaltă ținută morală și profesională.

Familia a considerat ca locul pentru veșnica odihnă a prof.dr. Gheorghe Zbuchea să fie un loc istoric, un loc atractiv, vizitat, un loc plin de viață și activitate, dar totuși în care liniștea să se aștearnă în sufletul său și acesta a fost identificat: Mânăstirea Căldărușani.

         Mânăstirea Căldărușani se afla la 40 km nord – est de București, pe o peninsula înconjurată de lacul cu același nume, pe locul unde odinioară se aflau codrii Vlăsiei. Mânăstirea Căldărușani este ctitorie a domnitorului Matei Basarab, ridicată în anii 1638-1639.

PREGĂTIREA ȘCOLARĂ ȘI DE SPECIALITATE

– între anii 1947-1957 a urmat, în orașul natal, cursurile școlii generale nr.1 și a liceului mixt;

– în anul 1957 a devenit, prin concurs, student al Facultății de Istorie, pe care a absolvit-o în anul 1962 ca șef de promoție. În perioada studenției a început pregătirea de specialitate în Istorie Universală Medievală pe lângă profesorii A. Oțetea, M. Berza, E. Condurachi, R. Manolescu și E. Stănescu, cu care a colaborat cu real folos și după terminarea facultății până când cei mai mulți dintre ei au trecut în lumea umbrelor;

– în calitate de preparator la specialitatea Istorie Universală Medievală a fost trimis, în primăvara anului 1964, timp de trei semestre la specializare în cadrul facultății de profil a Universității din Belgrad, unde a urmat o dublă specializare: în istoria Bizanțului și în cea a popoarelor din sud-estul Europei, cu accent special asupra istoriei iugoslavilor din vremurile medievale până în secolul nostru. A avut ocazia să se afle în apropierea unor remarcabili profesori și savanți precum G. Ostrogorsky, V. Ciubrilovici, S. Circovici și alții, de la care a învățat multe. Tot de atunci datează și primele sale preocupări de istorie a romanității balcanice respectiv a istoriei ramurii sudice a românismului;

– între anii 1965-1977 precum și după 1995, până la data trecerii în neființă, a avut ocazia unor stagii de documentare, în general destul de scurte, prilejuite și de participarea la unele reuniuni științifice în Germania, Franța, Bulgaria, Albania, Grecia, Iugoslavia, Italia, SUA, Macedonia, Croația, Ungaria, Moldova și Ucraina;

– în anul 1995, cu întârziere, pe baza valorificării a peste 20 de fonduri arhivistice, a susținut o teză de doctorat pe un subiect în egală măsură de istorie a sud-estului european și a românismului: „România și lumea sud-est europeană în ajunul primului război mondial” pe baza căreia a obținut titlul științific de doctor în științe istorice.

ACTIVITATE PROFESIONALĂ ȘI DIDACTICĂ

– practic, în viața sa, în cele aproape cinci decenii (1962-2008) scurse de la terminarea facultății, activitatea profesională se confundă cu cea de dascăl;

– pe baza repartiției guvernamentale de la terminarea facultății, între anii 1962-1965 a avut calitatea de preparator (practic de asistent) la catedra de Istorie Universală Medie, Modernă și Contemporană a Facultății de Istorie a Universității din București;

– în anul 1965 a devenit asistent titular pentru ca 8 ani mai târziu, în anul 1973, să devină lector cu delegație, titular al Cursului general de Istorie a Bizanțului, predând cursuri și seminarii speciale de Istorie sud-est europeană. La 1 septembrie 1977, în contextul reducerilor masive a cadrelor didactice din învățământul superior, în împrejurări complexe ce nu-și au rostul de a fi evocate aici, a fost transferat din învățământul superior, funcționând până în anul 1990 în învățământul liceal;

– în paralel, începând din 1980 a funcționat în calitate de cadru didactic asociat, de regulă cu normă completă, având cursuri, respectiv seminarii, pe posturi de conferențiar sau lector, în două cazuri chiar profesor, la Politehnica din București, la facultățile cu profil de electronică, metalurgie, mecanică și transporturi, la specialitatea “Probleme fundamentale ale istoriei României”;

– la începutul anului 1990, noua conducere a facultății de istorie a apelat la dumnealui pentru cursuri și seminarii de Istorie sud-est europeană, reluându-și astfel activitatea într-un loc pe care îl considera din toate punctele de vedere ca fiind „la mine acasă”. La început a fost cadru didactic asociat, la plata cu ora apoi a devenit suplinitor prin detașare în 1993 și în sfârșit  titular prin concurs. În următorii ani, tot prin concurs a parcurs succesiv treptele de lector, conferențiar și profesor;

