ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "armata sarba"

armata sarba

,

1918

Republica Bănățeană
Banater Republik
Banatska republika
(Банатска република)
Bánáti Köztársaság

– Stat nerecunoscut !

Material republicat din 27 august 2013 /10:52 /Managing Editor -Cristian Manoilescu/ romaniabreakingnews.ro

Primul “strămoș “al județului Timiș,  Comitatul Timiș, a fost pentru prima oară menționat documentar în 1175, iar zona Banatului, cu nenumăratele delimitări teritoriale de-alungul secolului, a avut un rol importat în zonă din punct de vedere social, dar și militar.

Actuala zonă de vest a țării a fost, în ultimul mileniu, o zonă tampon în care s-au ciocnit, la propriu și la figurat, două mari civilizații: cea occidentală și cea otomană.

Numele regiunii Banat vine de la perioada în care Coroana Maghiară și-a dat în grijă teritoriile de graniță unor bani, Banul de Severin, Banul de Belgrad sau Banul de Sabăț ținând piept, în secolul al XIII-lea, asalturilor turcilor și a altor invadatori.

Banatul de Severin a suferit ulterior modificări teritoriale și administrative, devenind Banatul de Lugoj-Caransebeș, apoi Banatul de Timișoara.

Localizare a {{{nume_genitiv}}}

            

În secolul al XVI-lea, zona a fost anexată de Imperiul Otoman, pentru aproximativ 200 de ani, iar la începutul secolului al XVIII-lea a intrat în Imperiul Austro-Ungar. Toate aceste modificări de-a lungul secolelor au contribuit la diversitatea etnică și culturală cu care bănățenii se lăudau la un moment dat. Nu toți coloniștii care au ajuns aici au venit de bună voie.

Ca și Australia pentru Marea Britanie, Banatul era o zonă limitrofă a unui imperiu și servea aceluiași scop. “Prostituatele și tâlharii din Imperiu erau urcați în căruțe și trimiși la marginea imperiului, ca pedeapsă. Mulți dintre ei au ajuns în Banat, unde de multe ori erau lăsați în câmp, să se descurce”, spunea  istoricul Ioan Hațegan.

Republica bănățeană

Capitala : Timisoara

Forma de guvernare: Republica

Presedinte (1918): Otto Roth

 Proclamata:31 octombrie  1918

Republica bănățeană  a fost un stat proclamat la Timișoara  odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Durata sa de viață a fost foarte scurtă, Republica încetând să mai existe pe 15 noiembrie 1918, cand   forțele armate sârbe  au intrat în Banat.

Istoric

La negocierile dintre Aliați, Banatul nu era prevăzut să fie acordat Serbiei …

 … ci României. Cu toate acestea, Serbia a ocupat întregul Banat, revendicându-l.

La vremea respectivă proportia sârbilor reprezenta in totalul populatiei Banatului 17,97%, fiind al treilea grup etnic, după români și germani.

Sfârșitul primului război mondial a gasit populatia regiunii intr-o stare extrem de tensionată.

La 31 octombrie 1918, are loc o mare demonstrație de stradă la Timișoara si in aceeași zi, în sala cazarmei militare, are loc o întrunire a celor mai importante personalități politice și militare locale,  înființindu-se  un Consiliu Național al Banatului, cu reprezentanți ai celor mai importante etnii din Banat: români, germani, sârbi și unguri.

Cu o zi înainte, dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria și locotenentul colonel Albert Bartha, șeful Statului Major al Comandamentului Militar Timișoara, au participat, în Budapesta  la întrunirea liderilor politici maghiari.

Întorși la Timișoara, au au avut  convorbiri  în seara de 30 octombrie cu fruntașii maghiari locali și decid ca la adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstrația de stradă, să proclame Republica Autonomă Bănățeană, în cadrul Ungariei și să înființeze Sfatul Poporului din Banat, subordonat guvernului din Budapesta.

Lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. La adunarea din 31 octombrie, dr. Otto Roth proclamă Republica Bănățeană și declară că va rămâne atașat noului guvern maghiar.

