ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "arme nucleare"

arme nucleare

,

Secretarul general al NATO, Jens Sotltenberg, a acuzat Rusia că „zăngăne armele nucleare”.  Jens Stoltenberg a declarat că anunțul făcut de președintele rus, Vladimir Putin, privind mărirea arsenalului nuclear al Rusiei cu încă 40 de rachete balistice intercontinentale este „destabilizator și periculos”.

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Bruxelles, secretarul general al NATO a declarat că o asemenea retorică din partea Moscovei explică de ce NATO și-a intensificat pregătirile pentru protejarea statelor membre din estul Europei.

„Această ‘zăngănire de arme nucleare’ a Rusiei nu este justificată. Este destabilizatoare și periculoasă. Este un lucru pe care noi încercăm să îl rezolvăm și este și motivul pentru care am intensificat capacitatea de răspuns a forțelor noastre. Răspundem asigurându-ne că NATO va fi și în viitor o alianță care să asigure protecția membrilor săi în fața oricărei amenințări„, a declarat Jens Stoltenberg.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Marea Britanie analizează posibilitatea instalării de rachete nucleare americane pe teritoriul său, în cadrul planului SUA de consolidare a capacităților atomice în Europa pe fondul intensificării tensiunilor cu Rusia, anunță ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, citat de The Telegraph.

„Există semnale îngrijorătoare privind intensificarea activităților forțelor ruse; Marea Britanie va analiza argumentele pro și contra instalării unor arme americane cu rază medie de acțiune”, a explicat Hammond, referindu-se la rachete cu focos nuclear.

„Nu există semnale clare privind vreun atac iminent al Rusiei asupra Ucrainei, dar președintele rus, Vladimir Putin, își menține deschise opțiunile. În contextul reuniunii G7, trebuie să transmitem clar Rusiei că nu vom tolera nicio încălcare a obligațiilor asumate prin Acordul Minsk”, a insistat șeful diplomației britanice.

Potrivit experților, Marea Britanie are un arsenal propriu de 225 de focoase termonucleare, dintre care 160 sunt operaționale. Informațiile oficiale nu sunt publice.

Pentagonul analizează „în mod activ” posibilitatea de a folosi arme nucleare împotriva unor obiective din Rusia, țară acuzată că nu respectă Tratatul INF, Moscova anunțând că urmărește cu atenție informațiile despre planul SUA de instalare a unor rachete nucleare în Europa și în Asia.

Administrația Barack Obama analizează un plan care prevede instalarea de rachete nucleare în Europa și Asia pentru a putea distruge ținte militare pe teritoriul Rusiei. Mai precis, potrivit agenției Associated Press, Pentagonul analizează „în mod activ” posibilitatea folosirii armelor nucleare împotriva unor ținte militare din Rusia, ca reacție la presupusa încălcare de către Moscova a Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), semnat în anul 1987. Rusia respinge acuzațiile privind încălcarea INF prin testarea unor rachete de croazieră care au raza de acțiune între 500 și 1.000 de kilometri. Associated Press citează un fragment neclasificat al unui raport elaborat de generalul Martin Dempsey, șeful Statului Major Interarme al Statelor Unite. Potrivit documentului, Pentagonul analizează trei modalități pentru contracararea Rusiei: instalarea sistemelor antirachetă în Europa pentru doborârea rachetelor ruse după lansare; atacuri cu arme convenționale asupra unor obiective militare din Rusia; alte „capacități de contracarare”, implicând atacuri cu rachete nucleare împotriva unor ținte militare din Rusia. „Opțiunile merg atât de mult cât s-ar putea – fără a se spune explicit – în sensul îmbunătățirii capacităților nucleare americane de a distruge ținte militare pe teritoriul Rusiei”, afirmă surse citate de AP.

Robert Scher, consilier pentru Strategii Nucleare al secretarului american al Apărării Ashton Carter, declara în Congresul SUA în aprilie: „Sistemele de contracarare vor consta în atacarea unei rachete la sol, în Rusia”.

Dezvăluirile intervin în contextul tensiunilor intense între NATO și Rusia, pe fondul crizei din Ucraina. În acest context, secretarul american al Apărării, Ashton Carter, s-a întâlnit vineri la sediul Comandamentului american din Europa, situat în Stuttgart (Germania), cu aproximativ 25 de comandanți militari americani și diplomați europeni pentru a discuta despre modalități de amplificare a campaniei economice și militare împotriva Rusiei.

În replică, Președinția Rusiei a anunțat că analizează cu atenție informațiile despre presupusa reconfigurare a capacităților strategice nucleare americane. „Vom analiza cu atenție informațiile despre posibila mobilizare a rachetelor americane în Europa”, a declarat, potrivit Russia Today, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Rusia acuza, în martie, că sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România și Polonia reprezintă încălcări ale prevederilor Tratatului forțelor nucleare intermediare (INF). Statele Unite intenționează să construiască sisteme antirachetă în România și Polonia, amintea Serghei Riabkov, adjuct al ministrului rus de Externe, subliniind că aceste instalații utilizează echipamente pentru lansări verticale de tip MK-41 (n.red. – echivalentul tehnologiilor de tip Aegis). Aceste sisteme sunt utilizate pentru rachete cu rază medie și lungă de acțiune – sisteme interzise prin Tratatul forțelor nucleare intermediare, acuza oficialul rus.

Acordul Forțelor Nucleare Intermediare, semnat de SUA și URSS în 1987 și intrat în vigoare pe 1 iunie 1988, obligă ambele părți să distrugă toate rachetele balistice și de croazieră cu raze de acțiune cuprinse între 500 și 5.500 de kilometri. Ca reacție la acuzațiile Moscovei, Președinția Statelor Unite a comunicat că sistemul american de apărare antirachetă care va fi amplasat în România nu încalcă Tratatul forțelor nucleare intermediare (INF).

Sursa: Mihai Draghici – Mediafax prin romaniabreakingnews.ro

PASSWORD RESET

LOG IN