ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "anexarea Nordului Bucovinei"

anexarea Nordului Bucovinei

,

Deși, așa cum cerea ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940, Basarabia și nordul Bucovinei au fost predate U.R.S.S. cu toată infrastructura intactă, bandele de minoritari, precum și unitățile speciale din trupele regulate sovietice, au zădărnicit evacuarea autorităților române, a bunurilor și a populației. Multe din unitățile Armatei române în retragere, au fost răzlețite, soldații, în foarte multe cazuri – reținuți de ostașii sovietici și împiedicați să-și continue evacuarea.

Trupele Sovietice mărșăluind prin Chișinău după anexarea Bsarabiei

Unii din soldații români reținuți de bolșevici, au reușit să treacă legal în România și după fixarea hotarului pe Prut, prin Comisia de repatriere, alții ilegal, prin penetrarea noului hotar, cu toate riscurile asumate, revenind la unitățile lor. Însă, odată ajunși, și unii și alții, erau puși sub supraveghere, fiind considerați potențiali spioni sovietici. Suspectarea acestora în mare măsură era întemeiată, deoarece unii dintre ei au revenit la unitățile lor tocmai la sfârșitul anului 1940-începutul anului 1941, timp în care ar fi putut fi recrutați de organele spionajului sovietic și trimiși peste Prut în misiune. Pentru identificarea acestora, în unitățile românești au fost întocmite liste cu ostașii reveniți din Basarabia și nordul Bucovinei, și care urmau să fie supravegheați îndeaproape. În categoria celor suspecți au fost trecuți în primul rând ostașii originari din Basarabia și nordul Bucovinei, care, după cum se considera, erau printre primii luați în vizorul recrutorilor sovietici.

La 3 august 1940, Secția a II-a Informații a Marelui Stat Major al Armatei române relata că, în urma cedării Basarabiei și nordului Bucovinei, Serviciul de spionaj sovietic s-a folosit la culegerea informațiilor militare în mare măsură chiar de unii ofițeri și soldați români rămași temporar în teritoriile ocupate. Aceștia au fost recrutați prin diferite metode (promisiuni, remunerare bănească, constrângere sau amenințare) și după o scurtă pregătire, au fost trecuți clandestin în România, cu instrucțiuni de a se prezenta la unitățile lor și să declare că au fugit din teritoriile ocupate, unde au rămas forțați de împrejurări. Sovieticii nu puteau rata o astfel de ocazie, de a avea rezidenți chiar în sânul unităților române, care să le furnizeze informații extrem de importante. Pentru a nu fi descoperiți, Serviciul sovietic de spionaj i-a sfătuit să treacă la executarea misiunilor doar după 2-3 luni de zile, căci după sosirea lor la unități vor fi puși sub supraveghere.

În vederea prevenirii și combaterii activității acestor agenți sovietici, Secția a II-a a dispus ca toți militarii care se încadrau în această categorie de suspecți, să fie puși sub supraveghere discretă. Cei ce vor fi prinși în zona de frontieră, în încercarea de a trece clandestin frontiera, să fie dați pentru cercetări celui mai apropiat organ informativ al Marelui Stat Major. De asemenea, trebuia amplificată „educația națională în unități”.

La 8 august 1940, unităților Armatei române de pe Prut li s-a dat ordin ca toți ostașii reîntorși la unități după 4 iulie, să fie supravegheați „îndeaproape și în modul cel mai discret, asupra întregii lor activități”. Acei bănuiți, nu trebuiau utilizați în serviciile importante ale Armatei, „unde ar putea ușor culege informațiuni”. În continuarea ordinului, erau prezentate unele metode utilizate de sovietici în culegerea și transmiterea informațiilor, pentru ca agenții sovietici din cadrul Armatei române să fie mai ușor identificați și anihilați.

De asemenea, în categoria potențialilor spioni sovietici erau incluși și refugiații (civili) basarabeni și bucovineni, în rândul cărora se puteau infiltra agenții bolșevici. Din spusele refugiatului avocat Gheorghe Mândrescu din Bălți, sovieticii „trimit mereu spioni în România, iar în prezent mai mult spioane”. Avocatul a vorbit despre un oarecare Voinea, fost polițist român, care s-a pus în serviciul spionajului sovietic. Cu concursul acestuia se aranja trimiterea spionilor în România, prin metoda infiltrării lor în listele de refugiați. Se căutau nume asemănătoare a repatriaților cu cele ale agenților (spre exemplu, Pavlof – Pavlov, Mândrescu – Mandescu, etc.) și la Ungheni, la trecerea Prutului, persoana în drept de a trece în România era respinsă, în locul ei trecând spionul. Victimei i se spunea că autoritățile de la Chișinău au comis o eroare. Un asemenea caz a avut loc și atunci când a trecut Prutul Gh. Mândrescu – „Spioana a fost trecută pe la Ungheni, iar femeia a fost întoarsă plângând la Chișinău”.

