ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Alexei Mateevici"

Alexei Mateevici

,

…2 martie 1917, într-un compartiment de tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor, Nicolae al II-lea, semneaza actul de abdicare care pune capat tricentenarei dinastii a Romanovilor. Rusia tarista devine Rusia democrată.

Revolutia si razboiul fisureaza edificiul tot mai subred al vastului imperiu. Moldovenii din Basarabia, supuși, de la anexarea din 1812, unui samavolnic proces de rusificare, se agită, se adună, se organizează. Pentru ei nu exista decat un singur vis si o singură soluție.

La 28 mai 1917, Alexei Mateevici, autorul mișcătorului poem Limba noastră, afirma răspicat:

Alexei Mateevici„Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, asezat în România, Transilvania, Bucovina. Frații noștri își zic români. Așa să ne zicem și noi.“

Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Unirea Basarabiei cu România a căpătat un cadru legal, când în ședința Sfatului Țării de la Chișinău se proclama unirea Republicii Democratice Moldovenești (fosta Basarabie țaristă) cu România, unirea fiind posibilă inclusiv în urma susținerii Armatei Române care pus capăt atacurilor banditești ale bandelor bolșevice din Basarabia în cadrul Revoluției din 1917. Din cei 135 de deputați prezenți ai Sfatului Țării, 86 au votat în favoarea unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”. Despre acest eveniment, Anton Mărgărit spunea că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Evenimentele premergătoare unirii

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și «moldovenismul» susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai «Țarului tuturor Rusiilor», de ceilalți. Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării « româniste » din acest ținut.

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

Unirea

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:

1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;

5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.
12. Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).

Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

 

 

Urmări

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Aceasta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici prăvălieri evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni) care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.

actul-unirii-basarabiei

O minoritate dintre locuitorii Basarabiei, mai ales cei mai săraci și  de tendință radicală, era favorabilă regimului bolșevic și ostilă Unirii, căreia i s-a opus și pe care Uniunea Sovietică s-a bazat pentru a lupta politic împotriva României. Dintre toate teritoriile pierdute de Imperiul Rus, Basarabia a fost singurul a cărui cedare nu a fost recunoscută de URSS, nefiind confirmată de niciun tratat semnat de guvernul bolșevic. Ca urmare, acesta a reacționat împotriva Unirii pe de-o parte suscitând în Basarabia însăși răscoala de la Tatarbunar, pe de altă parte înființând în Ucraina sovietică, pe malul stâng al Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în care a dezvoltat «Moldovenismul».

La procesul răsculaților de la Tatarbunar, au venit, ca apărători ai acuzaților, mulți intelectuali comuniști din Europa occidentală precum Henri Barbusse, care au contribuit, spre satisfacția Uniunii Sovietice, la popularizarea în străinătate a imaginii unei Românii represive care ar fi « ocupat în mod nedrept un teritoriu profund doritor de a fi sovietic ».

romaniabreakingnews.ro

,

Cinci sfaturi expuse de Alexei Mateevici în Cuvântarea rostită la Primul Congres al Învățătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917.

Bustul lui Alexei Mateevici de pe Aleea Clasicilor, Chișinău

Bustul lui Alexei Mateevici de pe Aleea Clasicilor, Chișinău

„Am venit să întâmpin și eu această sfântă zi. Primiți, fraților, felicitările mele călduroase, – ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovan și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare. Ca unul care viu cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră, cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești.

Mai întâi de toate să știți că:

Unde-i unul, nu-i putere.
La nevoi și la durere.
Unde-s doi, puterea crește,
Și dușmanul nu sporește.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

AL DOILEA SFAT e acesta:

Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe IDEI DREPTE. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alții– cei mai puțini – români. Ei bine, dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie SĂ DAȚI POPORULUI IDEI ADEVĂRATE, căci altfel întreg învățământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă FACEM PARTE DIN MARELE TRUP AL ROMÂNISMULUI, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic ROMÂNI. AȘA TREBUIE SĂ FACEM ȘI NOI! Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina și cei din America se numesc tot români.

Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți. Trebuie să știm că SUNTEM ROMÂNI, STRĂNEPOȚI DE-AI ROMANILOR, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii. Aceasta trebuie să li-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă.

AL TREILEA SFAT pe care vi-l dau este:

SĂ STAȚI CU MARE PUTERE LA STRAJĂ INTERESELOR NAȚIONALE. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obște, naționale.

Și, în sfârșit, SFATUL CEL DIN URMĂ al meu e:

SĂ NU UITĂM NORODUL, ȚĂRĂNIMEA care a suferit atâta până acum! SĂ-L LUMINĂM, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. SĂ-L ÎNDREPTĂM PE CALEA ADEVĂRULUI, CU FAPTE, IAR NU CU VORBE. MÂNTUIREA ȚĂRĂNIMII E ÎN NOI, ȘI A NOASTRĂ ÎN EA.
Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră.”