–  o dată cu anul universitar 1991-1992, a început activitatea didactică și în învățământul universitar particular la Universitatea Ecologică și la Universitatea “Dimitrie Cantemir”, cu care pe parcurs a încheiat colaborarea. Tot în acel an a început colaborarea cu Facultatea de Istorie-Geografie (actualmente Facultatea de Istorie) a Universității Spiru Haret, unde până la deces a fost titularul a trei cursuri generale și a două cursuri speciale. Între anii 1998-2000 a fost secretarul științific al Consiliului profesoral al Facultății de Istorie a Universității Spiru Haret, îndeplinind totodată practic și funcția de prodecan (neprevăzută expres în statutul de funcționare);

– începând cu anul universitar 1997-1998 a funcționat și în calitate de cadru didactic asociat la catedra UNESCO de Studii sud-est europene, afiliată  la Universitatea de Arte, București, condusă de acad. R. Theodorescu, unde preda cursuri privind în special secolul XX. A avut ore de curs pe probleme de Istorie europeană și românească la Facultatea de Litere a Universității București și la Fundația E. Hurmuzaki pentru românii de pretutindeni  a Ministerului Educației și Cercetării;

– la Facultatea de Arhivistică din Cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” a predat un curs general.

În ultimii ani, în învățământul de stat a lucrat studii aprofundate, mai ales cu grupele de masterat.

A îndrumat și a condus teze de licență și de masterat ale studenților, fiind și membru în comisiile respective pentru susținerea lor. A făcut parte din comisii pentru examenele de doctorat, ca și din comisiile oficiale de referenți în vederea susținerii tezelor de doctorat precum și din diverse comisii de concursuri pentru ocuparea unor posturi didactice.

A parcurs, prin concurs, toate treptele carierei universitare, de la preparator la profesor universitar.

TITLURI.  ACTIVITATE POLITICĂ

A fost doctor în istorie, membru fondator al Societății Române de Studii Bizantine, membru al Societății de Științe Istorice din România, membru fondator al Asociației de balcanistică și slavistică, președinte și mai apoi vicepreședinte al Societății de Cultură Macedo-Română și al cenaclului „George Murnu” adiacent acesteia, a făcut parte din conducerea Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni și a Comisiei executive pentru congresele spiritualității românești. A fost membru al Comisiei Internaționale a Uniunii ligilor comunităților aromânești.

A fost membru în colegiile de redacție ale publicațiilor:

– Analele Universității Spiru Haret. Seria Istorie;

– Dimândarea;

– Deșteptarea. Revista aromânilor;

– Bana armânească.

A primit diverse diplome de merit și alte distincții pentru activitate cultural-științifică și profesională. În anul 1999, a primit premiul „George Murnu” „pentru întreaga activitate depusă pentru o mai bună cunoaștere a istoriei românilor”. Totodată, în anul 1999 a primit din partea Academiei Române premiul „Nicolae Iorga”.

Între anii 1964-1989 a fost membru P.C.R.; nu a avut funcții în organizațiile partidului.

După 1990, nu a participat la activitatea vreunei organizații politice.

ACTIVITATEA  ȘTIINȚIFICĂ

Activitatea științifică s-a desfășurat după terminarea facultății, în îmbinare cu obligațiile care au decurs din calitatea de cadru didactic. O premisă, ca de altfel și o condiție pe care a considerat-o absolut obligatorie, a fost studierea și însușirea atât a limbilor clasice cât și a celor moderne de circulație precum și a unor limbi vorbite actualmente în spațiul sud-est European, pentru a avea acces direct la izvoare și literatura de specialitate (în proporții diferite cunoștea 10 limbi străine).

Investigarea trecutului istoric a început-o cu domeniul Bizanțului din care a ales și primul subiect al doctoratului. Cunoscutele dificultăți de informare într-un domeniu cu totul special al Istoriei Universale ca și alte cauze au făcut ca ulterior să se axeze mai ales pe probleme de Istoria românismului nord-danubian, balcanic sau din diasporă și de istorie sud-est europeană mai apropiată zilelor noastre, respectiv vremurile moderne și contemporane.

          A abordat nu numai valorificarea unor surse inedite sau puțin cunoscute, dar și necesara încadrare organică a istoriei naționale în Istoria Europeană și Universală. Astfel de preocupări s-au materializat, între altele, în tematica cursurilor și seminariilor de tot felul ținute în activitatea științifică desfășurată.

            Așa cum se poate lesne constata și din materialul „Profesorul Gheorghe ZBUCHEA (3 octombrie 1940 – 29 decembrie 2008). Biobibliografie” prezentat  de dl. conf.univ.dr. Lascu Stoica, în acest volum, întreaga activitate a prof.dr. Gh. Zbuchea  nu este deloc de neglijat. A alcătuit studii, unele în curs de apariție pe probleme de istorie națională și europeană, inclusiv publicații și chiar ediții de documente. 

