ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Ana si Ion Gavrila Ogoranu"

Ana si Ion Gavrila Ogoranu

,

Eroii Rezistentei Anticomuniste - Ana si Ion Gavrila Ogoranu

Eroii Rezistentei Anticomuniste – Ana si Ion Gavrila Ogoranu

În acest an se împlinesc 23 de ani de la căderea comunismului, de la momentul care ar fi trebuit să însemne pentru România întoarcerea la valorile sale reale şi naţionale : dragostea de Dumnezeu, de ţară, de libertate şi onoare. Însă deşi am trecut de jumătatea acestui an plin de semnificaţii se vorbeşte doar despre istoria comunismului, despre ultimele zile ale lui Ceauşescu, procesul său, revoluţie etc.

Se vorbeşte şi se scrie prea puţin sau deloc despre OAMENII care ne-au dat legitimitatea să condamnăm azi comunismul : eroii rezistenţei anticomuniste, mii de oameni care au murit în închisori, au luptat cu arma-n mână şi şi-ar sacrificat libertatea, viaţa, tinereţea şi familia pentru a salva demnitatea ţării.

Ei n-au reuşit să întoarcă mersul istoriei, nici să oprească instaurarea comunismului, dar astăzi, datorită lor, putem spune că nu suntem o ţară de laşi care s-a predat « ciumei roşii » fără să lupte.

Iar rezistenţa anticomunistă din România n-ar fi fost la fel de puternică, de onorantă, fără Maramureş.

Zeci de maramureseni au luptat cu arma-n mâna aproape un deceniu contra terorii comuniste. În Munţii Ţibleş, Oaş, Rodnei, Maramureşului, Gutâi şi-n Codru au acţionat mai multe grupări de rezistenţă anticomunistă. Pentru curajul de a lupta pentru libertate şi onoare, cei mai mulţi au fost ucişi, altii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare şi umilinţe. Niciunul însă n-a fost învins. Povestea « Maramureşului liber » este însă în mare parte nescrisă şi prea puţin cunoscută.

Puţinii deţinuţi politici care mai trăiesc astăzi sunt uitaţi de autorităţi, presă şi opinia publică. La fel şi maramureşenii care ar mai putea spune povestea acestor eroi.

La 23 de ani de la căderea regimului comunist şi 63 de ani de la transformarea închisorii Sighet în închisoare politică, prin încarcerarea primului lot de deţinuţi politici, un grup de elevi de la Liceul Dragoş Vodă, GAZETA de Maramureş a iniţiat o serie de acţiuni care au ca scop cunoaşterea istoriei recente şi luptei anticomuniste din Maramureş, intitulate generic Eroii rezistenţei anticomuniste. Pe lângă realizarea publicaţiei Eroii rezistenţei anticomuniste, în perioada 6-7 octombrie 2012, GAZETA de Maramureş, în parteneriat cu AF.D.P.R. Maramureş, subfiliala Sighet, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, cu sprijinul financiar al Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Baia Mare, organizează a treia ediţie a Turului Rezistenţei Anticomuniste din Maramureş.

Programul evenimentului „Turul rezistenţei anticomuniste” cuprinde vizite în localităţile şi zonele în care s-au organizat cele mai importante nuclee de rezistenţă anticomunistă sau în care au fost amplasate locuri de detenţie şi lagăre de muncă. În fiecare punct, participanţii vor fi întâmpinaţi de foştii deţinuţi politici care au luptat sau au fost închişi în astfel de locuri sau de familiile lor.

Alături de reprezentanţii mass-media, la eveniment participă un grup de elevi pasionaţi de istorie, care, la finalul manifestărilor vor realiza diferite lucrări (eseuri, jurnale de călătorie). Cele mai bune lucrări vor fi premiate.

Citeste intreg articolul si programul pe ziaristionline.ro

PASSWORD RESET

LOG IN