În cursul ședinței a doua Al. Mateevici a mai avut o intervenție:

„N-AVEM DOUĂ LIMBI ȘI DOUĂ LITERATURI, CI NUMAI UNA, ACEEAȘI CU CEA DE PESTE PRUT. ACEASTA SĂ SE ȘTIE DIN CAPUL LOCULUI, CA SĂ NU MAI VORBIM DEGEABA.Unii zic că limba românească e franțuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă și în literatură. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”

 

Sursa: Școala moldovenească, an. 1, nr. 2-4, iulie-septembrie, 1917, p. 55-57, 63-64
Alexei Mateevici. Opere, vol. I, Chișinău: Știința, 1993, pag. 462-464

Despre Alexei Mateevici

Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căușani.

Părinții se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului. În 1897 este înscris de părinți la școala teologică din Chișinău, pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) în 1902,“cu privilegii”. Își urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală, care studia și el la seminar în aceeași perioadă. La numai 43 de ani, încetează din viața tatăl lui Alexei Mateevici.
În 1907, în primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile“Țăranii”, “Eu cînt”, “Țara”. Tot aici publică articolele “Sfîntul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” și “Din cîntecele poporane ale Basarabiei”.
Mai tîrziu devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolvește în 1914. În aceiași ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beție a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului său.
Publică în “Kișineovkie eparhialinîe vedomosti” studiul lingvistic “Momente ale influenței bisericești asupra originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești”, precum si articolele “Motive religioase în credințele și obiceiurile moldovenilor basarabeni”, “Bocetele funerare moldovenești”.
Vede lumina tiparului (Kișineovskie eparhialinîe vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiță a traducerilor moldovenești religioase și de trai”. Apare în revista“Luminatorul” studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu – Bodoni”.
În 1914 se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică și se întoarce la Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învățase. Ține o cuvîntare în fața absolvenților seminarului din Chișinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căușeni, pe care o găsește “uimitor de bine păstrată”.
În vara anului 1917 scrie poeziile: “Văd prăbușirea”, “Cîntec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” etc. La 17 iulie plăsmuiește poezia“Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău și este înmormîntat la cimitirul central de pe strada Armenească.
În anul 1934 la mormîntul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoștea din 1910.
Din vulcanul de erupție al revoluției a izbucnit, asemenea lavei clocotitoare și ferbinți, și creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul secolului XX, cîntărețul înfocat al frumuseților „limbii noastre”. Cuget bogat, fire aleasă, el și-a consacrat străduințele slujirii poporului său cel oropsit. Suflet nobil și cinstit, s-a zbuciumat în căutarea adevărului, spre care a tins toată viața sa, dar pe care, cu toate acestea,nu i-a fost dat să-l pătrundă. De aici căutările lui chinuitoare, rătăcirile dureroase, care-și au explicația în izbitoarele contradicții ale epocii și în acele împrejurări specifice, în care el s-a format ca scriitor.
Surs articol: istoria.md / biografie îngrijită de: Vlada Afteni / Bibliografie (surse):
  1. www.studentie.ro;
  2. Limba și literatura română, cl.XII, ed.2000;
  3. www.wikipedia.org.

O scrută cronologie a vieții lui Alexei Mateevici

  • 1888 – La 16 martie (stil vechi) se naște la Căinari, fostul județ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căușeni.
  • 1893 – Părinții se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului.
  • 1897 – Este înscris de părinți la școala teologică din Chișinău, pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cu laude).
  • 1902-1910 – Își urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală (1880- 1940), care studia și el la seminar în aceeași perioadă.
  • 1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viața tatăl lui Alexei Mateevici.
  • 1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Țăranii”, “Eu cânt”, “Țara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) și “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
  • 1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1914. În aceiași ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beție a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului său.
  • 1910- 1911 Publică în “Chisineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 și nr.42 din 1911) studiul lingvistic “Momente ale influenței bisericești asupra originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești”, precum si articolele “Motive religioase în credințele și obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.9, 13, 14), “Bocetele funerare moldovenești” (nr.38, 39, 40, 41).
  • 1912 – Vede lumina tiparului (Chisineovschie eparhialinie vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiță a traducerilor moldovenești religioase și de trai”.
  • 1913 – Apare în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu – Bodoni”.
  • 1914 – Se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică și se întoarce la Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învățase.
  • 1915 – Ține o cuvântare în fața absolvenților seminarului din Chișinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căușeni, pe care o găsește “uimitor de bine păstrată”.
  • 1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbușirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie plăsmuiește poezia Limba noastră, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române, care devine Imnul Republicii Moldova, (din 1994). La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău și este înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.
  • În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoștea din 1910.

wiki/Alexei_Mateevici

Publicat și editat de Lena Captari / Flux News MD – romaniabreakingnews.ro / Surse: tipărită – ARHIVA TIMPUL, 2013 / online: timpul.md /  istoria.md

,

La sfârșitul lunii august 2014 s-au împlinit 97 de ani de la trecerea în eternitate la numai 29 de ani,a scriitorului și preotului Alexei Mateevici, autorul poeziei “Limba Noastră”, considerată a fi cea mai frumoasa definiție poetică dată  limbii române și care in prezent este Imnul  de Stat al Republicii Moldova.

Alexei Mateevici spunea  la primul Congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia, din mai 1917:

„Trebuie să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii. Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumină dreaptă. N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut”.