Parțial, munca de cercetare științifică a fost valorificată în cadrul cursurilor generale de istorie națională și universală pe care le preda precum și în cadrul unor cursuri și seminarii speciale sau cursuri opționale predate de-a lungul anilor precum:

– Bizanțul și lumea slavă în sec.XIII-XIV;

– Veneția în evul mediu;

– Istoriografia bizantină în sec.IV-XV;

– Lumea sud-est europeană în sec.XIV;

– Românii de la sud de Dunăre în evul mediu, în epoca modernă

   și contemporană;

– Aromânii în sec.XX;

– Problema orientală în anii 1683-1923;

– Expansiunea Rusiei în sud-estul European în epocă modernă

   (cu privire specială asupra cazului românesc);

– Idei naționale și naționalisme în lumea sud-est europeană în

   sec.XIX-XX;

– Relațiile internaționale în anii 1900-1920;

– Formarea statelor naționale în sud-estul Europei;

– Monarhiile din sud-estul Europei în sec.XIX-XX;

– Formarea și destrămarea Iugoslaviei;

– Românii balcanici în sec.XX;

– Extremismele în Sud-estul Europei în sec.XX;

– Ideologii naționale și întregiri statale în Sud-estul

   Europei (secolele XIX-XX);

– Istoria diasporei românești, etc.

Intenționa ca în perioada următoare să valorifice și alte teme pentru care a strâns materiale, în ultima vreme alcătuind singur sau în colaborare o serie de cărți cuprinzând atât analiză istorică cât și documente pe teme precum:

– Cadrilaterul (Dobrogea de Sud);

– România și statul independent Croația (1941-1944);

– România și Slovacia  între anii 1939-1944 (ultimele două în

   colaborare cu dl.prof. D. Preda, directorul „Direcției pentru

   originarii din România”), etc.

Profesorul Gheorghe Zbuchea a fost unul dintre puținii care au luat o poziție publică față de încercările de impunere a unei false teorii care susține o identitate separată a aromânilor față de români. 

         A militat statornic, prin lucrări științifice, publicistică și intervenții în întruniri internaționale, pentru afirmarea identității românești a aromânilor, dar și pentru menținerea particularităților lor specifice.

În cursul activității sale a întocmit și o serie de comunicări și referate științifice. A participat la peste 200 de reuniuni științifice în țară și în străinătate: Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, Albania, Italia, Germania și S.U.A.. Amintesc în acest context doar participarea sa la Congresele Aromânilor din Bridgeport (S.U.A.) și Freiburg (Germania), unde a făcut parte și din Comitetul de organizare, fiind și moderator. Pentru o imagine mai clară a personalității prof.dr. Gh. Zbuchea, menționez faptul că în anul 1999 a participat la 8 congrese și simpozioane cu caracter internațional, desfășurate în țară, precum și în străinătate (Germania, Iugoslavia și Italia). În anul 2000 a participat la alte 6 congrese și simpozioane, inclusiv în S.U.A. și Ungaria, iar în anul 2001 la alte 8 inclusiv în Moldova, Ucraina și Macedonia.

Din 1998, a fost expert pe probleme de istorie la Radio România Internațional unde ținea săptămânal prelegeri pe probleme de istorie a românilor acasă și în lume, participa la mese rotunde și alte forme de activitate.

Probabil că valorificarea în plan științific a cunoștințelor sale dobândite în biblioteci și arhive nu a fost întotdeauna susținută, urmărită cu perseverență, situându-se astfel câteodată, pe un plan adiacent activității sale profesional-didactice. Cu experiența și gândirea pe care o avea, spera ca anii viitori să-i aducă roade mult mai mari și în acest domeniu deopotrivă legat de mintea și sufletul său.

Pentru toți cei care i-au fost discipoli sau colegi și prieteni, dispariția profesorului Gheorghe Zbuchea rămâne în continuare o mare pierdere. Am pierdut un dascăl, un mare specialist, dar și un om de o tărie morală, care a trecut peste toate greutățile vieții, chiar și peste boală, cu un umor fin și cu o ironie greu de egalat. Pentru toate aceste motive, Gheorghe Zbuchea va rămâne veșnic viu în amintirea tuturor celor care   l-au cunoscut.

Dorim să mulțumim în mod special celor care au participat la apariția acestui volum, precum și celor care nu au binevoit să participe la apariția lui, numai cu promisiuni și „vorbe în vânt”, cărora ne simțim adânc îndatorați pentru simplu fapt că ne-au îndemnat și încurajat să ducem mai departe munca celui care a fost prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea, mai exact studiul și cercetarea spre domeniul „Istoriei Românismului Balcanic”.

