ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Alexandru Ioan Cuza"

Alexandru Ioan Cuza

,

Alexandru_ioan_Cuza_si_Miahil_KogalniceanuAzi, 8 Februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a intrat trimfal în București ca domn al Principatelor Române, după dubla sa alegere ca domn, unde rostește proclamația către țară.

Domnitorul a intrat în București prin zona Băneasa, fiind întîmpinat cu pîine și sare aclamat de 100.000 de oameni. 

Mitropolitul Nifon al Valahiei (Munteniei) îl întîmpină pe noul domnitor Alexandru Ioan Cuza în Catedrala mitropolitană din București, iar după închinare în fața Sfîntului Altar, domnitorul, împreună cu mitropolitul și tot clerul, a intrat în sala de ședințe, unde, în prezența deputaților și a poporului, domnitorul a pronunțat, cu mâna pe Sfînta Evanghelie, în fața icoanei Preasfintei Treimi următorul jurământ:

„Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”

Alexandru ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

Atmosfera prilejuita de sosirii domnitorului Cuza la București este descrisă într-o scrisoare trimisă de D.A.Sturdza lui V.Alecsandri:

„Rezultatul întregii acestei călătorii este că toți românii din cele două Principate se vor lăsa mai curând tăiați în bucăți decît să revie la vechea stare de lucruri (…). La București, de pilda, el e omul cel mai popular. N-am vazut nici o dată salutîndu-se un suveran cu mai multă dragoste și serbări publice ca în această primă capitală a României.”

http://romaniabreakingnews.ro/azi-8-februarie-1859-alexandru-ioan-cuza-a-intrat-triumfal-in-bucuresti-ca-domn-al-principatelor-romane/

Calea Victoriei la 1862. Cortegiul domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în București

Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în București

Trasura_luiAlexandru_Ioan_Cuza

Situația creată în cele două Principate a fost dezbătută în cadrul Conferinței internaționale, deschise la Paris între 26 mart./7 apr. — 25 aug./6 sept.1861. Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiile austriac și otoman s-au arătat inițial nemulțumite, prima fiind neliniștită de perspectiva consolidării statului român, cealaltă urmărind unele avantaje materiale.

La 22 noiembrie 1861, Poarta emitea ‘Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei’, prin care Puterile suzerane și garante erau de acord cu schimbarea Convenției și admiteau unificarea instituțiilor legislative și administrative ale celor două principate. Rezerva asupra noului statut venea tot din partea Imperiului Otoman, acesta acceptând schimbarea numai pe timpul vieții domnitorului.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse/imagini: tiparituriromanesti.wordpress.com, dacoromanica.roArhiepiscopiaBuzăuluișiVrancei, agerpres.ro

,

Steagul Unirii Principatelor

Steagul Unirii Principatelor

24 Ianuarie 1859 -Unirea Principatelor Române cunoscută si ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea si reprezintă unificarea vechilor state Moldova si Tara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza si de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova si la 24 ianuarie 1859 în Tara Românească.

Alexandru_Ioan_Cuza_pictura

Alexandru ioan Cuza

Totusi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală si economică între cele două tări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova si Tara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele tări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Conventia de la Paris din 1858, o întelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două tări, cu guverne diferite si cu unele institutii comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei si Tării Românesti, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unionistilor din cele două tări, Cuza a unificat Parlamentul si Guvernul, realizând unirea politică.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului national român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la Bucuresti, alegerea ca domn al Tării Românesti a lui Alexandru loan Cuza avea să-si găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului natiunii în capitala munteană. (Sursa:probasarabiasibucovina.ro)

Theodor_Aman_-_Proclamarea_Unirii

Theodor_Aman_-_Proclamarea_Unirii

Situația nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuțiilor Conferinței Internaționale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta și Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

Focșanii – oraș prin excelență negustoresc – a trait cu intensitate frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focșanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinței de unitate a românilor. Despărțit în două – Focșanii Moldovei și Focșanii Munteni – de un braț al Milcovului, orașul întruchipa, în acea vreme, situația celor doua țări vecine și surori. Desființarea hotarului de la Focșani echivala cu Unirea celor doua Principate și crea premisele punerii temeliei statului național unitar român.

Romania_1859-1878

Romania_1859-1878

Entuziasmați de victoria obținută de confrații unioniști moldoveni, deputații munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasiAlexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenției de la Paris, dorința națiunii române. În ziua de 5 februarie 1859, domnitorulCuza a fost oaspetele orașului Focșani. Mii de oameni i-au ieșit în cale în drumul dinspre Mărășești, pe unde venea de la Iași. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe șosea, pe ulițele pe unde trebuia sa treacă și, în fața curții boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeața și infășurate în pânză tricoloră.

Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune și 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) și seu (60 ocale) erau așezate pe ulițe, pentru a se aprinde și a lumina feeric orașul. S-au mai ridicat în oraș, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad și pe care ardeau lumânări și felinare. După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei și 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei și 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porțile cu verdeață și la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obștești. „La apariția Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iași și alta din București, precum și tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii și un imn al vremii ‘Timpuri de Marire’. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligență„. Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, și a chemat la el pe cei doi soldați care făceau de straja la hotar: un moldovean și un muntean. Le-a spus ca sunt frați și i-a pus să se îmbrățișeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui și să comunice comandirilor că de azi înainte și pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focșani. De aici, însoțit de notabilitațile orașului și de mulțimea de oameni, Cuza a mers până în centrul orașului, unde au jucat cu toții Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscălești, unde a doua zi a primit în audiență multă lume, se zice și pe Moș Ion Roată.

La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamația prin care făcea cunoscut întregii națiuni ca: „Unirea este îndeplinită. Naționalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor. Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România!” (sursa- istoria.md)

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

steag-cuza

Prin Proclamația de la Iași din 11 decembrie 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza aduce oficial la cunoștință că:

Alexandru_Ioan_Cuza_pictura„Români! Unirea este îndeplinită. Naționalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor. Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 și 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România!”

Iași, la 11 decembrie 1861.

Actul era semnat ”Alexandru Ioan I” urmând apoi și iscăliturile miniștrilor săi

Dimitrie Ghica, președintele Consiliului de Miniștri din Valahia și ministru Dinăuntru
Apostol Arsachi, ministrul Trebilor din Afară.
Alexandru Plagino, ministrul de Finanțe.
Ioan Gr. Ghica, ministrul de război.
Gheorghe Văleanu, ministrul Controlului.

Scarlat Fălcoianu, ministrul Justiției.

Alexandru C. Moruzi, președintele Consiliului de Miniștri din Moldova și ministru al Finanțelor.
Ioan N. Cantacuzino, ministru de Interne și ad-interim la Justiție.
Alexandru A. Cantacuzino, ministrul Cultelor și Instrucției Publice.
Leon Ghica, ministrul Trebilor din Afară.
Constantin N. Șuțu, ministrul Lucrărilor Publice.

Domnitorul a amânat special publicarea firmanului în Monitorul Oficial pentru ianuarie 1862, pentru a lăsa impresia că actul era doar unul formal, de o importanță minoră, el constatând doar un fapt împlinit. Ziua de 11 decembrie a generat un entuziasm extraordinar la Iași și București. Guvernele îi trimiteau domnitorului adrese omagiale și își exprimau încrederea în progresul ce urma să vină. Poporul îl aclama pe străzi și colopotele bisericilor băteau neîncetat. Chiar și opzanții, precum Barbu Catargiu, un conservator adversar al lui Cuza, îi închinau discursuri însuflețitoare în Cameră. Ulterior va forma un singur guvern, rămânând o singura capitală, București. Parlamentul se va unifica, iar prima ședință solemnă va fi pe 24 ianuarie 1862. Pe acte va începe să scrie ”România” în loc de ”Principatele Unite”. Unirea era acum completă și definitivă.

Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.

Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări.

Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii.
Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.
La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.

După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Monument_Alexandru_Ioan_Cuza

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Cuza VodaÎn ziua de 20 martie, în urma cu 194 de ani se năștea la Bârlad, Principatul Moldova, Alexandru Ioan  Cuza sau Alexandru Ioan I, primul domnitor al Principatelor Unite și al Statului Național Unitar Modern – România.

A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor.

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor doua țări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de așa zisele manifestările autoritare ale domnitorului.

Pentru cinstirea marelui Domnitor al românilor, Alexandru Ioan Cuza I, au fost onorate aspecte din viața și domnia celui ce a fost Făuritorul Statului Național Român Modern,  precum și momente mai puțin cunoscute, chiar inedite, azi 20 martie 2014,  în „Sala Norvegiană” a Cercului militar Naíonal, în prezența unor cadre militare aflate în rezervă și în retragere și a unor reputați istorici militari, autori de lucrări de referință. Prezentarea cadru s-a axat pe ultimile lucrări ale  istoricului col.(r) dr. Gheorghe Cristache, închinate figurii emblematice a Unirii Principatelor Române – Alexandru Ioan Cuza.

