ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "antreprenori români"

antreprenori români

,

Oamenii de afaceri din România sunt dispuși să investească în regiunea Cernăuți, dar, în același timp, așteaptă implementarea reformelor asumate de Guvernul ucrainean – transmite postul de televiziune TVA, menționând că la Cernăuți a avut loc, miercuri, primul forum economic internațional dedicat antreprenorilor din Ucraina și România, organizat de Clubul Antreprenorilor din Bucovina, Consulatul General al României la Cernăuți și organizația neguvernamentală “Institutul pentru Democrație și Dezvoltare”.

Potrivit TVA, după ce puțin mai mult de o treime din țările europene au ratificat deja acordul de asociere dintre Ucraina și UE, iar România este prima țară care a făcut acest demers, antreprenorii europeni se gândesc la următoarea etapă – cum vor trebui lucreze în noile condiții, odată cu ratificarea acordului de către toate statele membre ale UE.

Există multe perspective, multe posibilități. Cu toate acestea, totul depinde de autoritățile ucrainene – în măsura în care legislația va fi adaptată standardelor UE” – a declarat consulul general al României la Cernăuți, Elenora Moldovan.

Oamenii de afaceri ucraineni, de asemenea, se reorientează spre Europa.

“Piețele s-au schimbat în mod semnificativ. Anterior ne-am concentrat mai mult spre est, acum este momentul când trebuie să privim spre vest. Iar România, vecinii noștri, reprezintă o piață unde putem să ne ducem produsele și serviciile” – a remarcat Dmitro Lukenciuk, antreprenor din regiunea Cernăuți.

În ceea ce privește disponilibilitatea oamenilor de afaceri din România de a coopera cu antreprenorii din Ucraina, vicepresedintele Camerei de Comerț din Suceava, Mihai Cernișev, a menționat că în cadrul organizației patronale pe care o reprezintă există un interes pentru diverse sectoare de cooperare, cum ar fi importul și exportul de metale sau agricultura și prelucrarea lemnului.

Cu toate acestea, principala problemă pentru o bună cooperare și investiții în Ucraina, potrivit antreprenorilor români, este reprezentată de războiul din Donbas și reformele insuficient de eficiente. Până acum, o mare realizare a puterii centrale de la Kiev pentru locuitorii regiunii Cernăuți ar putea fi considerată ratificarea mult-așteptată a acordului privind micul trafic de frontieră dintre Ucraina și România, care, potrivit guvernanților, ar urma să se facă în curând.

În acest sens, ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, a anunțat că proiectul de acord privind micul trafic de frontieră a fost transmis spre aprobare, luni seară, către Cabinetul de Miniștri de la Kiev.

Odată ce Guvernul aprobă acest document, locuitorii din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa, care se află pe teritoriul unei zone de 30 de kilometri situate de o parte și de alta a frontierei ucraineano-române, vor putea să treacă frontiera fără vize. Această zonă de 30 de kilometri poate fi extinsă la maxim 50 de kilometri de linia de frontieră în cazul unităților administrativ-teritoriale care trec de limita celor 30 de kilometri.

PASSWORD RESET