Să-l pomenim, așa cum reușim fiecare: cu o rugăciune, o lumină aprinsă, depănând amintirile despre el, citindu-i sau recitindu-i cărțile, corespondența, sfaturile înțelepte și urmându-i cuvintele ziditoare de Fapte Bune.

Sursa:roncea.ro

,

 – Dacoromânii ( cu derivațiile și denumirile regionale de: munteni , olteni , dobrogeni , timoceni ( bufeni în orașul Bor, denumiți în unele locuri și „ țărani ” ) , ardeleni , bănățeni , moldoveni , regățeni , mitici , basarabeni , maramureșeni , transnistreni , bucovinieni , latini dunăreni , herțeni , bolohoveni , tribali , români sud-dunăreni , ungureni , crimeeni , sibieni , sătmăreni ,  … )

De religie: majoritar ortodoxă


 – Aromânii din Balcani ( machidoni , macedoromâni , armâni , macedoneni latini , macedono-vlahi , cu denumirile regionale de grămușteni , pindeni , fârșeoți , cuțovlahi , negreni , epiroți , moscopoleni , glubeari , „ țânțari ”  bitolieni , gopeșteni- mulovișteni . gopeșani – mulovișteni , olimpieni , muzacheri / muzichiari , câstrânioți , aromâni din Beala , cipani)
De religie: majoritar ortodoxă

 – Meglenoromânii din Grecia și Macedonia ( cu denumirea regională de: carpieni, liumnicani , lundzineți , ușineți și cupineți , țărnăcoti , brăzlăveți , năntineți , meglenoromânii musulmani, strămutați în Turcia, poartă numele de nânteni )

Densușianu și Jirecek îi consideră descendenții unor colonii pecenege, stabilite în Macedonia și amestecate cu elementul românesc găsit acolo, de origine daco-română. 

Nicolae Iorga, luând în considerare rolul elementului românesc și albanez la formarea Imperiului Bulgar sub țarul Simeon, îi consideră o colonie de prizonieri formată din românii care au luptat sub steagul țarului bulgar și așezată de împăratul bizantin Vasile, în regiunea Rodope. Theodor Capidan, în „Meglenoromânii – istoria și graiul lor”, îi consideră ca aparținând grupului românilor sud-dunăreni din care au făcut parte și aromânii. Acesta consideră că ei au venit din nordul Balcanilor, rupându-se din masa românilor sud-dunăreni, după ce au stat un timp mai îndelungat în contact cu românii din nordul Dunării. 

 – Istroromânii din Istria

Istoricii italieni consideră că istro-românii sunt urmașii veteranilor din legiunile romane, colonizați în Peninsula Istria după cucerirea acesteia de către romani. Există unii istorici români care consideră că istro-românii ar fi migrat, acum șase secole, din zona Munților Apuseni , Crișana , Banat și Maramureș după ce Peninsula Istria ar fi fost depopulată de o epidemie de ciumă. Există și istorici sârbi, precum Pavle Ivici, care consideră că istro-românii reprezintă o populație autohtonă, înrudită cu aromânii, iar din vechea populație romanică, despărțită de năvălirea slavilor în Peninsula Balcanică, ar fi evoluat în Istria trei ramuri diferite: istro-românii, istrienii și veglioții.

Ultimii, romani sau, poate, vechi români care locuiau în insula Veglia, azi Krk, au dispărut de pe scena istoriei. Cronicile familiei Frangipani au păstrat o serie de informații valoroase despre veglioți, inclusiv nume de sate precum Polița (Polijca) sau trans­crierea rugăciunii Tatăl Nostru, în dialectul lor: Țațe Nostru, la fel ca și în istro-română. În Evul Mediu, când Istria aparținea Republicii Venețiene, istro-românii au putut să își păstreze vechiul lor grai. De asemenea, în perioada austro-ungară, istro-românii reprezentau majoritatea populației în județul Arsa. Sursa: aiciO alta teorie spune că sunt urmașii populației morlace din Dalmația.
De religie: majoritar catolică

 – Morlacii din Dalmația, Muntenegru și Bosnia ( cunoscuți și ca vlahi negri sau mauro-vlahi )

De religie: ortodoxă / catolică

– Momârlanii din Valea Jiului

 – Gugulanii din Munții Banatului

 – Mocanii din Munții Ardealului

 – Sărăcăcianii din Grecia și Bulgaria
Lingvistul aromân Theodor Capidan și istoricul ce a fondat studiul transhumanței balcanice , Iovan Țviici îi considerau aromâni grecizați, dar alți istorici îi consideră urmași ai triburilor antice din  zonă. Teoria mea e ca sunt urmașii triburilor anticetrace. Asta le-ar explica asemările cu aromânii.
De religie: ortodoxă

 – Beduinii Gebalieh ( coloniști munteni în Pen. Sinai )

– Goralii din Polonia
Istoricul militar Mircea Dogaru îi consideră urmași ai coloniștilor ardeleni și moldoveni din Sudul Poloniei.
De religie: catolică

– Vlahii din Cehia ( Vlahia Moravă , Regiunea Autonomă Vlahă din Cehia )

Istoricul militar Mircea Dogaru îi considera urmași ai vlahilor moravi.
De religie: catolică

– Populația Punjabi din India și Pakistan   (?)

