ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Academia Romana"

Academia Romana

,

În prima jumătate a zilei de 22 octombrie 2016 în sala „București” a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a avut loc un colocviu științific internațional desfășurat sub genericul „Bucovina. Identitate, tradiții, valori”, dedicat aniversării a 150 de ani de la înființarea Academiei Române și a 100 de ani de la nașterea academicianului Vladimir Trebici.

Foto: Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și Marian Olaru, directorul Institutului „Bucovina” din Rădăuți al Academiei Române împreună cu profesori de limba și literatura română, ziariști, oameni pasionați de istorie,Vasile I. Schipor, Rodica Iațencu, Mihaela-Ștefănița Ungureanu, Elena Pascaniuc și Ovidiu Bâtă. Foto: Nicolae Hauca Mykola Havka

Foto: Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și Marian Olaru, directorul Institutului „Bucovina” din Rădăuți al Academiei Române împreună cu profesori de limba și literatura română, ziariști, oameni pasionați de istorie,Vasile I. Schipor, Rodica Iațencu, Mihaela-Ștefănița Ungureanu, Elena Pascaniuc și Ovidiu Bâtă. Foto: Nicolae Hauca Mykola Havka

În plan mai larg, în cadrul lui s-a vorbit despre perspectivele istoriografice românești, despre contribuția Institutului ,,Bucovina” al Academiei Române la studierea istoriei Bucovinei, despre cele mai importane evenimente din toamna anului 1918 din orașul Cernăuți, care au influiențat asupra soartei bucovinenilor.

Colocviul a fost deschis și moderat de domnii Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și de Marian Olaru, directorul Institutului „Bucovina” din Rădăuți al Academiei Române.
În continuare în fața celor prezenți, profesori de limba și literatura română, ziariști, oameni pasionați de istorie, literați, au susținut comunicări interesante cercetătorii științifici de la Rădăuți, și anume Vasile I. Schipor, Rodica Iațencu, Mihaela-Ștefănița Ungureanu, Elena Pascaniuc și Ovidiu Bâtă.

Video:

Din nordul Bucovinei au prezentat comunicări interesante doamna academician Alexandrina Cernov, care a dat cetire și comunicării istoricului Ilie Luceac privind aportul lui Eudoxiu (Doxuță) Hurmuzaki la studierea istoriei românilor, precum și domnii Dragoș Olaru (Isidor Bodea și Sextil Pușcariu – promotorii Unirii Bucovinei cu Patria Mamă), Arcadie Moisei (Sfatul Țării și soarta județului Hotin), Dumitru Covalciuc (Constituanta și rolul Consiliului Național).

La sfârșitul comunicărilor s-a înfiripat un dialog viu între conferențiari și participanții la colocviu, în final oaspeții rădăuțeni prezentând mai multe cărți apărute sub egida Institutului Bucovina.

Pe marginea comunicărilor au luat cuvântul domnii Vasile Bâcu, președintele Societății „Mihai Eminecu”, consilierul Vladimir Foloșnea, politologul Serghei Hacman, ziaristul Nicolae Toma, redactor șef al ziarului regional „Zorile Bucovinei”.

La lucrările colocviului a participat și excelența Sa, doamna Eleonora Moldovan, consul General al României la Cernăuți. Domnia sa a subliniat importanța unor asemenea întruniri științifice la care ar fi bine să fie invitați și istoricii ucraineni de la Universitatea Națională „Iurii Fedkovyci” din Cernăuți, ce se ocupă de problemele istoriei Bucovinei.

Credit Text, Video&Foto – N. HAUCA / Euromedia Ucraina

romaniabreakingnews.ro

,

Textul intervenției prezentate în cadrul conferinței-dezbatere intitulate: „Unde este Statul de drept în fosta Europă de Est, la 20 de ani dupa înființarea Memorialului Sighet (România)?”, organizată de către La Maison de l’Europe în parteneriat cu Fundația Memorialul Sighet și La Maison Roumaine, marți, 3 decembrie 2013.

Care este situația starii de drept în România? În ceea ce mă privește, consider că sub acest aspect situația continuă să fie deosebit de îngrijorătoare, în ciuda semnelor de ameliorare care, din nefericire, au un caracter selectiv, partizan. Această afirmație este susținută de faptul că Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), înființat de către Comisia Europeană pentru Justiție în 2007 pentru o perioadă de 3 ani, este încă în vigoare.

