ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Armenia"

Armenia

,

Potrivit interfax.ru, un comunicat al președinției armene, liderul de la Erevan, Serj Sargsyan, a avut o întrevedere, vineri,  cu ministrul rus al Transporturilor, Maksim Sokolov.

Cei doi oficiali au ajuns la un acord prin care Moscova va acorda, în condiții preferențiale, Armeniei 200 de milioane de dolari pentru procurarea armamentului modern. „Pe lângă creditul preferențial, mai există un acord între aceste țări care permit Armeniei să procure armament rusesc la preț de producător. Astfel, cu această sumă, forțele armate armene vor primi cu mult mai mult armament decât țările din regiune”, notează regnum.ru.

Menționăm că în capitala Armeniei, Erevan, au loc proteste de amploare din cauza scumpirii tarifelor la energia lectrică. În același timp, Rusia este puternic afectată de sancțiunile economice occidentale, fiind dispusă să scoată în acest an din rezervele de stat sute de milioane de dolari.

Editor:  Gabriel Negru / RBN Press – romaniabreakingnews.ro

,

RepublicaMoldova_UEMoldova, Georgia și Armenia vor beneficia de 87 de milioane de Euro din fonduri suplimentare a programului de integrare și cooperare al Parteneriatului Estic (EaPIC). Astfel, în baza principiului în acțiune „mai mult pentru mai mult”, UE recompensează țările care au și-au făcut temele de acasă și le stimulează să implementeze noi reforme, informează UNIMEDIA.

Cele mai multe fonduri, și anume 35 de milioane de euro vor veni în Republica Moldova. Banii vor fi alocați cu scopul de a spori oportunitățile economice în zonele rurale dar și a promovarea reformele în diverse sectoare prioritare.

Programul EaPIC oferă finanțare suplimentară pentru țările din Parteneriatul Estic (PaE ), care demonstrează progrese în reformele pentru o democrație profundă și drepturile omului. Sprijinul bilateral pentru cele trei țări vine să dezvolte proiecte noi ori să extindă domeniul de aplicare pentru proiectele existente.

Reamintim că Parlamentul European a adoptat astăzi, 12 decembrie, o rezoluție în care salută parafarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

Sursa: unimedia.info

,

Revolte in Armenia

În Piața Libertății din Erevan a început un marș împotriva Uniunii Vamale. Șefula djunct al poliției, Valerii Osipean i-a anunțat pe protestatari că marșul este unul neautorizat și forțele de ordine vor lua măsurile necesare. El i-a avertizat pe participanții la miting că  drumul spre Piața Republicii va fi blocat.

Revolte in Armenia (2)

Poliția a blocat în aceste momente calea spre Piața Libertății iar pe bulevardul din vecinătate, Abovian, se află echipamente tehnice cu ajutorul cărora protestatarii vor fi dispersați în caz de necesitate. După negocieri, bulevardul a fost deblocat iar marșul a continuat.

Sursa: DeschideStirea.md

,

Bucureşti – Biserica Armenească

7 septembrie 2012

 

 

Foto: RBNpress/ No Comment