Manevra însă nu  a fost deloc agreeată de români, care o vedeau ca pe o încercare de a împiedica unirea Banatului cu Regatul României .

Fruntașii românilor părăsesc consfătuirea și, într-o întrunire separată, alcătuiesc Consiliul Militar Național Român, având ca președinte pe dr. Aurel Cosma .

 Acesta a răspuns deciziilor lui Otto Roth astfel: “Noi, românii, nu putem primi propunerea domnului Otto Roth. Aspirațiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale. Vom constitui Consiliul nostru național.”

Tot în ziua de 31 octombrie s-a constituit Sfatul Național Militar al Șvabilor din Banat, având ca lider pe locotenentul-colonelul Albert Fuchs.

În seara de 31 octombrie, mii de români din Timișoara și din satele învecinate, participă la o impresionantă adunare națională în Piața Libertății, in care probă cu ovații cuvintele rostite de dr. Aurel Cosma: „De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanțurile robiei națiunii române.”

Consiliul Militar Național Român se impune încă din primele zile cu o importantă forță politică, iar prin Comitetul Executiv va susține interesele locuitorilor români și va acționa cu hotărâre pentru Unirea Banatului cu România, avand  o contribuție majoră in impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative în localitățile bănățene.

 Într-un comunicat adresat populației, Consiliul Militar Național Român din Timisoara arată că s-a atașat Consiliului Național Român Central de la Arad și ca va recunoaște numai dispozițiile acestuia. Era o declarație fermă prin care respingea ideea autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănățene și totodată o exprimare limpede a voinței de Unire cu România.

La mijlocul lunii noiembrie, situația din Timișoara se complică și mai mult. În baza unei Convenții Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureș.

Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forțele aliate. Pe acest temei, unitățile militare sârbe intră în Banat și la 14 noiembrie  1918 ,ocupă Timișoara.

Comandamentul sârb preia administrația militară, dizolvă Gărzile naționale, iar mai târziu preia și administrația civilă.

Unirea Banatului cu Romania

Unirea Banatului cu România fusese  proclamată la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, însă preluarea administrației Banatului de către autoritățile românești s-a desfășurat cu întârziere și cu multe obstacole, datorită ocupației sârbe și franceze. Administrația românească s-a instalat abia în vara anului 1919, unirea fiind consfințită prin intrarea armatei române în Timișoara la 3 august 1919.

Intrarea Armatei Române în Timișoara, 3 august 1919 

174___harta_judet_timistorontal

Județul Timiș-Torontal, trasat în 1919, anul în care Banatul a fost împărțit între România, Ungaria și Serbia, cuprindea părți din fostele comitate Timiș și Torontal și avea o suprafață notabil mai mare decât actuala, cuprinzând inclusiv localități ca Vinga și Lipova, aflate acum în Arad.

 Revendicat în granițele sale naturale, până la Tisa și până la Dunăre, Banatul a sfârșit prin a fi împărțit între România și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, în proporție de circa 2/3 României și 1/3 Regatului sârb.La  28 iulie 1919 administrația română s-a instalat în Banat, iar  Gheorghe Dobrin a fost numit prefect pentru județul Caraș-Severin cu sediul la Lugoj, iar Aurel Cosma la Timișoara, pentru județul Timiș-Torontal, cu sediul la Timișoara.

Fișier:Impartirea Banatului.png

Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie  1920 trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton.

 Conferința de Pace de la Paris a respins  însă această propunere.

Populația

Populația Republicii Bănățene era de 1.582.133, dintre care 592.049 români ,(37,42%), 387.545 germani, (24,50%), 284.329 sârbi(,17,97%), 242.152 unguri(,15,31%), precum și comunități de slovaci , croați(carașoveni) și ruși. Componența religioasă era după cum urmează: 855.852 ortodocși (54,10%), 591.447 romano-catolici (37,38%), precum și grupuri mai puțin numeroase de calviniști, luterani, greco-catolici, evrei.etc

 

Fișier:Aurel Cosma.jpg

Dr.Aurel Cosma a  fost primul prefect român al județului Timiș-Torontal , după alipirea Banatului la România în 3 august 1919.