LIMBA NOASTRA

de Alexei Mateevici

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Alexei Mateevici – Limba Noastra (Imnul Republicii Moldova)

Alexei Mateevici-Biografie

Alexei Mateevici este unul din cei mai importanti  scriitori români născuți în Basarabia .

1888 – La 16 martie (stil vechi) se naște la Cainari, fostul județ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căușani.

1893 – Alexei învață la școala primară din satul Zaim unde se mutase familia.

1897 – Este înscris de părinți la școala teologică din Chișinău, pe care o termină conform adeverinței de absolvire) în 1902,  cum laude.

1902-1910 – Își urmează studiile la seminarul teologic.

1906 – La 24 iunie, moare tatal sau la numai 43 de ani .

1907 – Publica in ziarul  “Basarabia” (din 1907)  poeziile “Țăranii”, “Eu cânt”, “Țara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) și “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).

1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o termina în 1914.Absolventul  a fost  numit profesor de greacă și latină la Seminarul teologic din Chișinău, devenind totodată membru al  Societății Bisericești de Istorie și Arheologie.

A tradus mult din literatura rusă clasică și a studiat trecutul istoric și cultural al poporului său.

1913 – Publica în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu – Bodoni”.

1914 – Se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi  și se întoarce la Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învățase.

1915 – Este înrolat ca preot militar și ajunge pe frontul de la Mărășești.

1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbușirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a.

 La 17 iulie scrie poezia “Limba noastră”, una dintre  cele mai frumoase,daca nu cea mai frumoasa  odă închinată limbii române,o capodoperă. Chiar daca ar fi scris  umai aceasta  singură poezie, Alexei Mateevici tot ar fi devenit, un poet clasic român

Ea a devenit pusa pe muzica lui  Alexandru Cristea (1890-1942), imnul  de stat al Republicii Moldova (începând din anul 1994) .

Poetul s-a imbolnavit de tifos exantematic si s-a savarsit din viata la 13 august (stil vechi), la spital in  Chișinău.

A fost  înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească.
În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoștea si cu care s-a imprietenit inca din 1910.

Din vulcanul de erupție al revoluției au izbucnit, asemenea lavei clocotitoare și ferbinți și creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul secolului XX, cîntărețul înfocat al frumuseților “limbii noastre”.

Cuget bogat, fire aleasă, el și-a consacrat străduințele slujirii poporului său cel oropsit. Suflet nobil și cinstit, s-a zbuciumat în căutarea adevărului, spre care a tins toată viața sa.

Opera sa poetică în totalitate abia dacă adună patruzeci și trei de tiluri.

Alexei Mateevici , „dacă ar fi trăit ar fi fost un mare poet”.

O spune G. Călinescu, în ”Istoria literaturii de la origini până în prezent”, argumentat și foarte convingător de altfel: „Alexei Mateevici, basarabean din Bugeac, mort ca preot militar în 1917 ( luase parte la luptele de la Mărășești) ,ar fi fost un poet mare dacă trăia.
Numai Eminescu a mai știut să scoată atâtea mireasmă din ritmurile poporane.”

Nu cu mult timp înainte de a pleca în eternitate,poetul a adresat aceste cuvinte fraților săi basarabeni și viitorimii:

Basarabenilor

de Alexei Mateevici
Mărășești, 10 iulie 1917

Să știți: de nu veți ridica
Din sânul vostru un proroc,
În voi viața va seca,
Zadarnic soarta veți ruga,
Căci scoși veți fi atunci din joc
Și-ți rămânea făr’ de noroc.

Din cheag de lacrimi, de dureri,
Din trăsnet de mânie sfântă,
Și din nădejdi și zbuciumări,
Din năzuinți și frământări
El trebui facla să-și aprindă
Și-n el pe toți să vă cuprindă.

Și-n țara voastră va purcede
Pe drum de spini și chinuire
Cu gloata celor cari l-or crede;
Și duh aprins de înnoire
Va duce-n propovăduire.

El jalea vechilor câmpii
Numa-ntr-o lacrimă va strânge,
Din spic, din strugurul de vii
În stropi va scurge ape vii:
Din spic — sudori, din viță — sânge
Le va sorbi și nu-ți mai plânge,
C-atunci sorbiții stropi vor arde
Din țară toată vrăjmășia,
Clevetitori, dușmani de moarte,
Și cei cu limbi în două sparte
Atunci vor căuta frăția
Și lepăda-vor viclenia.

Și toți veți fi un gând ș-un nume
Și înfrățiți veți făuri
Un viitor mai bun în lume,
Iar el va ști să vă îndrume
Acolo, unde va zări
C-a voastră stea va răsări.

Dar știți: de nu veți ridica
De printre voi pe-acest proroc,
În voi viața va seca,
Zadarnic soarta veți ruga,
Căci scoși veți fi atunci din joc
Și-ți rămânea fără noroc.

Au trecut  93 de ani de la trecerea în eternitate a marelui poet român basarabean care a fost  Alexei Mateevici…

Ne inchinăm ție , Măria Ta !

Surse: Cer si pamant romanesc

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press