Istoricul Lucian Cueșdean îi consideră urmași tribului traco-geto-dacic al masageților , ce popula un imens teritoriu din Europa Centrala și de Est până în Asia Centrală.
De religie: musulmană în Pakistan , shick și hindusă în India

 – Karadjovenii din Turcia
Unii istorici îi consideră aromâni turcizați.
Probabil e religie: musulmană

 – Huțulii din Bucovina , Maramureș , Transcarpatica , Pocuția și Galiția 
Poetul Mihai Eminescu îi considera daci slavizați.
De religie: ortodoxă

– Boikii , Lemkii și Rușinii din Carpații Nordici ( Cehia , Slovacia , Ucraina , Polonia )   (?)
Informații aici

 – Secuii  (?)
Unii spun că s-ar trage din tribul dacic al cauconilor.
Vezi informații despre subiect aici
De religie: catolică

– Ceangăii  (?)
Unii îi consideră moldoveni maghiarizați sau coloniști ardeleni.
De religie: catolică

– Albanezii  (?)
Unii istorici considerându-i urmași ai ilirilor ( ce ar fi fost de origine tracă ) sau urmași ai coloniștilor daci ce au părăsit Dacia Romană.
De religie: majoritar musulmană, cu minorități catolice, ortodoxe , protestante.


Alți istorici spun că englezii ( despre care un conte german spunea că se trag din geți) ,  polonezii ( despre care se spunea că se trag din daci ) , italienii ( toscanii în special , veneții , etruscii și latinii fiind , conform unor teorii , de origine tracă ) și  toate popoarele romane ( conform teoriei care spune că românii sunt strămoșii tuturor popoarelor latine ) ,  toate popoarele celte , toate popoarele indo-europene sau chiar toate popoarele lumii ar fi avut origini în Spațiul Carpato-Danubiano- Pontic.

Dacoromâni
Aromâni
Istroromâni
Gorali
Sărăcăciani

Momârlani

Morlaci

Vlahi din Cehia

Gugulani

Mocani

Material realizat de  jurnalulpolitic.blogspot.ro

,

Harta raspandirii  populatiei aromane  si romane  in Balcani

Puțină istorie…

O teorie lansată relativ recent încearcă să creeze o identitate armânească separată de cea a românilor: aceea de descendenți ai macedonenilor antici, aparținând popoarelor indo-europene, afirmându-se istoric ca popor în momentul formării imperiului condus de Alexandru Macedon.

 A început astfel să se vorbească de un popor distinct, “macedo-român”, a cărui limbă nu poate fi considerată dialect al limbii române, nefiind “produsul unui singur popor”, care “să trăiască în același loc; să aibă aceeași istorie”. (Dumitru Piceava)

Încercăm acum să ne delimităm de poporul român, să negăm că am avea ceva în comun cu acesta, să pretindem că asemănările între armâni și români sunt simple coincidențe care nu pot fi susținute și justificate istoric!
Cred însă că uităm că într-o perioadă tulbure a existenței noastre, românii au fost singurii care ne-au întins mâna și ne-au oferit un cămin! Îi numeam atunci “frații noștri”, ne consideram români! Când s-a spus, de fapt, adevărul, atunci sau acum?!
După pacea de la București statele balcanice au încheiat o serie de tratate privind schimbul de populație, în scopul uniformizării etnice.

Pentru armâni, cele mai importante consecințe le-a avut Convenția de la Lausanne (20 ianuarie 1923), ale cărei prevederi au dus la strămutarea a peste un milion de etnici greci din Turcia, care au fost stabiliți în Macedonia și Tracia, ajungându-se astfel la o densitate a populației care a influențat negativ viața economică și socială a populației armânești din zonă.
Soluția găsită atunci de către armâni, după ce în statele balcanice au fost supuși unui proces foarte asemănător cu ceea ce numim azi “purificare etnică”, a fost să ceară ajutorul statului român. Astfel, între 1925 și 1933, un număr mare de familii armânești au fost colonizate în Cadrilater.