Aurel Traian Cosma (n. 13/26 septembrie 1867, Beregsău Mare – † 31 iulie 1931, Timișoara),a fost un avocat și om politic, luptător pentru drepturile românilor din Banat, președinte al Partidului Național Român din Banat, artizan al unirii Banatului cu România și președintele delegației bănățene la Alba Iulia, deputat în mai multe legislaturi și ministru al Lucrărilor Publice.

În 28 iulie 1919, ultimii militari sârbi au părăsit teritoriul revenit statului român, iar în ziua următoare, generalul francez  De Tournadre l-a instalat pe dr. Aurel Cosma în fruntea județului nou constituit Timiș-Torontal, ca primul prefect român.

Aurel Cosma a avut o contribuție majoră la impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative române, în localitățile bănățene și a vegheat la bunăstarea și la respectarea drepturilor locuitorilor județului. 

Impartirea administrativ-teritoriala in BANAT, motiv de polemici si rivalitati de-a lungul timpului

harta banatului

Primul “strămoș” al județului Timiș,  Comitatul Timiș, a fost pentru prima oară menționat documentar în 1175, iar zona Banatului, cu nenumăratele delimitări teritoriale de-alungul secolului, a avut un rol importat în zonă din punct de vedere social, dar și militar.

Pentru o perioadă scurtă, între 1938 și 1940, “Timiș” a fost numele unui ținut care cuprindea județele Arad, Caraș, Hunedoara, Severin și Timiș-Torontal.

În 1950, conducerea Republicii Populare Române a purces la o nouă împărțire administral-teritorială, iar județele au fost desființate. Așa a apărut Regiunea Timișoara, inițial cu o suprafață aproape identică cu cea a județului de de azi.

w

În 1952, în Regiunea Timișoara au intrat mai multe teritorii, printre care și Regiunea Severin, în întregime. În 1956 Timișoara a preluat și partea de sud a județului Arad, și se spune că rivalitatea dintre cele două orașe a început atunci, diviziunea administrativ-teritorială având reședința la Timișoara.

Până atunci, Aradul conducea propria regiune, iar schimbarea nu le-a căzut bine conducătorilor locali. Situația nu a durat mult, pentru că în urmă cu 47 de ani s-a trecut la organizarea actuală, pe județe, însă rivalitatea dintre orașe a rămas și, de-a lungul anilor, concurența de obicei amicală a căpătat și aspecte mai crâncene, mai ales în ceea ce privește suporterii echipelor de fotbal.

reg

Regiunea s-a numit Banat începând cu 1960, moment în care cuprindea inclusiv orașele Arad, Caransebeș, Lipova, Moldova Nouă, Orșova sau Reșița. Județul Timiș a ajuns la forma actuală în 1968 și este județul cu cea mai mare suprafață din țară după acea ultimă împărțire administrativ-teritorială.

Surse:  cersipamantromanesc.wordpress.com, Wikipedia -Enciclopedia libera., Drago Njegovan, Prisajedinjenje Vojvodine Srbiji, Novi Sad, 2004., Milojko Brusin, Naša razgraničenja sa susedima 1919-1920, Novi Sad, 1998., I. Munteanu, R. Munteanu, Timișoara. Monografie, Editura Mirton, 2002., V. Dudaș, Aurel Cosma, Edit. Mirton, 1998., Unirea Română, Timișoara, II, 1932, nr. 385, din 26 septembrie, p. 4., Românul, Arad, VII, 1918, nr. 18, din 17/30 noiembrie, p. 4., Adevarul.ro / Publicat pe romaniabreakingnews.ro

,

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) a fost gazda unei vizite oficiale, efectuate de o delegație militară a Universității de Apărare din Serbia, condusă de generalul-locotenent medic Jevtic Miodrag, medic specialist în chirurgia generală și vasculară. La finalul activității, distinșii vizitatori au fost impresionați de profesionalismul și implicarea medicilor militari români.

colonel medic dr. Mariana Jinga, director medical al SUUMC și  generalul-locotenent medic Jevtic Miodrag

Cooperarea medico-militară în Balcani – o soluție pentru managemetul medical integrat