IMG_8653

În imagine Col.(r) Cristian Scarlat, Președintele Asociației Stindard, elogiind condițiile grafice și editoriale excepționale în care sunt puse în valoare viața și personalitatea figurii istorice ale domnitorului Cuza

Redacția R.B.N. Press vă invită să urmăriți inregistrarea audio a unor momente de referință din cadrul prezentării ce a avut loc în Sala „Norvegiană” a Cercului Militar Național:

IMG_8642

Lucrările  istoricului col.(r) dr. Gheorghe Cristache

IMG_8666

                                                     în centru istoric col.(r) dr. Gheorghe Cristache

IMG_8647

IMG_8650

Imagini de referință din cadrul volumului

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

*Redacția R.B.N. Press va prezenta  selecțiuni din lucrările prezentate într-o ediție viitoare.

 

Redactor  R.B.N. Press

Dorian Theodor


Redactia R.B.N. Press isi cere scuze fata de eroarea produsa la publicarea acestui articol
 in data de 20 martie  a.c. cu titlul „184 de ani la nașterea lui ALEXANDRU IOAN CUZA”
modificarea a fost facuta azi 21 martie 2014.  
„194 de ani de la nașterea lui ALEXANDRU IOAN CUZA”
,

Unirea Principatelor Române- 24 IANUARIE 1859

LA MULȚI ANI DRAGI ROMÂNI DIN BASARABIA, MUNTENIA, MOLDOVA, TRANSILVANIA, OLTENIA, BANAT, DOBROGEA, CADRILATER, SUDUL BASARABIEI (BUCEAG), TIMOC, VOIEVODINA, MARAMUREȘ, MARAMUREȘUL ISTORIC (UCRAINA), BUCOVINA, BUCOVINA ISTORICA- CERNĂUȚI (UCRAINA) !

„Vom fi ce-am fost, și mai mult decât atâta” Petru Rareș

Domn al Moldovei 1527-1538, 1541-1546

 

Stema Principatelor Unite 1859

Stema Principatelor Unite 1859

În fiecare an, în ziua de 24 ianuarie, sărbătorim Unirea. Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 – 1856), o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât împăratul Napoleon al III-lea, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească. Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (1856) prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”. La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei – favorabil unirii, iar la 30

Theodor Aman Proclamarea Unirii

Theodor Aman – Proclamarea Unirii

septembrie cel al Țării Românești; prin documentele redactate au pus bazele fuzionării celor două principate. Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ și erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea Unirii Principatelor Române. Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, a fost și vrânceanul Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Desființarea hotarului de la Focșani (Vrancea) echivala cu Unirea celor două Principate și crea premisele punerii temeliei statului național unitar român. În ziua de 5 februarie 1859, când Domnitorul Cuza a fost oaspetele orașului Focșani, mii de oameni i-au ieșit în cale, în drumul dinspre Mărășești, pe unde Cuza venea de la Iași. Se consemnează că în cinstea Domnitorului s-au ridicat, pe

„Dacia lui Cuza” - Principatele Unite în vremea lui Alexandru Iona Cuza I

„Dacia lui Cuza” – Principatele Unite în vremea lui Alexandru Iona Cuza I

șosea, pe ulițele pe unde trebuia să treacă, arcuri de triumf împodobite cu verdeață și înfășurate în pânză tricoloră; tarafuri de lăutari, cântau Hora Unirii, valuri de flori se revărsau în calea Domnitorului, care cobora din diligență. Despărțit în două – Focșanii Moldovei și Focșanii Munteniei – de un braț al Milcovului, orașul întruchipa, în acea vreme, situația celor două țări vecine și surori. Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, a chemat la el pe cei doi soldați care făceau de strajă la hotar: un moldovean și un muntean, spunându-le că sunt frați, și i-a pus să se îmbrățișeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui și să comunice comandanților că de azi înainte și pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, la Focșani. Însoțit de mai marii orașului și de mulțimea de oameni, Cuza a mers până în centru, la Podul de Piatră, unde au dansat cu toții Hora Unirii.

   Poetul focșănean Dimitrie Dăscălescu, scria cu acest prilej poezia „O zi frumoasă”, așa cum a rămas în inimile românilor ziua de 5 ianuarie: „Azi, Românul dovedește/ Că-n sfârșit s-a deșteptat,/ Și că-n faptă vrednicește/ Libertatea ce-a visat.” Aici, în Moldova, a fost ales în unanimitate, la 5-17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Deoarece în textul Convenției nu se stipula că domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, conducătorii luptei naționale au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească.

