ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "ADN II"

ADN II

,

Material realizat de Dorian Theodor

Comunitatea de origine și  limbă a românilor Sud-Dunăreni (aromâni, megleno-români, istro-români, timoceni, vorbitori ai unui grai daco-român),  viața și opera Profesorului Gheorghe Zbuchea, închinată punerii în lumină a trecutului dar și prezentului acestor frați uitați, a cărui activitate se constituie într-o adevărată coloană vertebrală a cunoașterii și cercetării românilor Sud-Dunăreni, a făcut obiectul unei dezbateri luni 16 decembrie a.c. la Clubul „Țăranului Român”, în organizarea Institutului „Frații Golescu” – pentru relații cu românii din străinătate, al cărui președinte, avocatul Mihai Nicolae s-a implicat activ și meritoriu, ca în atâtea activități  cu care ne-a obișnuit în decursul timpului.  

 

Dezbaterea „ADN II, Românii Sud-Dunăreni” s-a constitutit într-o continuare firească a precedentei dezbateri, „ADN I – Cristea Sandu Timoc”,  ce a avut loc în acelaș cadru cu ceva timp în urmă și care va face obiectul unei sinteze ce va fi publicată pe portalul R.B.N.Press

 

Afișul manifestării: ROMÂNITATEA SUD-DUNĂREANA

Afișul manifestării: ROMÂNITATEA SUD-DUNĂREANA

„ADEVĂRURI DESPRE NOI,  ADN II – ROMÂNII SUD-DUNĂRENI” s-a centrat pe problematica românilor  Sud-Dunăreni și a evocarii operei și personalității regretatului profesor dr.Gheorghe Zbuchea. Participarea unor personalitățile de marcă din lumea științifică, academică, diplomatică  au ridicat la o înaltă ținută comunicarea.

 Cultura și viața aromânilor, meglenoromânilor, precum și momente mai puțin știute, din istorie – Regatul Vlaho Albanez și Principatul Pindului au fost expuse și supuse atenței publicului și mass mediei de către istoricul Robert Stanciugel, Prof.Dr.Gheorghe Sbârnă, Prof.Univ.Dr. Radu Ștefan Vergatti, Conf.Univ.Dr. Stoica Lascu, Dr. Alexandru Ghișa, Dr.Virgil Coman, Dr, Ionel Calafeteanu, Dacian Dumitrescu și etnograful Emil Țârcovnicu. Prezența în sală a domnilor  Dr. Cristian Scarlat, liderul Asociației Stindard, a domnului Marian Clenciu – Președintele Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, precum și a regizorului Marian Voicu de la TVR – realizatorul unor tulburătoare și excepționale reportaje despre drama românilor din provinciile istorice românești au dat greutate și o conotație aparte audienței prezente. Au mai fost prezenți jurnaliști de la Inforprut – Iulia Modiga și RBNpress parteneri media ai evenimentului.

 S-a rememorat cu vie emoție  momente deosebite  și inedite din viața zbuciumată și opera extraordinară a marelui român Prof. Dr. Gheorghe Zbuchea.

care în ultimii ani ai vieții, a coordonat teze de doctorat ale etnicilor romani din Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia, cu privire la istoria românilor din dreapta Dunării. A fost printre puținii care a luat pozitie publică față de încercările de impunere a unei false teorii care susțineau o identitate separata a românilor de români . Specialist în istoria Bizanțului, după 1989, profesorul Zbuchea a reușit să abordeaze cu succes,  o teză foarte puțin cunoscută în România –  „Românii de la Sud de Dunăre” sau cum le mai spunem azi Românii Sud-Dunăreni.

Problematica acestui  domeniu fascinant al comunităților de români care au reușit să își păstreze identitatea în ciuda celor mai aprige și înverșunate condiții de suprimare, deznaționalizare sau încercări de asimilare, ce continuă și azi sub diferite forme și situații, a fost pusă în lumină de regretatul  profesor cu o mare dăruire, reușind să atragă și să trezeasca studenților săi pasiunea pentru această direcție de studiu, unul dintre ei fiind  însuși isoricul Robert Stănciugel, „inima și mintea” acestei dezbateri, care continuă azi cu aceiași pasiune activitatea pentru îmbogățirea moștenirii lăsate de profesorul Zbuchea. Dar nu mai puțin important, în demersul  Profesorului Zbuchea este și  faptul că  a reușit să pună „punctul pe i”, surprinzând  și atrăgând atenția asupra situației  în care se află acest domeniu vitregit  în ultimii zeci de ani, ca însuși subiectul ei – comunitățile de români,  atrăgând atenția că:

„în domeniul acesta …există foarte mulți cunoscători care știu și extrem de puțini specialiști adevărați !”