Tematica discuțiilor s-a axat pe dorința ambelor părți pentru dezvoltarea cooperării inter-regionale, începute încă din anul 1995, cu ocazia organizării Congresului Comitetului Balcanic de Medicină Militară (BMMC).
În baza acestui istoric relațional și a recunoașterii de care se bucură medicina militară românescă și în mod special SUUMC, generalul-locotenent medic Jevtic Miodrag și-a manifestat întreaga disponibilitate în ceea ce privește extinderea colaborării în operaționalizarea schimbului de expertiză, perfecționare și supraspecializare a cadrelor medicale militare, în domenii cum ar fi chirurgia cardio-vasculară, radiologia intervențională, chirurgia generală, plastică și microchirurgia reconstructivă și, nu în ultimul rând, chirurgia transplantului hepatic, în vederea creșterii, ambivalent, a performanțelor sistemului de acordare a îngrijirilor de specialitate și a suportului medical, clinic și paraclinic, acordat pacienților, din România și din Serbia.

În programul delegației a figurat vizitarea unor facilități ale SUUMC – Unitatea de Primiri Urgențe, Secția Radioterapie, Centrul de Imagistică Medicală și Compartimentul de Endoscopie digestivă al Secției clinice de Gastroenterologie.

Din delegația oficială a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila” au făcut parte colonel medic dr. Mariana Jinga, director medical al SUUMC și desemnat la comanda SUUMC,  col. Ionuț Bazga, locțiitorul comandantului pentru probleme de stat major, plt. adj. princ. Giorgeta Grosu, director de îngrijiri,  col. medic dr. Bogdan Teușdea, șef UPU, lt. col medic. Dr. Bogdan Marinescu, președintele Comitetului de organizare al BMMC, col. medic dr. Gheorghe Bălașa, șef Secție Radioterapie, col medic dr. Florin Năftănăilă, șef Secție Imagistică medicală și col. medic dr. Laurențiu Sava, șef SAMSMO.

Sursa:  Biroul Comunicare și Relații Publice al SUUMC

,

al-doilea-razboi-balcanic-234

Aliații din primul război balcanic nu reușesc să se mai înțeleagă – Bulgaria era nemulțumită de teritoriile primite, iar dispariția adversarului comun fac ca între Bulgaria pe de o parte și Grecia și Serbia pe de alta să apară o ruptură ce se va dovedi ireversibilă. În acest context extrem de tensionant pentru Balcani, Grecia și Serbia caută să-și aproprie România, care rămâne însă extrem de rezervată.

Acordul greco-sârb din 1 iunie 1913 și norii ce se abăteau prevestind un nou conflict au făcut clar faptul ca România nu-și va mai subordona interesele și poziția în conformitate cu cele ale Austro-Ungariei, care, în condițiile adversității față de Serbia, continuă să sprijine Bulgaria. Germania nu a privit cu ochi buni poziția intransigentă a Austro-Ungariei, considerând că neutralitatea României trebuie cumpărată cu o extindere a frontierei până la Balcic, dar poziția cancelarului austriac Berchtold a rămas la fel de fermă, avertizând ca o alianță cu Serbia va duce la ruperea relațiilor cu Monarhia Dualistă și chiar la un conflict[7]. De această situație vor profita diplomațiile rusă și franceză care vor dori o intervenție română în Bulgaria, și implicit apropierea României de Antantă, lucru ce ar fi constituit lovituri grele pentru Imperiul Austro-Ungar.

Foto: tratatul de pace dintre Bulgaria și Imperiul Otoman

Al doilea război balcanic izbucnește la 30 iunie 1913 când Bulgaria, fără declarații de război, își atacă foștii aliați. Cu acordul Franței și Rusiei, guvernul român ordonă mobilizarea armatei la 3 iulie și dă aviz de intrare pe teritoriul Bulgariei la 10 iulie, fapt ce constituia o respingere publică a alianței cu monarhia dualistă. Această acțiune a fost privită cu ostilitate în cercurile politice vieneze, dar pentru a nu pierde de tot România, ele vor accepta unele schimbări teritoriale în favoarea României, iar pe de altă parte dorea oprirea conflictului balcanic pentru a evita răspândirea lui, astfel că România devine factorul determinant în a convinge statele beligerante să înceteze ostilitățile. La 22 iulie România acceptă un armistițiu, deoarece politicienii români considerau că războiul trebuia să mențină echilibrul de forțe în Balcani, iar nu să distrugă Bulgaria.