Au cerut să fie primiți în România tocmai pentru că se considerau români, iar statul român le-a asigurat dreptul de a se stabili în sudul Dunării.

Reprezetativ pentru atitudinea românilor față de neamul armânesc în acele momente grele, este răspunsul pe care ministrul agriculturii, Al. Constantinescu, îl adresa lui Steriu Hagigogu, care îi solicitase sprijinul în vederea aprobării colonizării armânilor în România: “De când ați fost împărțiți în patru state, am știut că sunteți pierduți. Să salvăm acum ce se mai poate salva. Cadrilaterul are nevoie de voi.

Scrie din partea mea aromânilor să trimeată delegați să ia contact cu guvernul, căci toți le vom da concursul.” (Steriu Hagigogu, Emigrarea aromânilor și colonizarea Cadrilaterului, 1927)

E drept că armânii au stăpânit acest teritoriu mai puțin de 15 ani și că destinul lor pe aceste meleaguri a fost dramatic, dar pentru aceste lucruri nu poate fi acuzat statul român, obligat sub presiunea Bulgariei revizioniste să cedeze Cadrilaterul în anul 1940.

Întrebarea care se naște în mod firesc în urma acestei scurte incursiuni în istoria neamului armânesc este: “Cât de corectă din punct de vedere moral este solicitarea actuală a unui segment al populației armânești din România de a primi statut de minoritate în țara pe care altădată o numea patria mamă?”

Articol scris de Simona Costea / simona_costea74@yahoo.com

 

Publicat de RBN Press – romaniabreakingnews.ro  / Sursa primară: cersipamantromanesc.wordpress.com

Rămâi în contact cu noutățile R.B.N.Press ! Apreciază pagina de facebook Romanian Breaking News Press cu un Like ! și selectează opțiunea PRIMEȘTE NOTIFICĂRI !
,

Un material realizat de  CER SI PAMANT ROMANESC

Inedit: Steagul Principatului Pindului

Imaginea steagului primului stat aromân din timpurile moderne, stat care a funcționat în nordul Greciei, în anii 1941 – 1943, sub protectorat italian si a avut relatii stranse cu Romania .

Putem  observa culorile roșu-galben și albastru pe steag și stema Coroanei Române încadrată în centru. Restaurarea unei Regiuni autonome armanesti  in  Grecia, conform legislației europene, ar fi un pas necesar pentru protejarea identitatii minorității aromâne din Balcani si salvarea ei de la disparitie.

 

Foto: Steagul Pindului in perioada 1941-1945 , si harta Balcanilor cu  Provincia autonoma Valaha a Rumeliei, cu armata proprie, din timpul imperiului Otoman, steagul verde cu cruce rosie a casei Diamandi si harta de azi a Greciei, cu identificarea zonei Pind-ului(cu culoare galben).

 Pe harta administrativa a statului de Pind(1941-1944), al carui fondator a fost principele Alcibiade Diamandi ,se observa teritoriul acestuia  cu iesirea la Marea Adriatica in dreptul insulei Corfu.

Acesta mai cuprindea  si o zona din sudul Albaniei  evidentiata cu maro pe harta, iar cu  galben ,partea din Grecia de azi.

Steagul Principatului  Pindului era  constituit pe orizontala din tricolorul romanesc plus culorile galben si negru.
De fapt, acest steag este mai vechi, el datand  din   1848 si initial avea pe banda albastra scris simbolul romanitatii S.P.Q.R. (Senatus Populusque Romanus),  evidențiind dimensiunea etnică latină ce și-o revendicau .

Oricum, simbolistica acestuia  este profunda: culorile rosu si galben reprezentand nordul Dunarii, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru, sudul Dunarii.

Acest drapel aromân incorpora ca simboluri heraldice pajura valahă cu crucea în clonț, simbol încă din Evul mediu atât al “valahilor” români cât și a celor “vlahi” aromâni, aflat până azi ca element heraldic dominant pe stema națională a României.

Drapelul aromanilor constă în cinci benzi suprapuse, trei dintre care sunt colorate în roșu-galben-albastru, culoriile tradiționale românești.

Blazonul casei de Hohezollern Sigmaringen, cu compartimente alb-negre din centru, făcând trimitere simultan și la culorile portului popular aroman din munții Pindului.

 Nici ascest drapel nu a fost de inspirație recentă, fiind folosit pe teatrele de luptă în secolul XIX-lea, in timpul răzmerițelor ocazionate de evenimentele de la 1848 și un an mai târziu în 1849 printre valahii și aromânii de la sud de Dunăre.

Potrivit martorilor oculari, care i-a inclus și pe principesa Dora d’ Istria, combatanții valahi aveau înscrise pe steaguri cuvintele “S. P. Q. R.” (Senatus Populusque Romanus) evidențiind dimensiunea etnică latină pe care și-o revendicau.