Distinsul profesor Ionel Calafeteanu a omagiat prin câteva impresii personale și emoționante personalitatea profesorului, prietenului si  omului Gheorghe Zbuchea, primul român care a studiat arhiva Organizației Națiunilor Unite dupa 1990.

Diplomatul  Alexandru Ghișa a adus în atenția audienței  studii despre chestiuni istorice apreciate de domnia sa, pe care azi le cunoastem  datorită  efortului  neobosit al profesorul Zbuchea și care merită toată atenția.  Astfel, aromanii din Imperiului Otoman, cetățeni loiali supuși Sultanului, s-au constituit într-o verigă importantă a legăturilor dintre România și Imperiul Otoman la timpul respectiv. Atât pe vremea Imperiului Otoman cât și pe toată perioada interbelică, romanii din Balcani aveau drepturi. Puțină lume mai știe că 1919, la sistemul de tratate de la Versailles, s-a semnat  un tratat al minorităților, Grecia find obligată să semneze acest  tratat al minorităților, în care problema o constituiau aromânii din Grecia. La timpul respectiv, Grecia și-a luat obligația de a respecta aceste drepturi ale aromânilor. Care mai sunt urmările azi? Trebuie discutat, a încheiat retoric domnul Ghișa.

IMG_5892O alta parte apreciata de distinsul Diplomat au fost și sunt,  studiile privind relația României cu Imperiul Otoman,  unde profesorul Zbuchea specifica că bunele relații ale României cu Istambulul erau stimulate și de interesul deosebit al Regelui  României  Carol I, pentru Strâmtori și regimul acestora, căci „Bosforul și Dardanelele erau o continuare firească a Gurilor Dunării, acolo unde românii își aveau rolul lor distinct”.  Diplomatul Ghișa a mai adăugat,  mărturisind despre acest interes strategic al Gurilor Dunării  in temele de studiu, că ceea ce a subliniat profesorul Zbuchea mai sus a repetat mereu de câteori a avut ocazia (la toate Conferințele cu  tema Dunării), citatul din Grigore Antipa (foarte bun specialist în problemele Dunării)  care spunea nici mai mult nici mai puțin:

„Gurile Dunării sunt Bosfor și Dardanele” . 

Pornind de la această chestiune și azi România este legată ombilical de Turcia și putem avea o relație foarte bună cu această țară.

Istoricul Robert Stanciugel, în tinerețe student de suflet al profesorului Zbuchia, a captat audiența cu o expunere emoționantă referitoare la aromâni:

„Durerea și dușmanii ne-au făcut mai puternici, ne-au făcut mai români”, asta s-a întâmplat cu românii de la Sud de Dunăre.  Noi trăim în România, noi suntem români, ei sunt români, dar ei nu au trăit alături de noi. Ei sunt fiii rătăcitori ai acestei  țări care merită să fie aduși acasă, nu fizic ci cultural, ei trebuie să traiască acolo unde sunt dar trebuie lăsați să își ducă înainte limba,școala, și biserica.”

 …acestea au fost motivațiile lor în decursul secolelor

Deosebite de scopurile spirituale înălțătoare care i-au animat, sunt momentele neonorante ale prezentului, aduse in discuție de catre istoricul Stânciugel  care a făcut referiri la Perenitatea Vlahilor:

„…nu conta ce faceam acolo cu respectivul care ne invita, ci conta ce faceam noi pentru cei de afară. Ceea ce alții au înțeles greșit, acele comunitâți care au dorit și doresc și azi să fie – aromânii minoritari în sânul propriului popor, motiv pentru care am fost determinat  acum câțiva ani să scot un document și să îl public, document în care Costică Canacheu și înca 43 de aromâni se declarau supuși romani. Scriau singuri cu mâna lor în tabele. De la supus român la trădător,  azi, mie mi se pare prea mult!  Am auzit expresia activiști aromâni. Nu știu ? Ce înseamnă această expresie?  Probabil că vom auzi mai târziu și de practicanți aromâni.”