al-doilea-razboi-balcanic-236Aceste tratative au loc la București – în acest fel se recunoștea poziția de garant al României în aceste crize – și la care au participat doar reprezentanții țărilor beligerante. Prin pacea din 10 august 1913, frontiera româno-bulgară devine linia Turtucaia-Balcic, Bulgaria pierde mare parte a teritoriilor cucerite în primul război balcanic și pierde ieșirea la Marea Egee.

al-doilea-razboi-balcanic-armata-romana-trece-dunarea-pe-la-silistra-1913

Pacea de la București a fost primul moment important în relațiile internaționale, în care Marile Puteri nu au avut un cuvânt de spus în ceea ce privește hotărârile luate în cadrul ei, deși s-a încercat convocarea unei conferințe de pace, Austro-Ungaria fiind cea mai vehementă.

04_cartepostala_copy4Războaiele balcanice au constituit începutul depărtării României de Puterile Centrale, în ciuda existenței unui tratat clar, și apropierea de Antanta și aici au intervenit mai mulți factori. În primul rând, cercurile politice românești nu au mai putut ignora politica șovinistă maghiară de deznaționalizare dusă împotriva românilor transilvăneni. Al doilea factor a fost venirea la putere, în ianuarie 1914, a unui guvern liberal condus de Ion I. C. Brătianu, ce considera că tratatul cu Puterile Centrale nu poate fi pus în aplicare. Nu în ultimul rând, chiar dacă nu a fost încărcată de iz politic, vizita țarului Nicolae II la Constanța, act cu un puternic ecou în cercurile politice interne și internaționale, și care vădeau apropierea tot mai puternică a României spre viitori aliați din Primul Război Mondial.

Tratatul de pace de la București dintre România, Serbia, Grecia, Bulgaria și Turcia, tratat care pune capăt celui de-Al Doilea Război Balcanic se încheie la 28 iulie 1913, stil vechi (10 august 1913, stil nou).

Războiul începe la 16/29 iunie 1913, cînd Bulgaria își atacă aliații, Serbia și Grecia, cu motivul: neîntelegerile la împărțirea Macedoniei otomane.

După ce armatele sîrbești și grecești sunt extenuate de lupte, în război intră România și Turcia, care, practic fără mari lupte înaintează din două direcții opuse spre capitala Sofia. Evenimentele impun Bulgaria să se așeze la masa de negocieri.

Semnarea tratatului încununează Conferința de pace de la București care își începe lucrările la 17 iulie 1913. Titu Maiorescu propune beligeranților un armistițiu de 5 zile, răgazul necesar pentru a negocia. Delegații aprobă armistițiul începînd din 18 iulie.

Negocierile au continuat pînă la 28 iulie/10 august, cînd șefii delegaților statelor balcanice semnează totuși tratatul. La ora 10,00 s-au auzit 21 salve de tun. Ceremonia are loc în clădirea ministerului de externe român din București, palatul Sturdza. Ulterior, la Mitropolie are loc un serviciu divin oficiat de mitropolit la care participă membrii delegațiilor străine. La sfîrșitul ceremoniei are loc un banchet pentru toți participanții.

Confrorm tratatului Cadrilaterul (judetele Durostor și Caliacra), pe aliniamentul Turtucaia-Balcic, aflat anterior în cadrul Bulgariei îi revine României. De asemenea pierdanta războiului, Bulgaria, mai cedează mari teritorii către Serbia, Grecia și Turcia.

