ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Acordul de Asociere cu UE"

Acordul de Asociere cu UE

,

În contextul procesului de destrămare a URSS-ului, ca urmare a politicii de glasnost și perestroika inițiate de catre Mihail S. Gorbaciov, drumul spre suveranitate și mai apoi spre independență a locuitorilor trăitori în spatiul dintre Prut și Nistru, a fost condus de o parte a elitei culturale autohtone, basarabene, reunită, mai apoi, sub stindardul Frontului Popular din Moldova (FPM) în contextul apariției și afirmării Fronturilor Populare în tot spațiul URSS.

[quote_right] Valentin_MândâcanuValentin Mândâcanu (Iulie 27, 1930, Mihăileni – Octombrie 29, 2012) filolog, lingvist, traducător și publicist din Republica Moldova.  a fost unul din cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova. [/quote_right]

Eseul intitulat „Veșmântul ființei noastre”, scris de Valentin Mândăcanu în 1988 și publicat în revista Nistru (publicație a Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească, avea să impulsioneze și totodata să revoluționeze dezbaterea publică despre destinul limbii române la est de Prut.

Autorul eseului aducea în atenție faptul ca limba româna fusese supusă unui puternic proces de rusificare și combătea existența unei limbi moldovenești. Lupta începută de Valentin Mândăcanu va fi continuată de doctorii în filologie Constantin Tănase și Vasile Bahnaru care vor pleda pentru repunerea în uz a etnonimului român cu referire la adevarata identitate a moldovenilor basarabeni, precum și pentru utilizarea limbii moldovenesti în grafie latină în toate sferele vieții social-economice, alături de limba rusă, în spațiul RSSM.

Pe 27 mai 1988, Adunarea Generală a Scriitorilor din RSS Moldovenească a decis crearea Mișcării Democratice din Moldova în susținerea Restructurării (MDR), iar pe 3 iunie 1988 a avut loc ședința de constituire a Mișcării și s-au ales liderii.

MDR-ul a militat pentru susținerea proceselor de Perestroika și Glasnost în RSS Moldovenească, pentru recunoașterea unității limbii moldovenești si române și pentru reabilitarea tuturor clasicilor literaturii, picturii si muzicii moldo-române.

În anii 1988 – 1989, MDR-ul se va implica în efortul de a-i coaliza pe românii basarabeni și elita lor politico-culturală și economică în lupta pentru afirmarea și impunerea limbii moldovenești cu grafie latină ca limbă de stat, precum și în afirmarea identității românești.

Pe 20 mai 1989 se va desfășura, în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor din RSS Molodovenească, ședința de constituire a Frontului Popular din Moldova (FPM), convocată de Grupul de inițiativă al MDR.

Frontul Popular din Moldova va deveni port-drapelul Mișcării de Renaștere Națională care va desfașura o suită de acțiuni publice de mare amploare, pe tot parcursul anului 1989, menite a impune conducerii politice de la Chișinau existența românilor ca majoritate a republicii, precum și a limbii române.

În contextul vremurilor, FPM a solicitat ca cetățenii din RSS Moldovenească și Republica Socialistă România, având în vedere faptul ca „poporul român și cel moldovenesc au o istorie seculară comună”, sa aiba „dreptul de a vizita reciproc locurile istorice, de a sarbatori împreuna evenimentele ce țin de trecutul comun”.

Folosirea noțiunilor de popor moldovenesc și limba moldovenească de catre reprezentantii FPM, în documentele oficiale, provenea din grija de a nu supara, mai mult decat era normal, autoritatile sovietice care vegheau cu strictete, totusi, în pofida vremurilor, la respectarea „binomului ideologic natiunea moldoveneasca/limba moldoveneasca-natiunea romana/limba romana”.

Problema limbii și a identității românești avea sa devină, încă din acel moment, nodul gordian al disputelor politice de la Chișinău în perioada de până la 27 august 1991, precum și dupa, fiind, totodată și mărul discordiei dintre Chișinău și București.

Problema „limbii” avea sa devină și un factor agravant al crizei dintre Tiraspol si Chișinău în perioada de până la proclamarea independenței. În contextul noilor raporturi româno-sovietice, de dupa 22 decembrie 1989, ministrul de Externe sovietic Eduard Sevardnadze a ținut să sublinieze, pe 6 ianuarie 1990, că în ceea ce priveste raporturile dintre RSSM și România, „noi ne-am inteles ca vor fi create condițiile care să faciliteze vizitele și contactele reciproce” dintre locuitorii de pe ambele maluri ale Prutului.

