ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "A.M.V.V.D"

A.M.V.V.D

,

asociatia_militarilor_veterani_sf_mare_mucenic_dimitrieSpectacol umanitar pentru PRIMUL CENTRU DE RECUPERARE ȘI REFACERE destinat MILITARILOR RĂNIȚI și miltarilor VETERANI din Irak, Afganistan și Balcanii de Vest (Bosnia Herzegovina și Kosovo).
O inițiativă de suflet a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Izvorâtorul de Mir”  construirea PRIMULUI CENTRU DE RECUPERARE ȘI REFACERE din România a militarilor veterani care au rămas în viață cu sechele pentru tot restul vieții, având ca scop recuperarea fizică și psihică a militarilor veterani și a militarilor răniți în Teatrele de Operatii din Balcanii de Vest, Irak și Afganistan, cât și a celorlalți membri ai asociației. Membrii acestei asociații sunt animați de scopul aducerii aportului la slăvirea eroilor în viață. Camarazi căzuți din rânduri, ne-au legat prin jertfa lor cu putere, într-o luptă din care nu putem să ieșim decât biruitori!

De la înființarea Asociației și până acum, membrii acesteia au depus eforturi pentru a avea un centru de recuperare și refacere.

Despre Asociatia Militarilor Veterani Sf Mare Mucenic Dimitrie

„Suntem învățati cu ordinea și disciplina, suntem patrioți, avem în sânge respectful față de tricolorul României, respectul de neam și, nu de puține ori, ne-am avântat la luptă, cu prețul vieții, pentru ca în țara noastră copiii să aibă liniște și pace, o copilărie fără războaie. Noi, militarii, am înțeles nevoia acută de a pleca la luptă alături de NATO.”


 „CINE SUNTEM?

PREȘEDINTE DE ONOARE – Plt. Adj. Pr Florinel Enache – rănit, în Afganistan, pe 4 mai 2012. Florinel Enache, militarul român vizitat la spital, în SUA, de președintele SUA, Barack Obama, a fost ales președinte de onoare al asociației.
PREȘEDINTE – plutonier adjutant principal Marius Apostol – poartă și el urmele unui atac al insurgenților din Afganistan. După nuneroase operații și aproape un an de stat la pat – imobilizat, medicii din baza Ramstein sunt cei care l-au readus la viață.
PRIM-VICEPREȘEDINTE – Colonelul Fănel Iancu – a jurat să-și apere colegii de pe front pe care i-a protejat cât a putut de minele antipersonal. Zi de zi, din teatrele de operațiuni, colonelul Fănel Iancu nu a lipsit când camarazii lui plecau în misiune. Militar de carieră, s-a dedicat trup și suflet jurământului că va apăra țara, cu prețul vieții. Pensionar acum, veteranul Iancu încearcă să ajute militarii răniți cu o clinică de tratament și recuperare destinată lor.
VICEPREȘEDINTE- Adrian Crețu are 34 de ani și două misiuni în Afganistan. La prima vedere, nimic nu trădează că a fost rănit. Acum 7 ani, după o incursiune pe timp de noapte, talibanii au urmărit patrula românilor și, pe drumul de întoarcere, au montat o bombă artizanală în zona unui pod metalic. Detectoarele nu au depistat-o. Adrian a fost tratat în cel mai mare spital militar din Germania. Unde medicii americanii au reconstruit o parte din osatura fetei și, datorită tehnologiei, i-a fost salvat ochiul. Un medic român care l-a consultat, i-a mărturisit că aici n-ar fi avut aceleași șanse de recuperare.

Doi dintre membri de onoareai A.M.V.V.D. cei mai grav afectați dintre răniții din Teatrele de Operațiuni ale Armatei Române: Daniel Porumb – în vârstă de 32 de ani, rămas paralizat de la gât în jos în urma unui eveniment produs la Tallil – Irak, în aprilie 2007; – Ionuț Butoi- rănit în Afganistan, în anul 2008, la Qalat, în urma unui atac al insurgenților cu D.E.I, a rămas paralizat de la brâu în jos – picioarele paralizate. Mai sunt și alții, cum ar fi: Costinel Slăniceanu- rănit în 2006, în Kandaha, fostul fief al talibanilor. După o lună în comă, șase luni în spital și 14 operații, cei de la spitalul Landhstul din Germania l-au ajutat pe Costinel să reînvețe să meargă. Nicolae Dumitru Paraschiva care poartă pe chipul său urmele războiului din Afganistan. Era trăgător, cel mai expus în orice tip de patrulă și făcea parte din forța de intervenție rapidă a bazei Lagman. În 3 ianuarie 2009, viața i s-a schimbat într-o fracțiune de secundă, când a fost rănit grav. A fost 3 luni în comă indusă, a trecut prin șase operații și luni de zile de spitalizare. Nu mai aude cu urechea stângă și are frecvent stări de amețeală, Costel Stanciu, rănit în 2013, în Afganistan pe Autostrada „morții” Lagman, după luni se suferință i s-a amputat un picior.

În primul an de la inființare, membrilor asociației li s-au alăturat și polițiști și jandarmi ce au luptat alături de noi.
În doi ani am reușit să avem 13 sucursale în țară și un număr de aproape 6.500 de membri și membri asociați.