Surse: Historia, Cer și pământ românesc

Surse foto: IMAGO, Historia, Alexandru Ursu Bukowina

Bibliografie:

1. Istoria Românilor, sub redacția lui Gheorghe Platon, vol. VII, tom II, București, Ed. Enciclopedică, 2003;

2. Hitchins, Keith, România 1866-1947, București, Ed. Humanitas, 1998;

3. Iordache, Anastasie, Criza politică din România și războaiele balcanice 1911-1913, București, Ed. Paideia, 1998;

4.  Boicu, L., Cristian, V. și alții, România în relațiile internaționale (1699-1939), Iași, Ed. Junimea, 1980;

5. Marghiloman, Alexandru,Note politice 1897-1924, vol I, București, 1927;

6. Căzan, Gh. Nicolae, Rădulescu-Zoner, Șerban, România și Tripla Alianță 1878-1914, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1979;

NOTE


[1]Istoria Românilor, sub redacția lui Gheorghe Platon și alții, vol. VII, tom II, București, Ed. Enciclopedică, 2003, pag. 233;

[2]L. Boicu, V. Cristian și alții, România în relațiile internaționale (1699-1939), Iași, Ed. Junimea, 1980, p. 364;

[3]Alexandru Marghiloman,Note politice 1897-1924, vol I, București, 1927, p. 84;

[4]Anastasie Iordache, Criza politică din România și războaiele balcanice (1911-1913), București, Ed. Paideia, 1998, p. 173;

[5]„Conservatorul” , an XI, nr. 207 din 24 septembrie 1911, p. 1;

[6]Anastasie Iordache, op. cit., p. 173;

[7]Istoria Românilor, sub redacția lui Gheorghe Platon și alții, vol. VII, tom II, București, Ed. Enciclopedică, 2003, pag. 284;

,

Cu doar cateva zile inainte de sfarsitul Primului Razboi Mondial, descatusata Serbie isi trimite unitatile sa ocupe Banatul, profitand de colapsul monarhiei dunarene. Pe 15 noiembrie 1918, sarbii au intrat marsaluind in Timisoara, inaugurand doua luni si jumatate de regim represiv impotriva romanilor.

armata sarba ww1

Impreuna, vom parcurge pagini nestiute ale istoriei romanesti. Pagini care zdruncina ideea de buna intelegere cu vecinii sarbi, pagini care spun povestea tainuita a jumatate de milion de romani uitati.

Un razboi de intregire nationala

Toamna lui 1916. La Bucuresti este semnat actul prin care tara noastra consfinteste sa ia parte la efortul de razboi al Antantei impotriva Puterilor Centrale.

In schimbul sacrificiului de sange, ne insuseam la incetarea conflictului de la austro-ungarii infranti, Maramuresul, Transilvania, Crisana si Banatul.

La scurt timp dupa semnarea tratatului, incep operatiunile militare impotriva austro-ungarilor, insa, dupa mai mult de un an de lupte istovitoare, statul roman este fortat sa faca pace.

Sortii s-au schimbat la sfarsitul anului 1918. Bulgarii sunt obligati sa iasa din razboi dupa ce sunt coplesiti de-a lungul frontului macedonean de armatele reunite ale Antantei.

Ca urmare al acestui deznodamant, se da un imbold reintrarii Romaniei in razboi pe data de 10 noiembrie 1918, care isi mobilizeaza fortele si se dezice de pacea umilitoare cu Puterile Centrale, ce se infaptuise in acelasi an.

armata sarba-wwi-photographic5In timp ce armatele germane se retrageau in graba din Romania, unitatile sarbesti care tocmai isi eliberasera tara priveau cu jind Banatul. Este ocupat intregul teritoriu pana la Timisoara.

Republica banateana

Pe 1 noiembrie, ca urmare a dezintegrarii autoritatii austro-ungare, este proclamata la Timisoara republica autonoma a Banatului, recunoscuta in zilele urmatoare si subordonata guvernului ungar.

Desi fusese creat un consiliu al reprezentantilor principalelor etnii banatene, romanii s-au retras din acest consiliu cand decizia infiintarii unui stat autonom s-a luat fara ei. Ei au vazut in aceasta miscare o incercare de a impiedica unirea dorita cu tara.

Neintelegerile cu romanii majoritari au fracturat noul stat. Desi garzile militare ale „republicii” au instituit un oarecare control asupra teritoriului, invazia trupelor sarbesti s-a facut fara prea mari dificultati.