A mai existat si steagul verde cu cruce rosie rasturnata ,ce aminteste de steagul sudistilor americani, cu  diferenta ca acela era cu rosu si albastru.

Statul armanesc a luat naștere în 1941 , în timpul ocupației italiene a Greciei și a reprezentat un stat etnic al aromanilor din Balcani, cei aflați inițial la conducerea sa întreținând strânse legături cu membrii Mișcării Legionare din România , în rândurile căreia se găseau numeroși membri provenind din rândurile acestei minorități,dar si relatii stranse cu  Statul Roman .

 Capitala  era la Aminciu, iar Adunarea Națională se întrunea la Trikala. Autonomia aromânilor din Peninsula Balcanică a fost  promovata  de România, începând cu anii 1860.

 Prima încercare de a realiza acest scop i-a aparținut lui Alcibiade Diamandi di Samarina, care în 1917 a înființat Republica Pindului, în sudul Albaniei ocupate de italieni.

Deși statul nou format a supraviețuit doar o singură zi el a semnalat începuturile eforturilor de emancipare a aromanilor în epoca moderna .
După capitularea armatei elene în fața germanilor, în primăvara lui 1941, și după divizarea  administrativă a Greciei, Diamandi a format organizația separatistă și naționalistă denumită A 5-a Legiune Romană, având sprijinul autorităților italiene,si  care a  constituit   structura de  putere baza căreia a luat ființă Principatul Autonom al Pindului, limitat la zonele amintite mai sus, deși Diamandi spera în realizarea unui stat care să cuprindă întreg nord-vestul grecesc.
În 1942, o facțiune a VRMO (mișcarea revoluționară macedoniană pro-bulgară) i-a oferit lui Alcibiade tronul unui regat al Macedoniei care ar fi urmat sa renasca, însă nu există dovezi care să ateste că acesta ar fi acceptat oferta.

 În ciuda inexistenței acestei dovezi, un succesor al său la cârma Principatului Autonom al Pindului, Iulius I, a atașat titulaturii sale sintagma de Voievod al Macedoniei.

 Alcibiade a fost nevoit să abandoneze tronul și să se refugieze în România în 1942, întrucât ajunsese să fie perceput de populația locală ca o unealtă a italienilor, in vreme ce italienii il credeau a fi  un agent al intereselor românești în Balcani.

Cel care i-a urmat la conducerea statului a fost Nicola Matushi, care a încercat un realizarea unui modus vivendi cu liderii grecilor, însă fără succes. Și el a fost nevoit să se refugieze la București odată cu pierderea controlului țărilor Axei asupra Greciei.
Spre sfârșitul lui 1942, forțele de ocupației italiene care inițial favorizau colaborarea cu elementele aromâne și albaneze ale populației și-au schimbat brusc poziția față de slavii macedoneni.

Conform unei surse a fostului serviciu de informații bulgar din epoca pre-comunistă, această schimbare de atitudine s-a datorat intervenției lui Ivan Mihailov, liderul VRMO, la cel mai înalt nivel în Roma, intervenție realizată prin intemediul lui Ante Pavelic, șeful statului croat.

 Titlul de Voievod a fost oferit familiei Csezneky, probabil drept recunoaștere a meritelor sale în furnizarea de cereale către Armata Italiană.

Gyula Cdezneky a fost un aristocrat ungaro-croat, aflat în serviciu italian, care a guvernat nominal sub titulatura de Voievod Iulius între august și septembrie 1943, deși nu și-a asumat niciodată puterea în mod efectiv.
Orice umbră de autoritate care mai exista în Principat, a încetat brusc odată cu acea capitulare a italienilor în 1943, în urma căreia germanii au preluat controlul teritoriului.

Ultimul „guvernator” al principatului a fost comandantul M. Hatzi, recunoscut de autoritățile germane în 1944 drept lider al suporterilor locali ai ceea ce mai rămăsese din Axă.
Statul și-a încetat existența  de facto, odată cu retragerea forțelor germane din Grecia (ironic, determinată de lovitura de stat din …România).

Scurta istorie.


Teritoriul a facut parte din provincia romana Dacia Mediteraneana, apoi din imperiul Bizantin.

Dupa cea de a 4-a cruciada din anul 1204 , face parte din imperiul latin oriental al imparatului Baldovin, cel care este infrant la Adrianopol de regele romano-vlahilor Ionita Caloian .

Dupa 1250 este pomenit in cronici grecesti ca facand parte din Marea Valahie(Megale Vlachia)cu conducatori si armata proprie.A fost parte din domeniul principilor Cantacuzino, iar in anul 1346 cand Ioan Cantacuzino ajunge imparat la Constantinopol teritoriul face parte asociat in imperiul serbilor pana in 1377 .