Opțiunea unei reunificări în fortă sau de alta natura, în acele clipe, nu s-a aflat pe agenda nici publică si nici secretă a noilor autorități române. Relațiile moldo-române aveau să capete o turnură nouă dupa ce în ianuarie 1990, la București, dupa 46 de ani de izolare forțată, s-a semnat Protocolul tratativelor dintre reprezentanții unor ministere și departamente din RSSM și România.

Incepea, astfel, o relatie bilaterala ce avea sa se dovedeasca a fi extrem de dificila pe parcursul celor doua decenii scurse si in care dosarul identitar avea sa joace un rol major. In contextul extrem de delicat, din punct de vedere politic, de la Chisinau, din primavara anului 1990, premierul Mircea Druc avea sa declare, in pofida convingerii ca „suntem o singura natiune, dar formam doua state”, ca, totusi, trebuie mai intai „sa facem cateva sute de intreprinderi mixte si sa punem la cale cateva zeci de mii de casatorii comune si apoi sa mai vorbim”.

Referindu-se la nevoia unei uniri grabnice între cele doua state, Mihai Rosseti de la Radio Vocea Americii se dovedea a fi extrem de realist și previzionar când declara, în iunie 1990, ca drumul spre unire „trebuie curățat și el poate fi curățat, întâi și întâi, cu ajutorul României” însă este nevoie de sprijinul unei mari puteri. Existenta Uniunii Sovietice scotea din discutie orice posibilitate de a se aborda problema unirii celor doua state românești.

Tricolor-Gheorghe-GhimpuLa 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al RSSM a reintrodus steagul României ca drapel oficial al Republicii Moldova. La 23 iunie 1990, Sovietul Suprem de la Chișinău a luat în discutie proiectul Declarației cu privire la suveranitatea RSSM.

Declarația a fost adoptată în urma apelului nominal cu 240 de voturi pentru (64,69%), 16 împotriva (4,31%) și 27 abțineri (7,28%) dintr-un total de 380 de deputați aleși. Au lipsit 83 de deputați, dintre care 2 erau motivați, iar 5 deputați, prezenți la apel, nu au votat.

RSSM a fost declarata stat unitar și indivizibil, ale cărui frontiere „pot fi schimbate numai pe baza de acorduri reciproce între RSSM și alte state suverane, în conformitate cu voința poporului, adevarul istoric și ținându-se seama de normele dreptului internațional unanim recunoscute”.

Totodată, deputatul Alexandru Moșanu a dat citire textului Avizului Comisiei pentru aprecierea politico-juridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune și a Protocolului adițional secret din 23 august 1939, precum și a consecințelor lui pentru Basarabia și Nordul Bucovinei, care întregea mesajul Declarației de suveranitate a RSSM.

Congresul al II-lea al Frontului Popular din Republica Moldova (FPM), desfășurat între 30 iunie – 1 iulie 1990, a readus în atenția opiniei publice interne și internaționale, ca urmare a rezoluției cu privire la repunerea în drepturi a etnonimului popor român și a glotonimului limba română, faptul că „vehicularea etnonimului ‘popor moldovenesc’ și a glotonimului ‘limba moldovenească’, atât în perioada dominației țariste, cât și în anii de teroare sovietică, a fost operată în scopul deznaționalizării românilor basarabeni și creării unei pseudoconștiinte, pentru a justifica anexarea pamânturilor românesti la Rusia și respectiv la URSS”.

Frontul Popular din Republica MoldovaFPM cerea ca „la preschimbarea buletinelor de identitate ale cetăațenilor Republicii Române Moldova, etnonimul ‘ROMÂN’ să fie pus în drepturile sale”.

Ideea de „Republica Româna Moldova” a fost o propunere a FPM nascută în vâltoarea evenimentelor din spatiul ex-sovietic și avea drept obiectiv edificarea unui stat la est de Prut în care populația trebuia să fie conștientă de identitatea sa etnică.

În contextul evenimentelor din spațiul RSSM, Institutul de Cercetări Social-Politice al CC al PCM a dat publicitații un sondaj de opinie, la 17 iulie 1990, în care se investiga atitudinea populației față de perspectiva unei uniri cu România.

