ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Adolf Hitler"

Adolf Hitler

,

907fbad4fbScriitorul argentinian Abel Basti, cunoscut în presa internațională datorită cercetărilor făcute asupra istoriei naziștilor, în ultima sa carte susține că după 1945, Adolf Hitler și Eva Braun au stat ascunși pentru mulți ani în Argentina. În ultima sa opera intitulată „Hitler în Argentina”, Basti aduce mărturii ale unor martori oculari care au declarat că îl întâlniseră pe Hitler în diverse părți ale lumii, citând printre altele și un raport întocmit de FBI care susține aceste declarații.
După cum scrie Basti, între iulie și august 1945, Adolf Hitler însoțit de șapte persoane, între care și Eva Braun, a ajuns la bordul unui mic submarin escortat de alte două, în mica insulă Caleta de Los Loros, în provincia meridională Rio Negro, după care, toate trei submarinele au fost scufundate.
„Cu ajutorul tehnicilor de ultimă oră, în acest colț al coastelor Patagoniei am reușit să descoperim trei submarine germane scufundate la cca 30 m adâncime, incident care nu este menționat în nici o arhivă a Marinei militare Argentiniene, iar această descoperire aduce mărturie faptul că în cel de-al doilea război mondial, submarinele germane aveau acces regulat în porturile argentiniene” scrie Basti.
După cum afirmă în continuare Basti, Hitler și Eva Braun au făcut o călătorie care fusese dinainte programată de capii naziști Bormann, Mengele și Eichmann – traversând provinciile Cordoba, Buenos Aires, Mendoza și La Rioja. Capul celui de-al Treilea Reich s-a cazat pentru o perioadă mare de timp într-o fabrică din satul La Angostura, aparținând în acel timp unui întreprinzător pe nume Jorge Antonio – unul din fidelii susținători ai dictatorului argentinian Juan Peron. În paginile ultimei sale cărți, Abel Basti aduce numeroase mărturii ajungând să convingă cititorii că într-adevăr Hitler și Eva Braun au întreprins acea călătorie și că s-au ascuns în locurile menționate în cartea sa.
Adolf-Hitler„Într-un mic sat din provincia Cordoba, numit La Falda, de mult timp locuiau Walter și Ida Eickhorn, cunoscuți mai bine ca principali agenți ai celui de-al Treilea Reich în America de Sud. În casa lor, pentru mulți ani a fost femeie de serviciu Catalina Gamero (încă în viață și cu memoria bună). Chiar ea a fost cea care mi-a povestit că l-a servit pe Hitler într-un mic hotel care aparținea soților Eickhorn și care îl strigau pe Hitler cu apelativul „văr”. Hitler a rămas în hotel doar puține zile, mutându-se apoi în casa nou construită de soții Eickhorn pe colina Pan de Asucar. În plus, a fost păstrată corespondența dintre soții Eickhorn și „vărul” lor, plus câteva fotografii care îi înfățișează pe toți împreună” scrie Basti.
În carte mai sunt aduse declarații făcute de grădinarul din acel timp al soților Eickhorn, agent sub acoperire FBI și care declară că după luna mai 1945, cei doi soți Eickhorn se pregăteau intens să-l primească pe Hitler în Argentina. Abel Basti mai afirmă că există dovezi clare referitoare la o întâlnire a lui Hitler cu dictatorul croat Ante Pavelic, întâlnire care a avut loc la Mar del Plata, oraș aflat în apropierea capitalei Buenos Aires.
Femeia de serviciu, Catalina Gamero susține că „vărul” a telefonat cu regularitate soților Eickhorn până în 1964, an în care a murit Ida Eickhorn. (După cum erau regulile în casele oamenilor bogați, proprietarii rar răspundeau direct la telefon, în felul acesta Catalina Gamero a avut de foarte multe ori ocazia să recunoască în aparat vocea „vărului”). Basti mai scrie că pe la jumătatea anilor 60, Hitler s-a mutat în Paraguay, sub protecția dictatorului Alfredo Stenser, cunoscut pentru fanatismul sau față de cel de-al Treilea Reich și „noua ordine mondială”.
Nu este pentru prima dată când Basti susține că Hitler nu a murit la Berlin în 1945, cum este în general cunoscut. În precedenta, cu doi ani înainte de apariția cărții, Basti mai publicase „un intinerar cu locurile care aminteau de naziști” în Patagonia și de-a lunul munților Anzi. Însăși faptul că Hitler și Eva Braun au reușit să ajungă până pe coastele Argentinei la bordul unui mic submarin, a provocat o adevărată agitație a turiștilor în jurul vilei cu două etaje în care se pare că a trăit Fuhrer-ul.
SZP362355Moartea lui Hitler în 1945 a fost un adevărat caz pentru istorici și încă începând de atunci, în fiecare an au apărut noi dovezi că Hitler nu s-a sinucis în 30 aprilie 1945 în bunker-ul său din Berlin asediat de Armata Roșie. În acest punct, istoricul paraguayan Mariano Liano (care susține teoria lui Basti) a scris o carte intitulată „Hitler. Naziștii în Paraguay”.

Chiar și în Rusia sunt serioase dubii față de moartea lui Hitler. De exemplu, în 2003 , scriitorul Leon Arbatski, în cartea sa „Ultimul secret al Reich-ului”, susține că în locul cadavrului lui Hitler, a fost adus în fața bunker-ului cadavrul unei sosii. De subliniat și faptul că însuși primul ministru englez din acel timp Clement Attlee, susținea că Hitler este viu, lucru pe care l-a declarat public la conferința susținută la Potsdam din iunie 1945

Nota redactiei:

Desi exista nenumarate filme documentare care se bazeaza pe ultimile documente si dovezi scoase la lumina din arhivele KGB,  documente si probe materiale ce  intaresc concluzia ca Hitler a murit in 1945 (sinucidere si incinerare),  pentru istoriografie este important de stiut si analizat povestile ce s-au tesut in jurul mortii lui Hitler, care cu siguranta s-au impletit cu elemente reale pana la un punct. Ramane la latitudinea cititorului sa analizeze si sa judece pana unde merge realiatea si de unde incepe fictiunea sau poate insasi ceea ce ni sa prezentat in ultima perioada (referitor la probele mortii lui Hitler), reprezinta o fictiune bine aranjata pentru a acoperi  probleme foarte delicate si azi la  68 de ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial.

PASSWORD RESET

LOG IN