Prezent la dezbatere, Dacian Dumitrescu, administrator al site-ului cu conținut istoric romaniacarnavalului.com,  fin cunoscător al aspectelor mai putin cunoscute ale istoriei românești a evocat la final  câteva momente inedite din istoria milenară a românilor  Sud-Dunăreni,  formarea Statului Vlaho-Albanez în 1913, condus de Principele Wilhem de Wied, nepotul Reginei Elisabeta – soția Regelui Carol I al României.  Acest regat a fost susținut de un corp de armată format din 1600 de voluntari români și a durat mai puțin de un an de zile.

Un al doi-lea moment inedit evocat tot de domnul  Dacian Dumitrescu a fost Proclamarea Independenței  Principatului Pindului, formațiune statală independentă a care a dăinuit „sub umbrela Italiei”, între 1941 și 1943. Principat al Pindului a fost condus de Principele Alcibiade Diamandi – fost agent al României  până în 1942 și ulterior de către fostul său Premier avocatul Nicola Matushi.

 

Redactor R.B.N.Press

Dorian Theodor

 

 

Despre Steagul Principatului Pindului: era constituit pe orizontala din tricolorul românesc plus culorile galben si negru. De fapt, acest drapel era mai vechi, el fiind folosit pe teatrele de luptă în secolul al XIX-lea, in timpul răzmerițelor ocazionate de evenimentele de la 1848 și un an mai târziu în 1849 printre valahii și aromânii de la sud de Dunăre.

Potrivit martorilor oculari, care i-a inclus și pe principesa Dora d’ Istria, combatanții aveau înscrise pe steaguri cuvintele “S. P. Q. R.” (Senatus Populusque Romanus) evidențiind dimensiunea etnică latină pe care și-o revendicau. Dupa ce a luat nastere Regatul României, steagul s-a imbogatit cu stema regala a României.

Simbolistica acestuia este profunda: culorile rosu si galben reprezintă nordul Dunarii, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru reprezinta sudul Dunarii. Acest drapel aromân incorpora ca simboluri heraldice pajura valahă cu crucea în clonț, simbol încă din evul mediu atât al “valahilor” români cât și al celor “vlahi” aromâni, aflat până azi ca element heraldic dominant pe stema națională a României.

Drapelul aromânilor constă deci în cinci benzi suprapuse, trei dintre care sunt colorate în roșu-galben-albastru, culorile tradiționale românești, avand in centru blazonul casei de Hohenzollern-Sigmaringen, cu compartimente alb-negre in centru, făcând trimitere simultan și la culoriile portului popular din munții Pindului.

Sursa descrierii steagului Principatului Pindului: Sus hlambura!

În istoria profesorului Zbuchea, aromânii apar nu doar ca acei pragmatici cetățeni universali cu sentimente deosebit de puternice când e vorba să-și prezerve virtuțile propriei comunități (un loc comun greu de îndepărtat din imaginea generală pe care și-o creează cei care ajung să recepteze pe membrii acestei ramuri a românității), ci și ca niste firi idealiste, visătoare și pătimașe.

Teoretic, această combinație care ar fi trebuit să le asigure, în istoria dar mai ales în geografia continentului, un loc de invidiat: pentru că firile vizionare sunt cele care pun în mișcare istoria, în vreme ce spiritele care mizează totul pe acțiunea în prezent mențin cursul istoriei pe o direcție sănătoasă. Practic, o combinație prea puțin rodnică, pentru ca aromânii au fost mai mereu în contratimp și chiar pe contrasens, visând la Bizanț când se nășteau statele naționale și adunând averi care aveau să fie expropriate de națiunile majoritare. Așezați în “spațiul vital” al tuturor popoarelor balcanice, aromânii (și, o dată cu ei, mai puțin numeroșii megleniți și istro-români) aveau să fie, mai ales de la primul război mondial încoace, ținta unui nesfârșit șir de tentative (multe, reușite) de deznaționalizare, în Bulgaria, în Iugoslavia, în Albania și mai cu seamă în Grecia, patria celor mai mulți dintre ei.

Ultimul secol de istorie a Balcanilor a fost martorul unui proces intens de de-românizare, cu atât mai greu de așezat în lucrarea unui istoric cu cât nu se prezintă ca o înșiruire de evenimente, ci mai degrabă ca o stare de lucruri generală.