Alexandru Herlea

Alexandru Herlea

Cauzele țin în primul rând, sunt convins, de faptul că puterea reală, atât cea politică, cât și cea economică, a rămas în mâinile vechilor structuri: nomenclatura și Securitatea. Acționând cu un remarcabil profesionalism, ele au știut să se adapteze noilor realități, democrației și economiei de piață, conservându-și totodată interesele. Fostul partid comunist, actualmente dizolvat, s-a transformat în câteva partide noi care se află când la putere, când în opoziție, asigurându-și astfel continuitatea prin alternanță.

Democrația este perfect mimată si aparențele domnesc – așa cum subliniază pertinent Tom Gallagher în cartea sa «Romania and the European Union». Corupția înlocuiește legea iar dominația exercitată de moștenitorii epocii comuniste nu se mai aplică prin teroare, ci prin controlul mijloacelor de comunicare în masă și prin manipularea opiniei publice. În ceea ce privește puterea economică, vechile structuri au știut să utilizeze liberalismul pur și dur, cadru teoretic al tranziției, pentru a o acapara; ele au jefuit sălbatic și nemilos Țara.

Iar toate acestea s-au petrecut sub privirea Occidentului care, din pragmatism, dar și din diverse alte considerente (absența unei strategii de trecere de la comunism la capitalism, necunoașterea realităților țării, diverse interese materiale etc.), i-a acceptat ca parteneri de discuții și interlocutori pe reprezentanții vechilor structuri. Asta nu inseamna ca Uniunea Europeană nu este ferm angajată în lupta contra corupției și pentru buna funcționare a justiției; MCV-ul de care am vorbit o dovedește. Dar au fost comise erori regretabile. Ca exemplu elocvent amintesc inamovibilitatea magistraților, impusă de Bruxelles; necesară în principiu, ea s-a dovedit dezastruoasă în România, făcându-i inamovibili pe toți dinozaurii epocii comuniste.

Pentru a vorbi de starea de drept în România de astăzi, am ales două exemple: acela al Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat (PNȚCD) și acela al Roșiei Montane. Primul privește sfera politicii și pune în evidență inexistența starii de drept la acest nivel. Cel de-al doilea exemplu se referă la o sferă mult mai vastă, care cuprinde practic societatea românească în ansamblul său. Există, în acest cadru, o vastă panoplie de cazuri și situații de nerespectare a starii de drept, dar este însoțită de un angajament din ce în ce mai afirmat al societății românești, mai ales al intelectualității și a tineretului, în favoarea respectării legii și a luptei împotriva corupției. Acest angajament, ce devine mai puternic pe zi ce trece, este purtător de speranță.

Primul exemplu

La sfârșitul lui decembrie ’89, PNȚ, cel mai mare partid democratic românesc din perioada interbelică, port drapelul luptei contra oricărei forme de totalitarism și principalul oponent față de ocupația sovietică, dizolvat de comuniști în 1947, renaște din propria cenușă sub numele de PNȚCD. Zeci de mii de membri ai săi fuseseră întemnițați și exterminați în gulagul românesc, iar printre aceștia s-au numărat principalii săi lideri. În fruntea PNȚCD-ului reînviat se găsește carismaticul Corneliu Coposu, secondat de Ion Diaconescu; care petrecuseră fiecare câte 17 ani în înfricoșătoarele temnițe comuniste. Din nefericire, președintele Coposu moare în 1995, iar Ion Diaconescu, care i-a succedat, este marginalizat treptat de către infiltrații din partid, care încep să facă legea.

După decembrie 1989, pentru deținătorii puterii, una dintre priorități, dacă nu chiar prioritatea numărul unu, era aceea de a bloca prin toate mijloacele concurența și PNȚCD-ul, care era întruparea identității naționale și a legitimității democratice, era principalul adversar de înlăturat. Infiltrat puternic, acesta a fost prins ca într-un clește între adversarii săi, moștenitorii fostului partid comunist și această coloană a cincea care era de acum prezentă în partid, la toate nivelurile. Oricât de șocant ar putea părea acest lucru, consider că succesul relativ repurtat de către PNȚCD la alegerile din 1996 a fost încă o abilitate a vechilor structuri. Acestea doreau – din varii considerente, printre altele acela de a elimina PNȚCD de pe eșichierul politic – să îl vadă responsabil într-o perioadă de mari dificultăți economice și sociale. Faptul că nu a putut reintra în Parlament cu ocazia alegerilor din noiembrie 2000 nu este decât o urmare logică. Ajungerea la vârful partidului a unei serii de persoane dubioase, care a culminat în 2007 cu ascensiunea lui Petre Miluț (președinte), secondat de Aurelian Pavelescu, este o altă consecință logică.

