ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "armata Ucrainian"

armata Ucrainian

,

Ucraina isi consolideaza flota militara de la Dunare

La începutul anului 2013, Ministerul apărării din Ucraina a anuntat infiintarea oficiala a Divizionului Naval Fluvial al Flotei Militare ucrainene, urmand ca resedinta acestuia sa fie stabilita in portul Odessa. Misiunea ei va fi de a patrula în râurile, lacurile și limanurile de la graniță, dar și în apele de lângă țărmul ucrainean al Mării Negre. Oficialii Ministerului Apărării de la Kiev au remarcat că această diviziune reprezinta o premiera in istoria militara a fostei republici sovietice, fiind pentru prima data in istoria moderna cand  Ucraina va dispune de o unitate specializata in acest domeniu. In acest moment, Ministerul Apararii de la Kiev incearca sa rezolve problema dotarii cu tehnica moderna a noii unități. Astfel, Divizionul Fluvial a primit temporar trei  trei șalupe de artilerie, cu tot cu echipaj, din cadrul Batalionului de nave purtătoare de artilerie, patrulare și logistică, dar nu a specificat tipul navelor respective.

Vipere blindate pe Dunare

Totodată, este planificat ca în anul 2013 să intre în componența unității două șalupe blindate, tip proiect „Ghurza-M” (n.r.-ghiurza – viperă) de producție ucraineană, urmand sa fie demarata și pregătirea echipajelor. Potrivit oficialilor militari ucraineni, in anul 2014 toată unitatea va fi dotată cu șalupe de acest tip, urmand ca in viitor flota fluvială militara ucraineană va fi completată cu alte șalupe, tot de producție ucraineană. Salupa blindată de tip „Ghiurza – M”, proiect 58155, este elaborată de „Centrul de cercetări și construcții navale” din Nicolaev, fiind dezvoltat pe baza proiectului militar 58150 (Ghiurza). În anul 2004, două șalupe „Ghiurza” au fost construite la Kiev, la șantierul naval „Leninskaia cuznița” și au fost vândute pentru 5,6 milioane de dolari USD departamentului de grăniceri din Uzbekistan. „Ghiurza-M” are un deplasament maxim de 50,7 tone, lungime de 23 m, lațime de 4,8 m, precum si un pescaj de un metru. Viteza maximă este de 25 noduri, distanța maximă de plutire – 700 mile, autonomie de 5 zile. Echipajul este format din cinci persoane. Armamentul navei este format din două module de luptă BM-5M „Catran-M”. Fiecare modul este compus din un tun utomat de 30 mm 3TM1, lansator de grenade de 30 mm, o mitralieră de 7,62 mm și două rachete antitanc cu ghidare laser.

Finantare nesigura

Construcția primelor două șalupe „Ghiurza-M” pentru flota ucrainenă a început la sfîrșitul lui octombrie 2012, la Kiev. Atunci s-a specificat că, șalupele sunt prevăzute pentru misiuni în bazinul Dunării și zona de coastă a Mării Negre. Pana în anul 2017, Ministerul Apărării de la Kiev planifică să construiască pentru flota ucraineană 9 șalupe de tip „Ghiurza-M”, care vor servi atat pe Dunare si Marea Neagra, cat si in Marea Azov. Rămâne neclar, totuși, cum va fi finațată construcția navelor, de oarece bugetul armatei pentru 2013 este cu 1,07 miliarde hrivne mai mic decât cel din 2012. Totodata anul trecut, Ministerul ucrainean al Apărării a avut numeroase probleme din cauza neachitării sumelor datorate constructorilor de nave militare si auxiliare. Astfel, din cauza neachitării sumelor datorate  către șantierele navale din Nicolaev, a fost sistat practic proiectul „Corveta”, existand mari restanțe și pentru plata reparației navelor militare si auxiliare.

Delapidare pe banda rulanta

La randul sau, viceministrul apărării din Ucraina, Alexandr Oleinic, a declarat, la ceremonia dedicată începerii construcției primelor două șalupe „Ghiurza-M”, că, numarul de salupe de acest tip care vor fi construite pentru flota militara ucraineană „va depinde de finanțare”. In acest context, surse militare citate de mass-media de la Kiev, au reclamat necesitatea lansarii unor anchete pe marginea modului de cheltuire al bugetului militar de catre inaltii oficiali ai Ministerului Apararii de la Kiev. Printre acuzatiile prezentate de mass-media se numara si modul de atribuire a contractului pentru construcția primelor două șalupe de tip „Ghiurza-M”, precum si a altor lucrari ce vizeaza intretinerea si modernizarea unor unitati din cadrul fortelor navale maritime si fluviale ucrainene.

sursa: http://karadeniz-press.ro/kara/ucraina-isi-consolideaza-prezenta-militara-la-dunare/

PASSWORD RESET