Acesta este însă efortul pe care și l-a asumat Gheorghe Zbuchea după ce, cu ani în urmă, a dat, împreună cu Stelian Brezeanu, o impresionantă colecție de documente referitoare la românii de la sud de Dunăre. Ținta demersului său pare a fi cuprinsă într-o sentință a lui Nietzsche (neamț, nu aromân): originea nu se confundă cu esența. Cu alte cuvinte, indiferent de unde se trag românii sud-dunăreni, important e ceea ce sunt ei astăzi și faptul însuși că sunt.

Extras din “A sosit timpul celei de-a treia renașteri naționale a aromânilor”, in Cotidianul din 1 mai 2000 via daimadeadun.wordpress.com

 

Pentru cei cu timp, răbdare și pasiune pentru subiect, R.B.N.Press vă pune la dispoziție inregistrarea video a unor selecțiuni din cadrul dezbaterii:

Video  „ADEVĂRURI DESPRE NOI,  ADN II – ROMÂNII SUD-DUNĂRENI”

 Prof. Gheorghe Zbuchea – Românii de la Sud de Dunăre – Carte pdf

Click here to download this file
Powered by ebookbrowsee.net

DESPRE PROF. GHEORGHE ZBUCHEA

Profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie, din cadrul Universității București,

Facultatea de Istorie, din cadrul Universității „Spiru Haret”, București,

Facultatea de Arhivistică, din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București

A încetat din viață, după o lungă suferință, la 29 decembrie 2008 alăturându-se șirului istoricilor de valoare, care, în ultimii ani, ne-au părăsit mult prea devreme.

Puțini au reușit să citească ce a scris, mai ales în ultima perioadă a vieții, prof.dr. Gheorghe Zbuchea. Avea în plan proiecte ample, dar timpul nu-i permitea să se ocupe nici măcar de cele mai importante dintre acestea. Proiectele lui pot fi comparate cu „rădăcinile unui pom care se dezvoltă în sol după o configurație și geometrie de multe ori asemănătoare cu cea a coroanei”.

A fost omul care a lucrat mult, mult prea mult și aștepta de la colaboratorii săi să același lucru, dar în cele mai multe dintre cazuri, așteptările lui au fost înșelate.

Pe timpul spitalizării a lucrat la prefața unei cărți. Își dorea să citească, să se reîntoarcă la scris, nimic nu-l înspăimânta mai mult decât pierderea acestor două elemente esențiale al propriilor trăiri.

A fost un exemplu de profesionalism, modestie, colegialitate și putere de munca, un istoric de înaltă ținută morală și profesională.

Familia a considerat ca locul pentru veșnica odihnă a prof.dr. Gheorghe Zbuchea să fie un loc istoric, un loc atractiv, vizitat, un loc plin de viață și activitate, dar totuși în care liniștea să se aștearnă în sufletul său și acesta a fost identificat: Mânăstirea Căldărușani.

         Mânăstirea Căldărușani se afla la 40 km nord – est de București, pe o peninsula înconjurată de lacul cu același nume, pe locul unde odinioară se aflau codrii Vlăsiei. Mânăstirea Căldărușani este ctitorie a domnitorului Matei Basarab, ridicată în anii 1638-1639.

PREGĂTIREA ȘCOLARĂ ȘI DE SPECIALITATE

– între anii 1947-1957 a urmat, în orașul natal, cursurile școlii generale nr.1 și a liceului mixt;

– în anul 1957 a devenit, prin concurs, student al Facultății de Istorie, pe care a absolvit-o în anul 1962 ca șef de promoție. În perioada studenției a început pregătirea de specialitate în Istorie Universală Medievală pe lângă profesorii A. Oțetea, M. Berza, E. Condurachi, R. Manolescu și E. Stănescu, cu care a colaborat cu real folos și după terminarea facultății până când cei mai mulți dintre ei au trecut în lumea umbrelor;