Ceea ce trebuia lichidat nu era partidul însuși, ca structură, ci spiritul și valorile pe care acesta le întrupa. Obiectivul urmărit era marginalizarea și eliminarea din viața politică a tuturor celor care înțelegeau să apere acest spirit și aceste valori, opunându-se recuperării partidului de către vechile structuri. Acesta a fost, din nefericire, cazul altor două partide „istorice”: Partidul Social Democrat și Partidul Liberal. În căutarea legitimității și din motive electorale, această recuperare a PNȚCD a fost urmărită cu îndârjire. Au fost folosite toate metodele, iar în ultimii ani infiltrații, ajunși în fruntea partidului, ajutați de justiție, aflată încă sub control politic, au câștigat. Peste zece procese s-au derulat între 2008 și 2013; ele sunt excelente exemple pentru maniera în care funcționează o justiție controlată politic. PNȚCD-ul oficial are de acum ca președinte un personaj caricatural, Aurelian Pavelescu, care în acești 20 de ani a fost practic membru al tuturor partidelor politice românești de la stânga la dreapta. El este controlat de către președintele României, Traian Băsescu.

Amintesc faptul că PNȚCD este membru al PPE și că în această degringoladă, acesta din urmă (secretarul său general, Antoniu Isturiz Lopez) a jucat un rol deosebit de cinic. Atitudinea sa a fost de altfel în concordanță cu evoluția PPE în cadrul căruia creștin-democrația pierdea treptat teren. La congresul PPE care a avut loc la București în toamna lui 2012, lângă președintele Wilfried Martens, Aurelian Pavelescu a fost printre cei care au deschis acest congres cu un discurs perfect, atât din punctul de vedere al formei, cât și al conținutului. Impostura a fost strălucită.

Această istorie a PNȚCD este legată de un alt aspect al situației existente în România, și anume recuperarea suferințelor victimelor comunismului de către aceia care sunt responsabili de ele sau de catre descendenții lor. Președintele Traian Băsescu a condamnat comunismul, dar această condamnare a rămas literă moartă. Ofițerii Securității, de exemplu, și printre ei torționarii cu mâinile mânjite de sânge, continuă, până azi, să beneficieze de pensii de 10-20 de ori mai mari decât pensia medie. O dată pe an are loc la București balul foștilor directori de închisori politice și lagăre de concentrare.

Al doilea exemplu.

Cel de-al doilea exemplu, acela al sitului minier de la Roșia Montană, este un subiect amplu studiat și care a făcut să curgă multă cerneală; mass media i-a acordat destul de multă atenție. Este vorba de studiile realizate de specialiști de înaltă calificare și de rapoarte ale unor instituții prestigioase, precum Academia Română. O carte de 500 de pagini, a jurnalistului Mihai Goțiu, tocmai a apărut pe acest subiect.

Roșia Montană, denumită în epoca romană Alburnus Maior, este una dintre cele mai vechi localitățidin România cunoscute încă din antichitate pentru minele sale de aur, astăzi cele mai bine păstrate din lume. Ea deține de asemenea frumoase clădiri din secolul al XVIII-lea care trebuie conservate. Situația în care se găsește Roșia Montană, de aproape douăzeci de ani, adică de la începutul proiectulu de exploatare minieră al companiei mixte Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), este determinată de aceea în care se găsește societatea românească de astăzi în ansamblul său. Studiind situația Roșiei Montane, descoperim funcționarea diverselor instituții, centrale și locale, începând cu Președinția, Guvernul și Parlamentul. Descoperim în egală măsură mentalitățile și comportamentele diverșilor actori: oameni politici, funcționari, militari și membri ai serviciilor de informații, intelectuali și oameni de știință, începând cu academicieni și profesori universitari, jurnaliști, oameni de afaceri, administratori și tehnicieni, etc.

Istoria începe în septembrie 1995, când se semnează, ilegal, urmare a unei oferte fictive de licitație, primul contract între Regia Minieră Deva, viitoarea Minvest (companie românească de stat) și Gabriel Resources (Gabriel Canada – companie privată canadiană) pentru tratamentul sterilului exploatărilor de aur de la Roșia Montană. Un an mai târziu, Gabriel Canada intră la bursa din Vancouver pe baza aurului de la Roșia Montană. Documentul – foarte important – prin care Statul român este de acord cu cotația la bursă este astăzi de negăsit.