   Adunarea electivă a Țării Românești era dominată de conservatori, care dețineau majoritatea mandatelor. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și a țăranilor din împrejurimi. Zeci de mii de oameni s-au aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească să proclame ca ales pe alesul Moldovei”. Așa s-a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, această alegere fiind acceptată în unanimitate. Era un pas important către definitivarea Unirii Principatelor Romane, înfăptuirii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru Ioan Cuza și-a găsit confirmarea deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană. A urmat recunoașterea internațională a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris. Situația creată în cele două Principate a determinat cele două Conferințe internaționale de la Paris, în același an. La cea de a doua Conferință, sub presiunea evenimentelor internaționale – războiul dintre Franța și Sardinia împotriva Austriei fiind pe cale să înceapă – marile puteri europene au fost oarecum nevoite să accepte unirea înfăptuită de români. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoașterea sa fiind limitată numai pe durata vieții acestuia.

Alexandru-Ioan-Cuza     Născut la 20 martie 1820 în Moldova, a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România, la 5 ianuarie 1859 – ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii de către puterea suzerană și puterile garante și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Romane pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

   După realizarea Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza împreună cu colaboratorul său cel mai apropiat, ministru și apoi prim-ministru Mihail Kogălniceanu, au inițiat importante reforme interne, cele mai importante fiind: secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864) și reforma învățământului

Mihail Kogalniceanu

Mihail Kogalniceanu

(1864), care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării. Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, au consolidat actul de la 1859.

   În anul 1866, a fost obligat să abdice; o coaliție a partidelor vremii, denumită și „Monstruoasa coaliție” a hotărât aceasta din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei, l-au constrâns pe domnitor să abdice într-o noapte a lunii februarie 1866. La aceasta a contribuit însuși Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci, într-un discurs, s-a arătat dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susținut și de o scrisoare adresată unui diplomat străin).

     A fost exilat și a trăit la Viena și Florența. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în țară și înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (județul Iași), apoi înhumat la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

     În fiecare an, în luna ianuarie, sărbătorim Unirea, „Mica Unire” cum i se mai spune, dar fără de care nu s-ar fi putut săvârși faptele mari de mai târziu. Unul dintre cei care a pus umărul la realizarea acestei uniri a fost Ion Roată, intrat în istorie ca o legendă, cunoscut și sub numele de „Moș Ion Roată”, un țăran român, deputat în Divanul Ad-hoc, susținător înflăcărat al Unirii Principatelor Moldova și Valahia și al reformei agrare din Principatele. Se spune că semna prin punerea degetului muiat în cerneală, fiind neștiutor de carte, oficial semnând cu parafa primită în Divanul ad-hoc, dar era înzestrat nativ cu o minte ageră și o judecată dreaptă, fiind cunoscut ca un om cinstit, „cu gâdilici la limbă”, fiindcă spunea adevărul fără menajamente, neavând „ascunzători în suflet”, după cum îl caracteriza Ion Creangă. Pentru spiritul său de dreptate, Ion Roată a fost considerat de către țărani ca fiind puternic, dârz și capabil de a le apăra interesele. A avut, se spune, o apariție meteorică pe scena istorică a țării.

   Eminescu la cei douăzeci de ani ai săi, deci în 1870, aflându-se la Viena, împreună cu o delegație de studenți l-au vizitat de Anul Nou pe Cuza care trăia în exil la Viena în acel moment, pentru a-i demonstra astfel „solidaritatea, atașamentul ideologic și admirația”. Poziția adoptată de Mihai Eminescu față de Cuza l-a determinat pe marele eminescolog Dimitrie Vatamaniuc să afirme: „Cultul lui Eminescu pentru Alexandru Ioan Cuza se explică prin importanța ce-o acordă reformelor sale, realizate într-un timp scurt și fără sprijin dinafară” și prin faptul că poetul era necruțător cu participanții la complotul detronării.

     Hora Unirii are o semnificație sfântă pentru noi românii. Citind cartea „Ultimul tren spre Romania” a lui Anatolie Paniș, m-a impresionat figura lui Constantin Stere, remarcabil om de cultură (jurist, profesor, gazetar, scriitor, om politic) care a trăit între anii 1865 și 1936. Acest scriitor, în alt moment al istoriei țării, a cerut unirea cu România, spunând: „Frații mei basarabeni, a sosit clipa marii noastre izbăviri! Suntem la un pas de a ne desăvârși libertatea! Acum ori niciodată…” El a citit delegațiilor ruși și ucraineni, hotărârea țăranilor din județul Hotin: „Ținând seama că timp de 14 veacuri Basarabia a fost ținut al României, că a făcut parte din același neam… cerem astăzi în mod solemn în fața lumii întregi, Unirea Basarabiei cu România.”