– în calitate de preparator la specialitatea Istorie Universală Medievală a fost trimis, în primăvara anului 1964, timp de trei semestre la specializare în cadrul facultății de profil a Universității din Belgrad, unde a urmat o dublă specializare: în istoria Bizanțului și în cea a popoarelor din sud-estul Europei, cu accent special asupra istoriei iugoslavilor din vremurile medievale până în secolul nostru. A avut ocazia să se afle în apropierea unor remarcabili profesori și savanți precum G. Ostrogorsky, V. Ciubrilovici, S. Circovici și alții, de la care a învățat multe. Tot de atunci datează și primele sale preocupări de istorie a romanității balcanice respectiv a istoriei ramurii sudice a românismului;

– între anii 1965-1977 precum și după 1995, până la data trecerii în neființă, a avut ocazia unor stagii de documentare, în general destul de scurte, prilejuite și de participarea la unele reuniuni științifice în Germania, Franța, Bulgaria, Albania, Grecia, Iugoslavia, Italia, SUA, Macedonia, Croația, Ungaria, Moldova și Ucraina;

– în anul 1995, cu întârziere, pe baza valorificării a peste 20 de fonduri arhivistice, a susținut o teză de doctorat pe un subiect în egală măsură de istorie a sud-estului european și a românismului: „România și lumea sud-est europeană în ajunul primului război mondial” pe baza căreia a obținut titlul științific de doctor în științe istorice.

ACTIVITATE PROFESIONALĂ ȘI DIDACTICĂ

– practic, în viața sa, în cele aproape cinci decenii (1962-2008) scurse de la terminarea facultății, activitatea profesională se confundă cu cea de dascăl;

– pe baza repartiției guvernamentale de la terminarea facultății, între anii 1962-1965 a avut calitatea de preparator (practic de asistent) la catedra de Istorie Universală Medie, Modernă și Contemporană a Facultății de Istorie a Universității din București;

– în anul 1965 a devenit asistent titular pentru ca 8 ani mai târziu, în anul 1973, să devină lector cu delegație, titular al Cursului general de Istorie a Bizanțului, predând cursuri și seminarii speciale de Istorie sud-est europeană. La 1 septembrie 1977, în contextul reducerilor masive a cadrelor didactice din învățământul superior, în împrejurări complexe ce nu-și au rostul de a fi evocate aici, a fost transferat din învățământul superior, funcționând până în anul 1990 în învățământul liceal;

– în paralel, începând din 1980 a funcționat în calitate de cadru didactic asociat, de regulă cu normă completă, având cursuri, respectiv seminarii, pe posturi de conferențiar sau lector, în două cazuri chiar profesor, la Politehnica din București, la facultățile cu profil de electronică, metalurgie, mecanică și transporturi, la specialitatea “Probleme fundamentale ale istoriei României”;

– la începutul anului 1990, noua conducere a facultății de istorie a apelat la dumnealui pentru cursuri și seminarii de Istorie sud-est europeană, reluându-și astfel activitatea într-un loc pe care îl considera din toate punctele de vedere ca fiind „la mine acasă”. La început a fost cadru didactic asociat, la plata cu ora apoi a devenit suplinitor prin detașare în 1993 și în sfârșit  titular prin concurs. În următorii ani, tot prin concurs a parcurs succesiv treptele de lector, conferențiar și profesor;

–  o dată cu anul universitar 1991-1992, a început activitatea didactică și în învățământul universitar particular la Universitatea Ecologică și la Universitatea “Dimitrie Cantemir”, cu care pe parcurs a încheiat colaborarea. Tot în acel an a început colaborarea cu Facultatea de Istorie-Geografie (actualmente Facultatea de Istorie) a Universității Spiru Haret, unde până la deces a fost titularul a trei cursuri generale și a două cursuri speciale. Între anii 1998-2000 a fost secretarul științific al Consiliului profesoral al Facultății de Istorie a Universității Spiru Haret, îndeplinind totodată practic și funcția de prodecan (neprevăzută expres în statutul de funcționare);

– începând cu anul universitar 1997-1998 a funcționat și în calitate de cadru didactic asociat la catedra UNESCO de Studii sud-est europene, afiliată  la Universitatea de Arte, București, condusă de acad. R. Theodorescu, unde preda cursuri privind în special secolul XX. A avut ore de curs pe probleme de Istorie europeană și românească la Facultatea de Litere a Universității București și la Fundația E. Hurmuzaki pentru românii de pretutindeni  a Ministerului Educației și Cercetării;

– la Facultatea de Arhivistică din Cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” a predat un curs general.