Totusi, romanii i-au primit cu bratele deschise. Nimeni nu se astepta ca ei sa se comporte ca o adevarata armata de ocupatie.

Romani la mila sarbilor

De la bun inceput s-au comportat detestabil. Ei au savarsit acte de violenta, au jefuit oamenii de avutul lor si au infundat puscariile cu cei care se impotriveau. Garzile nationale romanesti si consiliile nationale au fost suprimate cu forta.

Foarte grave au fost deportarile taranilor romani in interiorul Serbiei unde au fost obligati la lucratul campului. Din cauza persecutiilor, multi banateni s-au refugiat in orase ce nu se aflau sub carmuirea lor.

Sarbii au spoliat Banatul, demontand fabricile si oricare alte intreprinderi importante. Pana si liniile de cale ferata au fost pradate, producand pagube estimate atunci la 200 de milioane de coroane, ajustate in prezent, luand in calcul inflatia, la 560 de milioane de lei.

In doar o zi, aproape doua sute de vagoane cu mobila furata de la particulari sau din institutiile Timisoarei au luat calea Serbiei, facand un prejudiciu de 18 milioane de coroane sau 50 de milioane de lei ai zilelor noastre.

In tot acest timp, Marile Puteri devin din ce in ce mai ingrijorate ca intre sarbi si romani se va isca un conflict militar.

Lucrurile devin intr-atat de primejdioase ca guvernului sarb i se cere sa-si retraga trupele in bucata vestica a Banatului, cunoscuta si ca Torontal, iar locul sa le fie luat de francezi. Romanii deportati urmau sa fie repatriati si toate bunurile pradate returnate.

Lugojul este preluat de francezi la mijlocul lunii ianurie 1919, fiind primiti cu bucurie de romanii de acolo. Generalii francezi se instapanesc si in Timisoara, inabusind controlul sarbesc, dar si in Arad, oras obladuit de unguri.

Inainte sa plece, sarbii au luat cu ei arhivele, incercand sa-si ascunda faptele criminale sau cel putin sa nu se cunoasca proportiile lor.

Chiar si asa, nu au putut accepta aceasta stare de lucruri si au insistat in timpul Conferintei de Pace de la Paris pe langa Marile Puteri sa le cedeze intreg Banatul.

Desi pretentiile sarbesti nu ar fi avut niciun temei, tratatul de la Bucuresti semnat in 1916, prin care se admiteau drepturile romanesti asupra Banatului, nu a fost recunoscut, din cauza pacii separate semnate cu Puterile Centrale in 1918.

Pana si calitatea tarii de aliat a fost pusa la indoiala la inceputul tratativelor pentru pace, dar in cele din urma s-a putut intari statutul de membru, desi minor al Antantei.

Leul de la Conferinta de Pace

Nedreptatile si promisiunile incalcate l-au intaratat pe I.C. Bratianu, seful misiunii romanesti la Paris.

Intransigent in timpul tratativelor, el a sanctionat abuzurile Marilor Puteri, protestand la adresa hotararii de a nu lasa delegatii romani sa participe la dezbateri, intregul proces decizional fiind in mainile Consiliului celor Patru.

La Conferinta, I.C. Bratianu a cerut sa se onoreze tratatul din 1916 prin care intregul Banat urma sa se inscrie in granitele statului roman, cu frontiera de vest urmand sa atinga Tisa.

Sarbii isi regandesc revendicarile

Oficialii sarbi au trebuit sa renunte la pretentiile lor exagerate asupra intregului Banat, in fata majoritatii incontestabile a romanilor, 582.000 fata de 263.000 de sarbi.

Insa sunt vocali in revendicarea partii vestice a Banatului, un teritoriu ce se incadra peste comitatul Torontalului si partea de sud a judetului Timis, tragand folos si de simpatia pe care Marile Puteri o nutreau pentru ei.

In acest fel, granitele Serbiei luau in interiorul lor nu doar 225.000 de sarbi, dar si 100.000 de romani. Numarul acestora este si mai mult ridicat de cei 300.000 de romani ce inca salasluiau in Valea Timocului.