De atunci, ilegalitățile de toate felurile s-au ținut lanț. Un bun exemplu este Licența de exploatare nr.47/1999, ilegală din două puncte de vedere: acordată de Guvern, fără licitație, către Minvest, și tranferată ilegal, în 2000, de către ANRM (Agenția Națională de Resurse Minerale) de la Minvest către RMGC (companie mixtă Minvest-Gabriel Canada, creată în 1997). În scopul de a se putea emite această licență, legea minelor este modificată în 1998, în special articolul privind siturile arheologice și acela care prevede posibilitatea exploatării și explorării în același perimetru. Ministrul Industriilor și Comerțului de la acea vreme, Radu Berceanu, susține modificarea legii miniere și semnează Licența care este secretă și din acest motiv nu poate fi atacată în justiție. Ea nu a fost publicată decât parțial în septembrie 2013.

Proiectul RMGC prinde forma sa actuală în 2001. Este vorba de deschiderea a 4 mine de suprafață în zona Roșia Montană, 13 milioane de tone de minereu extrase pe parcursul a 16 ani; utilizarea de circa 200000 tone de cianură (13000 t / an, de 12 ori mai mult decât cantitatea folosită în celelalte țări ale UE), un lac de decantare de 300 ha, 250 milioane de metri cubi. Se preconizează extragerea a 313 t de aur și 1483 t argint, plus alte metale, nemenționate în documente, a căror valoare este estimată, în general, la o sumă mult mai mare decât cea echivalentă aurului și argintului. Statul român primește redevențe ridicole (4%-6%); el este pur și simplu devalizat.

Dar în afară de acest aspect pecuniar, acest proiect prezintă și alte aspecte scandaloase. Unul dintre ele privește mediul; utilizarea cianurii și constituirea celui mai mare lac de decantare din Europa sunt soluții tehnice dezastruoase. Un alt aspect privește distrugerea obiectivelor arheologice (cele mai importante mine de aur din Antichitatea preromană și romană) și gravele amenințări care apasă asupra centrului istoric baroc (sec. XVIII) din Roșia Montană. Consecințele sociale sunt în aceeași măsură foarte importante: trei sate vor fi distruse. Începând cu 2002, fără ca proiectul să fie aprobat, RMGC începe achiziționarea de terenuri și strămutarea populației din perimetrul prevăzut pentru exploatare, utilizând în scopurile sale toate metodele, pornind de la co-interesarea financiară până la presiuni și amenințări de toate felurile. Zona este declarată, de către autoritățile locale, zonă monoindustrială, o decizie benefică pentru RMGC și în detrimentul major al populației locale.

Ilegalitățile se acumulează peste tot: la nivelul diverselor avize, autorizații, certificate ce privesc arheologia, urbanismul, mediul etc. Noțiunea de conflict de interese nu este încă bine înțeleasă în România. Șpăgile și corupția se împletesc. Ziarele publică lungi liste de responsabili politici de prim rang care au fost recompensați de către RMGC pentru sprijinul acordat, printre care președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Cei care nu se lasă convinși sunt sancționați brutal. Este cazul profesorilor Ion Piso, directorul Muzeului Transilvaniei de la Cluj, Horia Ion Ciugudean, directorul Muzeului Unirii din Alba Iulia, iar în urmă cu câteva săptămâni – cazul directorului Institutului de Geologie al României, Ștefan Marincea. Toți aceștia au fost destituiți.

Printre cei ce susțin proiectul, cei care au fost convinși să îl susțină, menționez cazul autorităților române care fac tot ce le stă în putință pentru a împiedica înscrierea Roșiei Montane pe lista indicativăa Patrimoniului Mondial al UNESCO, începând cu miniștrii culturii, Răzvan Teodorescu și Daniel Barbu. Acesta din urmă, astăzi în funcție, avansează false argumente (rolul decizional al autorităților locale) și pretinde că o serie de studii importante, precum cel realizat de o echipă a Universității Oxford, nu ar fi existat; or, acest studiu tocmai a fost descoperit în arhivele ministerului său. Ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, nu a fost nici el mai zelos, revista România Literară, al cărei director este, fiind sponsorizată de RMGC.

Dar proiectul de exploatare minieră al RMGC relevă și un aspect pozitiv, prin declanșarea unor reacții vii, în special din partea intelectualilor. Începând cu 2002, acestea se amplifică; protestul lansat de Ion Piso, în acel an, este semnat de 1038 instituții academice și oameni de știință români și străini. Numeroase alte rapoarte, rezoluții și studii au fost elaborate, de către prestigioase instituții culturale și științifice. Menționez: Academia Română, ICOMOS (Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor), Europa Nostra, OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Societatea civilă se implică în egală măsură și acest lucru este, după părerea mea, deosebit de important. Roșia Montană contribuie la deșteptarea societății civile românești în ansamblul său, mai ales a tineretului. Acesta din urmă, din 2012, începe din nou să iasă în stradă după o lungă perioadă de apatie. El denunță intreaga clasa politica, in ansamblul ei. De la începutul lunii septembrie a acestui an, după ce Guvernul Ponta a aprobat proiectul de lege care permite RMGC să demareze exploatarea minieră, au loc manifestații în fiecare săptămână, atât în România cât și în străinătate, în special în capitalele țărilor din UE. Manifestațiile continuă chiar și după respingerea de către Parlament, la sfârșitul lui noiembrie, a proiectului de lege al Guvernului, dat fiind că acesta persistă prin propunerile privind noi modificări ale legii minelor, în scopul de a se putea porni exploatarea la Roșia Montană.