La 2 august 1940, Armata a III-a română a emis ordinul nr. 25.327, potrivit căruia, comandamentul era informat că, unii dintre refugiați (în special femei) veniți din Basarabia și nordul Bucovinei, și stabiliți în diferite zone de refugiu, se deplasau dintr-o localitate în alta „sub formă de plimbări, fără ca organele de poliție să le impună anumite restricțiuni”. Reieșind din considerentul că, printre refugiați, fie chiar și de origine etnică română, puteau fi agenți de propagandă comunistă și spionaj, s-a dat ordin să se supună aprobării prealabile și controlului, toate deplasările refugiaților, „care nu se vor face decât pentru motive reale și bine întemeiate”.

Însă, pericolul din partea spionajului sovietic venea în cea mai parte din exterior, din teritoriul Basarabiei și nordului Bucovinei, unde organele speciale sovietice activau din plin. Imediat după instalarea în noile teritorii cucerite, organele sovietice de spionaj au trimis în România mai mulți agenți-informatori. Unul dintre aceștia, Ion Istrate, funcționar la Primăria orașului Ismail, a trecut clandestin hotarul de pe Dunăre cu o barcă la 12 iulie 1940. Însă, pe teritoriul românesc a fost reținut de Poliția orașului Tulcea, Istrate declarând că, s-a refugiat de sub regimul de ocupație în Vechiul Regat. Fiind suspect (căci s-a refugiat tocmai peste două săptămâni de la ocupație), a fost cercetat minuțios și ca rezultat Istrate a declarat că, a fost chemat la sediul miliției din Ismail, unde un oarecare locotenent Petrov i-a dat suma de 7.000 de lei și în câteva ședințe l-a instruit pentru a fi trimis în misiuni de spionaj în regiunea Buzău. Pentru reușita misiunii, i s-a recomandat să-și găsească un serviciu în Buzău, de preferință chelner, și să culeagă informații despre trupele române, armamentul și fortificațiile din zonă. Către data de 20 august 1940, trebuia să aibă culese toate datele necesare, pe care să le transmită unui curier, ce urma să vină la Buzău. La interogatoriu spionul Istrate, a mai declarat că, în afara lui „s-au trimis mulți agenți sovietici la noi în țară”.

La 12 septembrie 1940, Biroul 2 Informații al Diviziei 21 Infanterie română informa că, la 1 septembrie, de către organele informative ale diviziei a fost reținută la Tecuci, pentru posibile activități de spionaj, femeia Ilona Naghi, de origine maghiară, fostă lucrătoare la fabrica de tricotaje din Chișinău. În urma declarațiilor acesteia, care erau „cu multe contraziceri și fapte neadevărate”, s-a constat că, a fost trecută în România de Serviciul sovietic de spionaj împreună cu alte 44 de femei, având misiuni de spionaj în diverse localități ale României. Trecerea acestor femei s-a făcut prin Delta Dunării, lângă Ismail, cu bărci cu motor, conduse de ofițeri sovietici îmbrăcați în haine civile. Iar „într-un păpuriș din Deltă, aparținând nouă (României de după 28 iunie 1940 – n.a.), s-ar fi aflat circa 200 de soldați ruși, care le așteaptă și care le făceau paza în timpul trecerii”. Ajunse în teritoriul românesc, femeile au fost conduse până la Galați de către un ofițer sovietic, îmbrăcat în civil, după care femeile au luat-o în direcții diferite. Ilona Naghi a fost trimisă la Tecuci, cu misiunea de a lua contact cu ofițerii, subofițerii și efectivul de trupă al acestei garnizoane, în special, cu militarii de origine rusă sau basarabeană, în vederea obținerii diverselor informații militare. După aproximativ 20 de zile de la stabilirea ei în Tecuci, a fost vizitată de acel ofițer sovietic care a adus-o anterior la Galați, cerându-i informațiile culese, ofițerul fiind probabil, coordonatorul acestei vaste acțiuni de spionaj.

Pentru prevenirea penetrării acestor spioane în mediul militar, Comandamentele tuturor unităților armate au primit ordine stricte să facă „toate diligențele pentru a nu intra printre soldați astfel de spioane”.

În fața acestui val de spioni sovietici, care necontenit veneau din Basarabia și Bucovina ocupată, s-au luat un șir de măsuri de ordin contrainformativ, printre care una se referea la prevenirea transmiterii de informații pe cale telefonică. La 31 august 1940, M.St.Major a emis ordinul nr. 211.649, prin care a interzis convorbirile telefonice din zona armatelor în limbile ebraică, rusă și maghiară. Deci, toți minoritarii din zona armatelor, vorbitori ai acestor limbi, trebuiau să vorbească la telefon numai în limba română, pentru a se putea supraveghea cu ușurință toate convorbirile telefonice din zonele de importanță strategică pentru România și a-i demasca pe potențialii spioni care transmiteau informațiile în aceste limbi. Despre această măsură a fost anunțată și Societatea Anonimă Română de Telefoane, care trebuia să-și dea concursul la supravegherea convorbirilor telefonice. De asemenea, la 1 septembrie 1940, s-a ordonat patrularea și supravegherea zonelor telegrafo-telefonice, cu o atenție sporită „în regiunile cu număr mare de minoritari”.

de Pavel MORARU / foaienationala.ro prin RBNpress

PASSWORD RESET

LOG IN