Romanii si sarbii, de neclintit

Solutia impartirii arbitrare a Banatului a fost respinsa fara echivoc de membrii delegatiei romane.

Sarbii se aratau neinduplecati in a renunta la compatriotii lor, pozitie adoptata si de reprezentantii Romaniei, mai ales ca tara vecina urma sa ia sub obladuire jumatate de milion de romani, concentrati in Torontal si pe valea Timocului.

Chiar si asa, o astfel de separare nejustificata ar fi sufocat potentialul economic al regiunii, pentru ca estul minier si industrial urma sa fie despartit de vestul agricol.

Unul din argumente

Sarbii aduc in discutie si interesele strategice, cautand argumente solide pe care sa-si bazeze veleitatile. Frontierele ar fi fost mult prea apropiate de capitala Belgrad.

In cazul izbucnirii unui conflict, se temeau ca orasul era mult prea expus si vulnerabil unei inaintari ale armatelor romane. Marile Puteri, cand au semnat tratatul de alianta in 1916, au observat desigur aceasta problema.

Tocmai din aceasta cauza, atunci cand au promis Banatul Romaniei, au impus prin tratat sa nu se construiasca fortificatii si alte instalatii militare la o anumita distanta de granita.

Marile Puteri si impertinenta romanilor

In acest context, faptul ca ei nu au respins pretentiile sarbesti ne arata cat de tensionate erau relatiile interaliate, in special din cauza libertatii manifestate de statul roman, si de ce nu, putem spune, chiar ferocitatea de care dadea dovada in urmarirea propriilor scopuri nationale.

O astfel de „purtare obraznica” din partea unui stat mic era nemaiintalnita, lucru ce irita mult Marile Puteri.

Insusi presedintele delegatiei americane, Robert Lansing, a sustinut pretentiile sarbesti. El era de parere ca statul roman trebuia sa cedeze nu doar parti semnificative din Banat sarbilor, dar si Cadrilaterul bulgarilor.

In aceste discutii s-a vorbit si despre un posibil negot de teritorii. Sarbii renuntau la pretentiile lor asupra Banatului, daca romanii cedau Cadrilaterul bulgarilor. Drept compensatie, sarbii primeau Vidinul de la bulgari. Nici aceasta varianta nu a fost acceptata.

Decizii luate pentru noi

Rabdarea pentru I.C. Bratianu, care blocase pana atunci orice solutie de compromis, se epuizase, discutiile parand sa nu aiba un sfarsit concret.

Din acest motiv, pe 23 mai 1919, chestiunea este transata de reprezentantii Marilor Puteri. Banatul urma sa fie impartit, cu doua treimi revenind Romaniei, iar hotararea a fost facuta cunoscuta pe 13 iunie 1919 reprezentantilor romani si sarbi. In semn de protest, I.C. Bratianu a parasit Conferinta de Pace.

Hotararea luata a nemultumit profund, dar avertismentele venite pe canale diplomatice ne demonstrau ca urma sa ne pierdem si farama de bunavointa pe care Marile Puteri o aveau fata de noi. In cele din urma ne inclinam.

Pe 21 iulie ostasii romani incep sa ocupe Banatul rasaritean, iar pe 3 august intra si in Timisoara. Desi cedarea intregului teritoriu ar fi contrabalansat raporturile etnice, fiecare tara avand in propriile granite un numar egal de sarbi, respectiv, romani, impartirea admisa de conducatorii Conferintei de Pace ofereau inca 100.000 de conationali vecinilor nostri.

In acest fel, sarbii detineau nu una, ci doua enclave romanesti importante la frontiere, incluzandu-i si pe romanii timoceni.

Dupa cum bine cunoastem, statul sarb a incercat sa reduca impactul numeric al acestei minoritati prin tertipuri statistice, de tipul denumirii incorecte a acestora, facandu-se deosebiri intre vlahi si romani.

Dupa propriile surse, in Banatul sarbesc astazi inca mai traiesc peste treizeci de mii de romani.

romaniabreakingnews.ro

PASSWORD RESET

LOG IN