În ultimii ani, în învățământul de stat a lucrat studii aprofundate, mai ales cu grupele de masterat.

A îndrumat și a condus teze de licență și de masterat ale studenților, fiind și membru în comisiile respective pentru susținerea lor. A făcut parte din comisii pentru examenele de doctorat, ca și din comisiile oficiale de referenți în vederea susținerii tezelor de doctorat precum și din diverse comisii de concursuri pentru ocuparea unor posturi didactice.

A parcurs, prin concurs, toate treptele carierei universitare, de la preparator la profesor universitar.

TITLURI.  ACTIVITATE POLITICĂ

A fost doctor în istorie, membru fondator al Societății Române de Studii Bizantine, membru al Societății de Științe Istorice din România, membru fondator al Asociației de balcanistică și slavistică, președinte și mai apoi vicepreședinte al Societății de Cultură Macedo-Română și al cenaclului „George Murnu” adiacent acesteia, a făcut parte din conducerea Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni și a Comisiei executive pentru congresele spiritualității românești. A fost membru al Comisiei Internaționale a Uniunii ligilor comunităților aromânești.

A fost membru în colegiile de redacție ale publicațiilor:

– Analele Universității Spiru Haret. Seria Istorie;

– Dimândarea;

– Deșteptarea. Revista aromânilor;

– Bana armânească.

A primit diverse diplome de merit și alte distincții pentru activitate cultural-științifică și profesională. În anul 1999, a primit premiul „George Murnu” „pentru întreaga activitate depusă pentru o mai bună cunoaștere a istoriei românilor”. Totodată, în anul 1999 a primit din partea Academiei Române premiul „Nicolae Iorga”.

Între anii 1964-1989 a fost membru P.C.R.; nu a avut funcții în organizațiile partidului.

După 1990, nu a participat la activitatea vreunei organizații politice.

ACTIVITATEA  ȘTIINȚIFICĂ

Activitatea științifică s-a desfășurat după terminarea facultății, în îmbinare cu obligațiile care au decurs din calitatea de cadru didactic. O premisă, ca de altfel și o condiție pe care a considerat-o absolut obligatorie, a fost studierea și însușirea atât a limbilor clasice cât și a celor moderne de circulație precum și a unor limbi vorbite actualmente în spațiul sud-est European, pentru a avea acces direct la izvoare și literatura de specialitate (în proporții diferite cunoștea 10 limbi străine).

Investigarea trecutului istoric a început-o cu domeniul Bizanțului din care a ales și primul subiect al doctoratului. Cunoscutele dificultăți de informare într-un domeniu cu totul special al Istoriei Universale ca și alte cauze au făcut ca ulterior să se axeze mai ales pe probleme de Istoria românismului nord-danubian, balcanic sau din diasporă și de istorie sud-est europeană mai apropiată zilelor noastre, respectiv vremurile moderne și contemporane.

          A abordat nu numai valorificarea unor surse inedite sau puțin cunoscute, dar și necesara încadrare organică a istoriei naționale în Istoria Europeană și Universală. Astfel de preocupări s-au materializat, între altele, în tematica cursurilor și seminariilor de tot felul ținute în activitatea științifică desfășurată.

            Așa cum se poate lesne constata și din materialul „Profesorul Gheorghe ZBUCHEA (3 octombrie 1940 – 29 decembrie 2008). Biobibliografie” prezentat  de dl. conf.univ.dr. Lascu Stoica, în acest volum, întreaga activitate a prof.dr. Gh. Zbuchea  nu este deloc de neglijat. A alcătuit studii, unele în curs de apariție pe probleme de istorie națională și europeană, inclusiv publicații și chiar ediții de documente. 

Parțial, munca de cercetare științifică a fost valorificată în cadrul cursurilor generale de istorie națională și universală pe care le preda precum și în cadrul unor cursuri și seminarii speciale sau cursuri opționale predate de-a lungul anilor precum:

– Bizanțul și lumea slavă în sec.XIII-XIV;

– Veneția în evul mediu;

– Istoriografia bizantină în sec.IV-XV;

– Lumea sud-est europeană în sec.XIV;

– Românii de la sud de Dunăre în evul mediu, în epoca modernă

   și contemporană;

– Aromânii în sec.XX;

– Problema orientală în anii 1683-1923;

– Expansiunea Rusiei în sud-estul European în epocă modernă

   (cu privire specială asupra cazului românesc);

– Idei naționale și naționalisme în lumea sud-est europeană în

   sec.XIX-XX;

– Relațiile internaționale în anii 1900-1920;

– Formarea statelor naționale în sud-estul Europei;

– Monarhiile din sud-estul Europei în sec.XIX-XX;

– Formarea și destrămarea Iugoslaviei;

– Românii balcanici în sec.XX;

– Extremismele în Sud-estul Europei în sec.XX;

– Ideologii naționale și întregiri statale în Sud-estul

   Europei (secolele XIX-XX);

– Istoria diasporei românești, etc.