De ce luptăm pentru CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REFACERE

Toți acești militari sunt acolo unde este nevoie de ei. Pentru că știm cum este să stai cu lunile într-un spital, departe de familie, ne dorim construirea acestui centru.
Suntem slujitori ai binelui și nu uităm nicio clipă acest lucru. Am luptat și vom lupta mereu pentru binele oamenilor, al copiilor din țara asta. Ne-am însușit jurământul depus și, indiferent de vremuri sau stare, noi, veteranii, cei care știm prea bine cum este să stai cu lunile într-un spital, departe de familie,ce este suferința de trup sau suflet, ne-am adunat, unit, să continuăm războiul. Un război pe timp de pace care trebuie câștigat cu orice preț, cu orice sacrificiu. Un război rece și dur care ne dă batăi de cap. Nu ne vom lăsa niciodată! De aceea, membri asociației, veterani din Teatrele de Operații din Balcanii de Vest Vest (Bosnia Herzegovina și Kosovo), Irak și Afganistan am decis să construim acest centru pentru militarii cu dizabilități. Vrem să accesăm fonduri europene pentru construirea acestui centru. Dorința noastră este ca și camarazii noștri, greu încercați, odată întorși acasă, să primească îngrijiri și susținere și la noi în țară la același nivel ca în Germania sau America. Un loc unde să fie tratați pentru restul vieții, după externarea din spital. Sunt mulți veterani care au suferit amputări, paralizii sau alte mutilări pe Teatrele de Operațiuni și au încă nevoie de de alinarea durerii, derecuperare, refacere și tratament. Au nevoie disperată de un centru unde ei să poată fi tratați până la sfârșitul vieții.
„În Teatrul de Operații, colegul ți-e și soră, ți-e și frate”. Iar acesta este lucrul pe care îl știm toți cei care am scăpat, indiferent cum, dintr-o asemenea experiență.
Orice Teatru de Operații te schimbă un pic, schimbă psihicul militarului, puterea lui. E foarte greu după aceea să spui: a fost ușor sau greu pentru mine. Acolo, toți colegii trăim ca un frate sau ca o soră. Acolo, în Teatrul de Operații, camaradul ți-e și mamă, ți-e și tată, ți-e și soră, ți-e și frate. Ajungi în așa fel încât, dimineața când te trezești și discuți cu el, să-l simți din priviri. Noi avem sute de „frații” și „surori” din misiunile pe care le-am avut. Înțelegem și suferim pentru durerea fiecăruia așa cum se întâmplă într-o familie când fratele sau sora este grav bolnavă și vrei să faci orice ca să se facă bine, să stea cât mai mult timp alături de tine. Acolo, noi veteranii, am descoperit ceva pe lumea aceasta, ceva ce nu toți avem șansa de a descoperi: COMUNITATEA.
Comunitatea e la fel de importantă, însă, și la întoarcere pentru cei care poartă uniforma militară. Am învățat că recuperarea se face în grup. Trebuie să ai lângă tine familia, colegii, prietenii și comunitatea în care trăiești.
Așa că militarii veterani au mare nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, al șefilor din structurile statului, al oamenilor de afaceri, al artiștilor, al oamenilor simpli. Veteranul a rămas acasă cu urmele războiului pe corp și cu dorința de a lupta mai departe pentru cei care ne-au făcut să fim mândri că suntem români, pentru că au cinstit tricolorul, pentru că au făcut pentru imaginea României în lume mai mult decât ambasadorii.


„SUFLET DE EROU 5”

suflet_de_erou_v

Demersul nostru, al foștilor combatanți din Irak, Afganistan și Balcanii de Vest (Bosnia Herzegovina și Kosovo) are ca scop strângerea de fonduri pentru realizarea Centrului de Recuperare și Refacere a militarilor răniți în Teatrele de Operații ale Armatei Române. Evenimentul cultural „Suflet de erou” este un spectacol umanitar aflat la a cincea ediție și va avea loc la Palatul Copiilor, din București, pe data de 11 noiembrie, la orele 19.00.
În edițiile anterioare am avut alături de noi artiști precum:Voltaj, Rodica Crețu, Alexandru Jidveianu, Tita Bărbulescu, Elena Merișoreanu, Ion Ghițulescu, Adriana Antoni, actorii din îndrăgitul serial de televiziune „Trăzniții”, frații Stanciu și Petrache Pechea alături de Royal Gipsy Band, Lorraine și Marian Baicu – un acordeonist de excepție, Roxana Nemeș, Minodora, Cătălin Doinaș, Mâțu Stoian și alții pe care-i rugăm să ne scuze că nu i-am enumerat, care au evoluat benevol din respect pentru eroi, pentru ca ușor, ușor să se poată strânge acea sumă de bani ce va fi folosită la înființarea unicului centrul performant de refacere și tratament, la standarde occidentale.
Am început acest eveniment după ce am fost ocoliți de oficialii Armatei Române, de politicieni sau de reprezentanți ai Guvernului. Credem și mai mult în acest proiect după ce am găsit înțelegere la primarul comunei Singureni, județul Giurgiu, Marian Pătueanu, care ne-a pus la dispoziție terenul pentru construirea centrului.
Cât de mult ne respectăm eroii?
Dincolo de ceremoniile oficiale și de momentele în care politicienii se lipesc de imaginea lor, a veteranilor din Teatrele de Operații, cât timp ne gândim la ei și le dăm o mână de ajutor?
Din păcate, în România, încă, cultul pentru veteranii din Teatrele de Operații este la ani lumină de a fi conștientizat de societatea civilă și stat deopotrivă. Până atunci asociația încearcă să sădească acest concept în gândirea colectivă, luptând pe acest front de acasă.
Încheiem prin a vă spune că ne puteți da o mână de ajutor vineri 11 noiembrie când, de la ora 19:00, la Palatul Copiilor va avea loc spectacolul caritabil „Suflet de Erou 5”.

Asociația Militarilor Veterani și Veteranii cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Izvorâtorul de Mir”

(A.M.V. V. D)”

 

romaniabreakingnews.ro