ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Agathe Blaga"

Agathe Blaga

,

Scârbele care s-au aflat la butoanele banilor publici în ultimii 25 ani, multe dintre ele aflate acum după gratii sau de-abia scăpate de acolo, ne lasă moștenire ceea ce noi am numit next generation. Adică bogații cu averi deja spălate. Progeniturile lor. Lista este incredibil de lungă. De la băiatul lui Hrebenciuc și fata lui Videanu până la cei doi puișori cu dinți sănătoși, pregătiți pentru ros, dăruiți nației române de soții Dana și Adrian Năstase.

Dacă DNA n-ar fi declanșat ceea ce a declanșat, pentru mulți dintre acești tineri lupișori erau deja pregătite manete calde la tabloul de bord al Puterii. De pildă, Andrei Hrebenciuc era deja invitat pe post de mare geniu financiar pe la televiziuni. Iar Andrei Năstase începuse deja să încălzească scaunele prin platoul Latrinei3…

Să nu mai vorbim că aproape toți și-au făcut studiile pe bani grei în străinătate… Fiul lui Theodor Stolojan, Vlad, și-a făcut un doctorat la Cambridge, în fizică atomică-o excepție, iar fiica, Ada, și-a făcut studiile superioare în Anglia, iar pe cele postuniversitare, de consultanță financiară, în Belgia. Un alt premier, Radu Vasile, și-a trimis fiul, pe Tudor, tot la Paris. Predecesorul său, Victor Ciorbea, se poate mândri că fiica sa, Oana, a absolvit același colegiu american ca și odrasla fostulului președinte SUA, Bill Clinton, iar Mugur Isărescu nu a rupt nici el tradiția, Lăcrămioara Isărescu studiind tot în SUA.

 Câteva exemple

Alex Rus. Este fiul ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Când a împlinit 24 de ani a primit cadou de la tatăl său un hotel în Cluj Napoca. Hotelul Meridian, preluat de seniorul Rus de la Ioan Morar, fostul șef al Romsilva, printr-o schemă complicată relatată de presă. Juniorul a mai deținut până în martie și o cafenea în Cluj, Arts Caffe, vândută în martie unui lanț  de cafenele. Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei și din călătoriile dese la Monaco și pe coasta amalfitană, împreună cu prietena sa, Denisa Pascu, fotomodel.

Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să studieze la o universitate din Boston, unde taxa de școlarizare depășește 50 000 de dolari pe an. Locuiește într-un apartament a cărui chirie depășește și ea aceeași sumă, însă juniorul primarului aflat în arest nu pare să aprecieze eforturile financoiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior a făcut o pasiune pentru culturism și substanțele chimice folosite pentru umflarea mușchilor.

Ilinca Nichita. Fiica primarului Gheorghe Nichita, care a organizat pentru ea, în toamna lui 2014, o nuntă fastuoasă la care au participat toți șefii PSD, în frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar și, după nuntă, presa din Iași a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizație de construcție pentru un birou notarial în centrul orașului.

Alexandra Dragnea. Fiica fostului vicepremier Liviu Dragnea a devenit celebră atunci când l-a lăsat pe iubitul său cântăreț (Alex Mațaev) să filmeze un videoclip exact acasă la Liviu Dragnea, permițînd publicului să vadă cum arată proprietatea uriașă a familiei liderului PSD, numai suprafața construită a casei depășind 1300 de metri pătrați. Alexandra a devenit o vedetă în tabloide, paparazzi permițînd electoratului să vadă că la vîrsta sa frageda are deja un automobil de lux.

Mihnea și Andrei Năstase. Fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase studiază economia la Londra, un orașdeloc ieftin, după cum se știe. Fratele său, Andrei, a învățat tot economie, dar în Italia, după care s-a întors în țară pentru a se ocupa de restaurantul Bonton din Herăstrău. Și-a deschis în 2013 un club și la Neptun.

Agathe Blaga. Fiica lui Vasile Blaga este un nume la modă pentru că exact în urmă cu 3 zile soțul său a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600 de mii de euro. Agathe Blaga avea stofă de vedetă de multă vreme, presa scriind în ultimii ani despre contractele pe care le-a primit firma soțului său de la stat

Diana Videanu. Fata lui Adriean Videanu, o obișnuită a cafenelelor de fițe de pe Dorobanți și a magazinelor scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua afacerea Titan Mar. A studiat și ea tot la Londra dar ceea ce a făcut-o remarcată de presă au fost ceasul Hublot de 15 000 de euro și poșeta Hermes de 7000 de euro

Ana și Alexandru Geoană. Fiica cea mică a lui Mircea Geoană învață în America, la Universitatea Pennsylvania, unde taxele și cazarea costă în jur de 50 000 de euro pe an. Și fratele ei, Alexandru, studiază tot în America, la Stern Business School, unde costurile se ridică tot la nivelul celor pentru sora sa. Ana este însă deja celebră în România, datorită pictorialelor pentru diverse reviste.

O listă aproximativă

1. Andrei Hrebenciuc

2. Vlad Cosma

3. Răducu Mazăre

4. Victor și Andrei Berceanu

5. Elena și Ioana Băsescu

6. Daciana Sârbu

7. Alin Petrache. Un caz aparte. A ajuns, cu forceps-ul PSD, șeful Comitetului Olimpic Român. 

Alin Petrache. Fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul Petrache-Bittner-Cocoș care a gravitat când în jurul lui Adrian Năstase, când al PDL. 

„Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am înțeles niciodată legătura pe care oamenii o fac între mine și tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. Nu mai sunt de mult timp băiatul lui tata și nu știu dacă am fost vreodată. Absolut deloc nu mizez pe nume în politică”, spune Petrache.  Alin Petrache, rugbyst de performanță și absolvent de master la Colegiul Național de Apărare, a lucrat numai în administrația de stat, de la Comitetul Olimpic Român, la Federația de Rugby, până la ANST. Este însă un înstărit moștenitor. Numai ceasurile pe care le poartă valorează, potrivit propriei estimări din declarația de avere, 67.000 de euro.

„Sunt un om normal. Am o casă, un apartament, o mașină personală și cam atât”, face Petrache o socoteală sumară când este întrebat. Declarația sa de avere aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are 8 terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente și o casă în București, toate moștenite sau primite prin donație.

Sursa: comisarul.ro prin romaniabreakingnews.ro

PASSWORD RESET

LOG IN