La întrebarea „Ce atitudine aveți față de afirmatiile cu privire la unirea RSSM cu România?”, 82,5% au declarat că nu susțin așa ceva, 7,5% susțin unirea și 9% au refuzat să raspundă.

În continuarea chestionarului, 52% doreau o republică suverană in cadrul federatiei înnoite a URSS, 42% vroiau o republica moldovenească independentă si 5% o republica moldoveneasca în componența Romaniei.

Pe 16 decembrie 1990, peste 800.000 de romani s-au adunat la cea de-a doua Mare Adunare Nationala de la Chisinau si au cerut sa se declare independenta nationala a romanilor din teritoriile ocupate în condițiile în care articolul 8 al Actului Final de la Helsinki prevedea ca „toate popoarele au întotdeauna dreptul în deplina libertate, de a defini, atunci cand doresc și daca doresc, statutul lor politic intern și extern fără amestec din afara și de a urma așa cum doresc dezvoltarea lor politică, economică, socială și culturală”.

Marea-Adunare_independenta_2

Trebuie menționat faptul că Senatul SUA, după cum scria cotidianul Moldova Suverană din 20 iunie 1991, a recomandat guvernului american:

„1. Să sprijine dreptul la autodeterminare al poporului din Moldova și nordul Bucovinei, ocupate de sovietici și să elaboreze o hotărâre în acest sens;

2. Să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia pașnic daca dorește o reunificare a Moldovei și nordului Bucovinei cu România așa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului international și Principiul 1 al Actului de la Helsinki”.

Președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a efectuat prima sa vizită oficială în România în perioada 11 – 17 februarie 1991. La 12 februarie 1991, președintele Senatului României, Alexandru Bârlădeanu, a ținut să menționeze în prezenta lui Mircea Snegur, în plenul camerelor reunite ale Parlamentului, faptul ca prezența președintelui moldovean în Parlamentul României „deține, mai presus de aspectele protocolare, o valoare simbolică și o puternică încarcătură emțională” deoarece „nu pot fi eludate sau înabușite legaturile sufletești, care leaga românii de pe ambele maluri ale Prutului”.

În pofida faptului ca s-a vorbit în epocă, ca vizita președintelui Mircea Snegur ar fi avut loc și „la sugestia unor cercuri de la Kremlin” interesate ca FPM să nu „monopolizeze românismul”, în perspectiva alegerilor prezidențiale din RM, convorbirile au fost calificate „drept ‘un sfat’ între doi conducatori care doresc să amplifice cât mai mult legaturile între țările lor”.

Ana Blandiana, președinta Aliantei Civice, în numele opoziției politice din România, avea să declare, ulterior, cu referire la cele spuse de Mircea Snegur în finalul discursului său, că, totuși, „nu credem că suntem neamuri, noi credem că suntem aceeași ființă”.

Unirea dintre Republica Moldova și România avea să devină, pe masura curgerii evenimentelor în spațiul dintre Prut și Nistru, un ideal de neatins, o iluzie pentru unii dintre contemporani.

snegurMircea Snegur avea să declare într-un interviu, că elita politică de la Chișinău nu dorea sa realizeze unirea cu România. „Noi n-aveam de gând să ne unim cu România. Lucrul acesta trebuie să-l știe toți. Prea multe presupuneri se fac în jurul acestei chestiuni”, mărturisea Mircea Snegur.

În complicata și tumultoasa relație dintre cele două state, Congresul „Casa Noastra – Republica Moldova” organizat de către Alianța Civică din Republica Moldova, la 5 februarie 1994, a reprezentat începutul în forță al unei politici interne și externe a Republicii Moldova în care se va ține „seama de  noțiunile de ‘român’ și ‘moldovean'”.

Mircea Snegur a anuntat reorientarea politicii interne și externe a Republicii Moldova, iar în cuvântarea sa el s-a bazat pe date pseudo-istorice referitoare la „națiunea moldovenească”, „poporul moldovenesc” și a cerut înlocuirea Istoriei Românilor cu Istoria Moldovei.

În perspectivă, politica față de România va urmari ca ideea statalitatii Moldovei să fie întărită în timp ce „problema unirii va fi scoasă de pe ordinea de zi”.