 Ultimul principe numit si “Cezar al Valahiei” este Alexie Anghel, contemporanul lui Mircea cel Batran.
Din 1394 regiunea va face parte din imperiul turcilor si pastreaza sub denumirea turceasca de Rumelia(adica Romania) o autonomie si armata proprie, pomenita in cronicile vremii cu trupele sale care au participat la asaltul turcilor de la Viena.
Din anul 1881 intra in administratie comuna cu celelalte teritorii grecesti eliberate de sub turci, si isi recapata independenta in 1941.Reintra in organizarea administrativa a Greciei dupa cel de-al doi-lea razboi mondial pana azi.

http://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2010/03/epiredunord1913.jpg?w=800&h=1100

 Foto: Harta primul stat intitulat Republica Pindului declarata de Alkibiade Diamandi in timpul ocupatiei italiene a Albaniei in 1917. Republica a fost cunoscuta ca republica de o zi !

   

  Harta Balcanilor

Sursa principală – cersipamantromanesc.wordpress.com

Surse : terravalachorum.ro,Napoca News , blogul Noua Dreapta,Wikipedia

,

Camera Deputaților a votat cu o majoritate zdrobitoare, azi 8 mai a.c., proiectul de lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni – etnonimele de vlahi, aromâni, istroromâni, moldoveni etc. denumesc pe cea de român. Din acest moment oricine își spune moldovean, aromân, vlah, voloh, istroromân, meglenoromân, fârșerot, etc. este recunoscut ca român ce aparține de statul român.

Vot pozitiv covârșitor în Camera Deputaților din Parlamentul României - pentru recunoașterea tuturor românilor de pretutindeni.

Vot pozitiv covârșitor în Camera Deputaților din Parlamentul României – pentru recunoașterea tuturor românilor de pretutindeni.

Prin acest act de superbă solidaritate națională  a deputaților se deschide calea pentru ca România se redevină într-un viitor nu prea îndepărtat  o putere regională, un gest al clasei politice care o mai spală de păcatele grele pe care lea acumulat. De remarcat ca în lumea democratică puține legi au fost votate cu o majoritate covârșitoare. Au votat 239 de deputați pentru și doi împotrivă. Un rol însemnat în concretizarea acestei legi a avut-o senatorul Viorel Badea, inițiatorul legii și sprijinită, de toate partidele din Parlamentul României, unul din voturile împotrivă fiind al lui Costică Canacheu, un pol al intereselor antiromânești cu “vadite nuanțe de interese grecesti via Rusia”.

Adoptarea acestei legi este un pas mare, unic și extraordinar  în istoria modernă a României, de ne egalat și poate de o mai mare anvergură decât pașii facuți în vremea Regelui Carol I, care a sprijinit financiar comunitățile românești din provinciile istorice, cu școli, profesori, cu biserici și preoți, și care practic reprezintă un nesperat pas înainte spre redefinirea și renașterea Națiunii Române.

 O pată neagră, care cu greu va fi ștearsă este atitudinea Ministerului de Externe Român (practic al României faptic al altor state) care și-a permis să dea un aviz negativ acestui proiect de lege, pentru a nu fi aprobat.

Ca efect al acestei legi, România va avea pe lângă cei douăzeci de milioane de români din țară, încă zece milioane în provinciile istorice din jurul ei, la care se mai adaugă cele cinci milioane din diaspora ocidentală, un total de 35 milioane de cetățeni.

Iată enunțul articolului de lege adoptat de Camera Deputaților, care prin efectele sale în timp va intra cu siguranță în istorie:

Articol unic: Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, se modifica dupa cum urmeaza:

Articolul 1, alineatul (1) a) se modifica și va avea urmatorul cuprins:

ART. 1. alin (1) a) drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor Romaniei, indiferent de modul în care aceștia sunt apelati (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, , maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi,vlasi, volohi, macedo-armânji, precum si toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni;

Astfel, demnitatea de a fi român va putea fi de acum înainte  la îndemâna a milioane de români care ca urmare a evoluției istorice departe de Țara Mamă și-au însușit sau au fost denumiți cu denumiri istorice românești.

Bravo Deputaților din Parlamentul României !

Bravo pentru viitorul vot și din plenul Senatului României !

Nici nu ne gândim ca poate fi altfel !

Traiască Națiunea Română !

,

Teodor Burada, O calatorie la romanii din Bithinia

Sursa: Teodor Burada, O călătorie la romănii din Bithinia (Asia Mică), Iași, 1893

tiparituriromanesti

PASSWORD RESET

LOG IN