Intenționa ca în perioada următoare să valorifice și alte teme pentru care a strâns materiale, în ultima vreme alcătuind singur sau în colaborare o serie de cărți cuprinzând atât analiză istorică cât și documente pe teme precum:

– Cadrilaterul (Dobrogea de Sud);

– România și statul independent Croația (1941-1944);

– România și Slovacia  între anii 1939-1944 (ultimele două în

   colaborare cu dl.prof. D. Preda, directorul „Direcției pentru

   originarii din România”), etc.

Profesorul Gheorghe Zbuchea a fost unul dintre puținii care au luat o poziție publică față de încercările de impunere a unei false teorii care susține o identitate separată a aromânilor față de români. 

         A militat statornic, prin lucrări științifice, publicistică și intervenții în întruniri internaționale, pentru afirmarea identității românești a aromânilor, dar și pentru menținerea particularităților lor specifice.

În cursul activității sale a întocmit și o serie de comunicări și referate științifice. A participat la peste 200 de reuniuni științifice în țară și în străinătate: Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, Albania, Italia, Germania și S.U.A.. Amintesc în acest context doar participarea sa la Congresele Aromânilor din Bridgeport (S.U.A.) și Freiburg (Germania), unde a făcut parte și din Comitetul de organizare, fiind și moderator. Pentru o imagine mai clară a personalității prof.dr. Gh. Zbuchea, menționez faptul că în anul 1999 a participat la 8 congrese și simpozioane cu caracter internațional, desfășurate în țară, precum și în străinătate (Germania, Iugoslavia și Italia). În anul 2000 a participat la alte 6 congrese și simpozioane, inclusiv în S.U.A. și Ungaria, iar în anul 2001 la alte 8 inclusiv în Moldova, Ucraina și Macedonia.

Din 1998, a fost expert pe probleme de istorie la Radio România Internațional unde ținea săptămânal prelegeri pe probleme de istorie a românilor acasă și în lume, participa la mese rotunde și alte forme de activitate.

Probabil că valorificarea în plan științific a cunoștințelor sale dobândite în biblioteci și arhive nu a fost întotdeauna susținută, urmărită cu perseverență, situându-se astfel câteodată, pe un plan adiacent activității sale profesional-didactice. Cu experiența și gândirea pe care o avea, spera ca anii viitori să-i aducă roade mult mai mari și în acest domeniu deopotrivă legat de mintea și sufletul său.

Pentru toți cei care i-au fost discipoli sau colegi și prieteni, dispariția profesorului Gheorghe Zbuchea rămâne în continuare o mare pierdere. Am pierdut un dascăl, un mare specialist, dar și un om de o tărie morală, care a trecut peste toate greutățile vieții, chiar și peste boală, cu un umor fin și cu o ironie greu de egalat. Pentru toate aceste motive, Gheorghe Zbuchea va rămâne veșnic viu în amintirea tuturor celor care   l-au cunoscut.

Dorim să mulțumim în mod special celor care au participat la apariția acestui volum, precum și celor care nu au binevoit să participe la apariția lui, numai cu promisiuni și „vorbe în vânt”, cărora ne simțim adânc îndatorați pentru simplu fapt că ne-au îndemnat și încurajat să ducem mai departe munca celui care a fost prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea, mai exact studiul și cercetarea spre domeniul „Istoriei Românismului Balcanic”.

Să-l pomenim, așa cum reușim fiecare: cu o rugăciune, o lumină aprinsă, depănând amintirile despre el, citindu-i sau recitindu-i cărțile, corespondența, sfaturile înțelepte și urmându-i cuvintele ziditoare de Fapte Bune.

Sursa:roncea.ro

PASSWORD RESET