În concluzie, îmi exprim speranța ca Roșia Montană să fie catalizatorul care permite societății românești să se mobilizeze în vederea apariției unei alternative politice, o alternativă la tot ce există astăzi, capabilă să permita existenta unei veritabile stari de drept în România.

Autor: prof. univ. Alexandru Herlea / R.B.N. Press

Președinte ONG  La Maison Roumaine – Paris

,

Într-un comunicat semnat de conducerea AȘM, se arată că, examinând propunerea Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei privind susținerea candidaturii scriitorului disident Paul Goma la Premiul Nobel pentru Literatură, Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Științe a Moldovei a decis „să susțină demersul Uniunii Scriitorilor din Moldova, prin care scriitorul disident Paul Goma a fost înaintat la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2013, să aprobe textul scrisorii de recomandare și să transmită Hotărârea Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru a fi anexată la dosarul candidatului Paul Goma la Premiul Nobel pentru Literatură”. Academia motivează această decizie „ținând cont de meritele incontestabile ale acestui scriitor cu renume mondial – simbol al rezistenței anticomuniste și al literaturii de exil – în fața Istoriei sec. al XX-lea, contribuția sa substanțială la căderea comunismului în Europa, la promovarea în operele sale de certă valoare literar-artistică a adevărului despre ororile și atrocitățile comise de regimul comunist sovietic în România, Basarabia și Transnistria (astăzi, Republica Moldova), precum și meritele sale de introducere a valorilor general românești în circuitul universal al valorilor”.

Un Cavaler al Adevărului

Supranumit „Cavaler al Adevărului” (definiție a acad. Mihai Cimpoi) și „Soljenițîn al României” (definiție a dramaturgului Eugene Ionesco), scriitorul și disidentul politic autentic Paul Goma reprezintă cu demnitate două state de pe continentul european: România și R. Moldova, fiind unul dintre cei mai onești și mai valoroși, mai traduși, mai citiți și mai criticați prozatori europeni contemporani, excelând în operele sale atât prin conținutul zguduitor (documente, mărturii, atitudini temerare), cât și prin forma artistică originală (frazare, dialoguri, reflecții), unică în literatura română, se arată în scrisoarea de recomandare a AȘM. Merită evidențiat și faptul că dintre cele circa 50 de opere literar-artistice ale scriitorului disident Paul Goma, doar una a fost editată în România comunistă. Este vorba de „Camera de alături” (volum de debut apărut pe 22 august 1968), dar și aceasta a apărut grație Primăverii de la Praga, a Revoluției de catifea din Cehoslovacia. Restul manuscriselor lui Paul Goma, în special „Ostinato” finalizat în 1966 – primul său roman antibolșevic, care a zguduit Europa și l-a făcut celebru – și romanul „Ușa” (ambele editate mai întâi în limba germană, la Suhrkamp Verlag, în 1971 și, respectiv, 1972), fiind interzise pe teritoriul României comuniste. Drepturile și libertățile fundamentale ale omului, crimele comunismului și consecințele lor dramatice până în prezent, refugiul și exilul constituie subiectele dominante ale operelor literare create de talentatul prozator Paul Goma, o personalitate europeană cu probitate morală.
Solicită susținerea Academiei Române.

„Academia de Științe a Moldovei consideră că scriitorul disident român Paul Goma, originar din Republica Moldova, merită pe deplin încununarea muncii sale de creație cu prestigiosul Premiu Nobel pentru Literatură pe anul 2013, eveniment care ar simboliza și un pas concret în procesul de integrare a R. Moldova în Uniunea Europeană, de readucere a acestui stat de la marginea lumii latine în familia popoarelor europene. Îndemnăm colegii de la Academia Română și Uniunea Scriitorilor din România să se pătrundă de importanța momentului istoric pe care ni-l oferă destinul colectiv și să susțină pe confratele Paul Goma, scriitor român și universal”, se concluzionează în scrisoarea de recomandare semnată de președintele Academiei de Științe a Moldovei, academicianul Gheorghe Duca.

sursa – Timpul.md