   Autorul povestește cum în 1918 Basarabia s-a alăturat României nu prin război, ci prin conștientă vrere, cum s-a înfiripat cea mai formidabilă horă din toate câte s-au cunoscut, cuprinzând în mijlocul ei o piață și mai apoi străzile de jur împrejur ale Chișinăului, hora care a ținut o noapte, cum două zile mai târziu, mai povestește, deputații basarabeni erau alături în parlamentul și guvernul României, alături de rege și regină, hora cuprinzând de data aceasta întreaga piață de la Iași.

     Hora este un dans popular cunoscut în Balcani, în România. Pentru cine nu știe, hora se dansează pe muzică cu un ritm specific, într-un cerc închis, dansatorii ținându-se de mână, făcând trei pași înainte și unul înapoi. Se dansează la aniversări, diferite festivaluri și în spațiile rurale; tradiția la noi, la români era, ca în fiecare sfârșit de săptămână, țăranii din sate să se îmbrace în costume naționale și să danseze acest dans, bucurându-se de comuniune.

   Să amintim că „Hora Unirii”, poezia scrisă de Vasile Alecsandri, a fost publicată pentru prima dată în 1856, în revista Steaua a lui Mihail Kogălniceanu, că muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher și că în ziua de 24 ianuarie când s-au unit Moldova cu Țara Românească, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a dansat și s-a cântat această Horă a Unirii.

     Ion Creangă a descris frumos pledoaria pentru unire, într-un dialog: „…Și Roată se duce și vrea să ridice bolovanul, dar nu poate. – Ia, du-te și dumneata moș Vasile, și dumneata… În sfârșit, se duc ei vreo trei-patru țărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umeri și-l aduc lângă boier. – Ei, oameni buni, vedeți? S-a dus moș Ion și n-a putut face treaba singur; dar când v-ați mai dus câțiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu ușurință, greutatea n-a mai fost aceeași. Povestea cântecului: Unde-i unul nu-i putere,/ La nevoi și la durere;/ Unde-s mulți puterea crește/ Și dușmanul nu sporește. Așa și cu Unirea, oameni buni…”

HORA UNIRII:

Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăției/ Pe pământul României!/ Iarba rea din holde piară!/ Piară dușmănia-n țară!/ Între noi să nu mai fie/ Decât flori și omenie!/ Măi muntene, măi vecine,/ Vină să te prinzi cu mine/ Și la viață cu unire,/ Și la moarte cu-nfrățire!/ Unde-i unul, nu-i putere/ La nevoi și la durere;/ Unde-s doi, puterea crește,/ Și dușmanul nu sporește!/ Amândoi suntem de-o mamă,/ De-o făptură și de-o samă,/ Ca doi brazi într-o tulpină,/ Ca doi ochi într-o lumină./ Amândoi avem un nume,/ Amândoi o soartă-n lume,/ Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,/ În noi doi un suflet bate!/ Vin’ la Milcov cu grăbire/ Să-l secăm dintr-o sorbire,/ Ca să treacă drumul mare/ Peste-a noastre vechi hotare./ Și să vadă sfântul soare,/ Într-o zi de sărbătoare,/ Hora noastră cea frățească/ Pe câmpia românească!

Video HORA UNIRII

Pentru R.B.N.Press

Vavila Popovici

N.R.

Istorica afirmație – „vom fi ce am fost, și mai mult decât atâta” aparține Domnitorului Moldovei Petru Rareș  în scrisoarea , trimisa judelui orasului Bistrita: Vom fi ce-am fost, si mai mult decat atata!
“Petru, cu mila lui Dumnezeu voievod și moștean al Moldovei. Închinăciunea noastră cu toată prietenia noastră s-o știți întâiu. Jupane Toma**, mi-ar plăcea să aflăm de la d-ta de sănătatea d-tale. Să știi că noi suntem la Constantinopol***, bine sănătoși, slavă Domnului, și ținuți bine și în cinste de Măria Sa Împăratul**** și de viziri; nu ne lipsește nimic, slavă Domnului. Dacă lucrul zăbovește, trebuie să fim cu răbdare. […] Nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost, și mai mult decât atâta, … A scrie mai mult nu ni-a dat vremea.                                                                                                           În Constantinopol, miercuri spre Sâmpietru, anul 1540.”
* Petru Rareș, domn în anii 1527-1538, 1541-1546.
** Jude al orașului Bistrița era Thomas Boldorfier după cum era numit în latinește; în germană: Toma Waldorfer; scrisoarea era trimisă din Istanbul la 23 iunie 1540.
*** În textul german: Constantinopel; în celălalt loc Constantynopel; N. Iorga a tradus: Țarigrad.
**** Petru Rareș a mers la sultan pentru a obține reînvestirea ca domn.