ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "30 iulie 1940"

30 iulie 1940

,

Romania-si-Diktatul-de-la-Viena-30-august-1940

75 de ani de la Dictatul de la Viena…

Pe 30 iulie 1940, prin “Al doilea arbitraj de la Viena”, România a fost nevoită să cedeze Ungariei horthyste aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei. Actul, impus de Germania nazistă și Italia fascistă, urma să garanteze noile granițe – frontiera trecea prin Salonta, Oradea, Cluj, Secuime, Sf.Gheorghe.

Miniștrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) și Ungariei au fost convocați pe 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus preacceptarea necondiționată a celui de-al doilea arbitraj de la Viena. O zi mai târziu, pe 30 august 1940, Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abținere), în schimbul garantării de către Germania și Italia a noilor granițe.

Noua frontieră a fost supervizată de Hitler, interesat de regiunea petroliferă a Prahovei, astfel că noua graniță ajungea la doar câțiva zeci de km de ea.

Al doilea arbitraj de la Viena

Dictatul de la Viena, impus de marile puteri fasciste, Germania și Italia, delegația română formată din ministrul de externe Mihail Manoilescu și Valter Pop, a fost obligată să accepte și să semneze, la Palatul Belvedere din Viena, ”arbitrajul” prin care ceda Ungariei horthyste partea de nord-est a Transilvaniei.

Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.

Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.

Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într-un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.

Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919 de către Ungaria, României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într’un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.

Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.

Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.

În cazul în care dificultăți sau îndoieli s-ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.

pierderile_teritoriale_ale_romaniei_1940

Astfel, Ungaria a primit 43,492 km² din teritoriul național român, cu o populație estimată atunci la 2,609,000 locuitori, din care peste jumătate români.

Au fost convocate mai multe consilii de coroană, în care Carol al II-lea a ridicat problema rezistenței armate, dar exista riscul unei agresiuni militare a Axei, căreia România nu i-ar fi făcut față.

Carol al II-lea a fost învinovățit și pentru pierderea celorlate teritorii, în aceeași vară: Cadrilaterul, Bucovina de Nord, Basarabia și Ținutul Herței.

În contextul politico-militar al anului 1940, când marile democrații europene, Franța și Marea Britanie, nu mai erau capabile să-și garanteze propriile granițe și deci nici nu se mai punea problema respectării tratatelor de ajutor reciproc semnate cu țara noastră, România se găsea într-o situație de completă izolare între state revanșarde și revizioniste.

Primul act al dramei pe care o traversa poporul român se consumase deja. Bazându-se pe prevederile Protocolului Secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, URSS smulsese României, în urma notelor ultimative, din 26 și 28 iunie 1940, Basarabia și Bucovina de Nord.

La 30 august 1940 se consuma, deci, al doilea act.

La presiunile Germaniei care condiționase ”garantarea” granițelor României de satisfacerea pretențiilor teritoriale ale Ungariei și Bulgariei, țara noastră a fost obligată, ca sub pretextul unui arbitraj, să cedeze 43.492 kmp cu o populație de 2.667.000 de locuitori dintre care 50,2% români.

Acceptarea dictatului de guvernul român s-a petrecut în condițiile în care, așa cum se arată în studiul elaborat de Marele Stat Major al Armatei Române: eram ”complet izolați și lipsiți de sprijinul material și politic al oricărei puteri străine”.

Noua frontieră româno-maghiară a fost trasată de Hitler ”ca un pumnal în inima României”.

Se realiza nu numai controlul asupra petrolului românesc, vital pentru războiul blitz preconizat de fascismul german, ci și acapararea crestelor Carpaților răsăriteni, creându-se o poziție strategică deosebit de importantă pentru viitoarea ofensivă germană spre Est.

Trecerea Ardealului de nord în stăpânirea maghiară a însemnat, dincolo de sfidarea oricărei norme de drept internațional, instaurarea în zonele respective a unui regim al terorii de masă. Barbariile au început din primul moment al ocupației: crime, maltratări, expulzări, dislocări de populație, jaf economic, lagăre de muncă, maghiarizare forțată.

Numai în perioada septembrie 1940 — 1 ianuarie 1941, au fost uciși 919 oameni, 1.126 au fost schingiuiți, 15.893 au fost arestați. În cei patru ani de ocupație, circa 300.000 de români au fost expulzați peste graniță.

Dar nu numai românii au fost vizați de noua ordine maghiară. La sfârșitul lui aprilie 1944, în toate orașele ardelene a început închiderea evreilor în ghetouri. Din vara lui 1944 au fost deportați, în lagărele germane de exterminare, 148.288 de evrei din care peste 100.000 au fost uciși.

Ocupația maghiară s-a încheiat la 25 octombrie 1944, când orașele Satu Mare și Carei au fost eliberate de Armata Română care, la 23 august 1944, întorsese armele și intrase în coaliția Națiunilor Unite.

Publicat de romaniabreakingnews.ro, surse: agerpres.rostiri.tvr.roro.wikipedia.org/wiki/Dictatul_de_la_Viena

PASSWORD RESET

LOG IN