Diferența de interpretare a Istoriei Românilor avea sa fie ridicată la rang de politica de stat în perioada 1994 – 2003, deoarece „poporul moldovean nu mai vrea sa fie moneda de schimb și nici jertfa cuiva, nu vrea sa mai auda cum țara lui e dorita ca teritoriu, de parca nu ar avea stăpani adevarați„.

Menționăm faptul ca adversarii Istoriei Românilor din spatiul moldav și-au adjudecat întregul arsenal de „argumente” născocite de Komintern în perioada interbelica și pe care, ulterior, și le-au însusit și reprezentanții istoriografiei sovietice.

Ideologia moldovenismului sau a „fundamentalismului moldovenesc”, precum și „proiectul lingvistic” al Kremlinului aveau să fie un eșec iar „31 august 1989” rămâne mai mult decat o data de referință în istoria spațiului moldav, ramâne ziua reafirmarii plenare a identității naționale, a conștiinței de neam și limbă.

Pe 7 iunie 1994, la inițiativa fracțiunii parlamentare a PDAM a fost abrogat Imnul de Stat al Republicii Moldova care era „Deșteapta-te, Române!”.

In contextul schimbării atitudinii politice a guvernanților de la Chișinău, prima tentativă de a introduce cursul de Istoria Moldovei în locul Istoriei Românilor s-a petrecut în primavara anului 1995 în guvernarea lui Andrei Sangheli când Istoria Românilor a fost înlocuită cu Istoria Moldovei, inclusiv din sistemul de cercetare științifică.

Tinerii au ieșit în stradă și a fost declanșată greva generală. Președintele Mircea Snegur a intervenit în dispută și a reusit să instituie un Moratoriu asupra dezbaterii subiectului.

În planul relațiilor bilaterale oficiale, dupa venirea la putere a PCRM și a președintelui Voronin, s-a înregistrat o „răceală” din ce în ce mai accentuată, ce a culminat cu un adevarat blocaj declanșat prin desființarea Comitetului Interministerial pentru relațiile Republicii Moldova cu România și aprobarea Comisiei interguvernamentale mixte moldo-române de colaborare economică, comercială și tehnico-științifică (aprilie 2003).

Partea moldoveană a încercat sa explice această asimetrie prin dorința de a impulsiona relațiile comercial-economice bilaterale, însă era evident faptul că este vorba de o decizie politică, prin care se dorea limitarea acțiunilor Romaniei în domeniile cultural, educațional etc.

În același timp, au fost înregistrate o serie de atacuri la adresa României lansate de autoritățile de la Chișinău la diverse forumuri europene în care se încerca descalificarea statului român ca țară modernă, cu aspirații occidentale, care nu se poate ridica la nivelul standardelor UE.

Totodata, procesul de „rusificare” înregistrat dupa 1993 în societatea moldovenească și cuprinzand toate domeniile vieții economice, culturale etc. avea să se accentueze dupa revenirea la putere a lui Vladimir Voronin, astfel încât în economia oficială s-a inregistrat o puternica ostilitate față de cooperarea cu omologi din România, dându-se prioritate firmelor și intereselor ruse și ucrainene.

În sectorul cultural și educațional procesul de rusificare s-a manifestat similar cu perioada de dinainte de 1989. Eforturile de integrare ale Republicii Moldova în UE, amplificate de către noua elită politică de la Chișinău, de dupa aprilie 2009, au readus într-o normalitate relațile dintre Bucurețti și Chișinău.

Relația dintre România și Republica Moldova s-a dovedit a fi in ultimii 25 de ani, prin prisma dosarului identitar și nu numai, extrem de dificilă și de cele mai multe ori, impredictibilă.

Ramâne, totuși, pentru eternitate și pentru adevarul istoric faptul că „proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forța în urma intelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov – Ribbentrop reprezintă un pas decisiv spre înlaturarea pe cale pașnică a consecințelor nefaste ale acestuia, îndreptate impotriva drepturilor și intereselor poporului roman”, dupa cum se mentioneaza în Declarația de recunoaștere a Independentei Republicii Moldova (27 august 1991) de catre Guvernul României.

Pentru R.B.N. Press

Constantin Corneanu

Dr. Constantin Corneanu este Presedintele Asociatiei Europene de Studii Geopolitice si Strategice „Gheorghe I. Bratianu”

Articolul a fost publicat și pe Ziare.com

PASSWORD RESET

LOG IN