ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "acțiunile unilaterale ale Tiraspolului"

acțiunile unilaterale ale Tiraspolului

,

În cadrul ședinței de vineri a Comisiei Unificare de Control (CUC), delegația Chișinăului, în mod repetat, a solicitat includerea în agenda ordinei de zi a subiectului privind acțiunile unilaterale ale Tiraspolului de consolidare a infrastructurii la postul transnistrean de la intrarea în Bender, aflat în Zona de securitat

În acest context, partea transnistreană „a confirmat intenția de a transforma postul menționat într-un terminal multifuncțional, fapt ce contravine prevederilor Acordului din 1992, deciziilor protocolare ale CUC și devine un element de tensionare a situației în raionul cu regim sporit de securitate”, se arată într-un comunicat de presă.

Totodată, reprezentanți regiunii transnistrene „consistent promovează ideea întăririi componentei militare în municipiul Bender (raion cu regim sporit de securitate) prin introducerea unilaterală a unei subunități militare”. Delegația Chișinăului amintește că până în prezent „nu a fost executată decizia protocolară a CUC cu privire la retragerea subunității de asigurare a conducerii contingentului de pacificare transnistrean, introdusă unilateral în luna mai 2013, ceia ce contravine deschis mecanismele de pacificare și prejudiciază situația în Zona de securitate”.

Pentru menținerea stabilității și monitorizarea strictă a deplasării formațiunilor militare transnistrene în orașul Bender, Chișinăul a propus transformarea postului de pacificatori al Federației Ruse nr.10 de pe podul peste Nistru dintre Bender și Tiraspol în unul trilateral, așa cum este prevăzut în deciziile anterioare ale CUC.

Totodată, în cadrul ședinței, delegația chișinăuiană a atenționat CUC asupra „ultimelor acțiuni destabilizatoare ale reprezentanților Tiraspolului în regiune, inclusiv asupra șanțurilor săpate în vecinătatea satului Doroțcaia din raionul Dubăsari”, menționând că „blocarea ieșirii observatorilor militari pentru documentare pune în pericol mecanismul actual de menținere a păcii și tensionează situația în Zona de securitate”.

Din lipsă de consens pe subiectele menționate, la inițiativa copreședintelui din partea Federației Ruse, delegațiile au convenit ca discuțiile să continue în cadrul ședinței următoare.

Sursa: trm.md