ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "22 iunie 1941"

22 iunie 1941

,

75_de_ani_de_la_dezrobirea_Basarabiei_Bucovine_si_ Tinutului_Herta_ROMANIABREAKIGNEWS_ro

În data 22 iunie 1941, România intra în cel de al Doilea Război Mondial alături de puterile Axei, împotriva  cotropitorilor sovietici. În acea zi, Ion Antonescu a emis  celebrul Ordin către Armata Română, prin care cerea trecerea Prutului în vederea eliberării de sub ocupația sovietică a Basarabiei si Bucovinei de Nord.

La 75 de ani de la istoricul „22 iunie 1941”, în Chișinău, capitala Republicii Moldova, are loc zilele acestea, 22-23 iunie, o importantă conferință științifică internațională cu tema „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”.

Evenimentul are loc la Centrul de Cultură și Istorie Militară din R. Moldova și este organizat de PROIECTUL „ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI”, coordonator dr. Vasile ȘOIMARU, în colaborare cu INSTITUTUL DE STUDIUL ARHIVELOR, CENTRUL DE CULTURĂ ȘI ISTORIE MILITARĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA, FUNDAȚIA CULTURALĂ „MEMORIA”, FILIALA ARGEȘ.

75_de_ani_de_la_dezrobirea_Basarabiei_Bucovine_si_ Tinutului_Herta

Participă la conferință, reputați cercetători,  istorici, oameni de cultură, militari, profesori, preoți, jurnaliști și avocați din România și R. Moldova, printre care îi putem aminti: Vasile ȘOIMARU dr. prof. univ. (Chișinău), Mihai TAȘCĂ dr. în drept. cercet. șt. superior, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM (Chișinău), Radu THEODORU, General de flotilă aeriană, veteran de război (București), Theodor CODREANU, Jipa ROTARU, comandor (r), Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie, Diacon, dr. Dorin Demostene IANCU, Arhiva Sf. Sinod (București), Maria DANILOV, dr. în istorie, Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău),  Ion MĂLDĂRESCU – jurnalist, Mihai NICOLAE – avocat, președintele Institutului Frații Golescu (București) și alții.

Temele abordate sunt deosbit de interesante și sunt de maxim interes, mai ales în acest spațiu dintre Prut și Nistru, în care recuperarea istoriei și identității românești se află într-un amplu proces de recâștigare a locului cuvenit în conștiințele celor care timp de zeci de ani au fost expuși așa ziselor adevăruri ale istoriografiei sovietice, atât în timpul ocupației rusești  cât și mai apoi după declarația de independență a RM, prin propaganda rusă agresivă, care încă stăpânește media din R. Moldova, la 25 de ani de la ruperea de URSS. Istoriografia ruso-sovietică ne-a învățat zeci de ani despre agresiunea nazistă din 1941, când poporul sovietic pașnic (această pașnică țară a ocupat până atunci o bucată bună din Finlanda, din România, din Polonia și pe de-a întregul țările baltice) a fost totalmente surprins de agresiunea nazistă germană la care s-au alăturat și alții, inclusiv românii. Firul roșu al tuturor justificărilor este faptul că URSS era o țară pașnică, neînarmată și nepregătită, a avut prea puțin timp pentru a se pregăti împotriva lui Hitler. La fel de pașnic, își rezolva problemele din Asia cu japonezii în Mongolia, prin bătălia de la Halhin Gol, unde generalul Jukov punea în practică blietzkriegul încă din 1939, înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu mult înainte de a fi cunoscut și numit așa de către armata germană. – Vedeți mai mult în articolul reputatului analist militar Cristin Negrea publicat de romaniabreakingnews.ro –  „În noaptea de 21-22 iunie 1941, Mareșalul Dezrobitor Ion Antonescu, a dat istoricul ordin: OSTAȘI, VĂ ORDON TRECEȚI PRUTUL !”

Conferința „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, organizată la Chișinău prin implicarea domnului Vasile ȘOIMARU, abundă de o bogăție a titlurilor comunicărilor, unele recomandate ca lucrări științifice deosebit de importante, printre care putem enumera: „22 iunie 1941 – răspuns cu armele invaziei sovietice din anul precedent Terorii Roșii, deportărilor, prigoanei, desnaționalizării”; „Basarabia în cântarul adevărului”; „22 iunie 1941, prima zi de război. Ostași, vă ordon: treceți Prutul!”; „Germania și operațiunea Barbarossa”; „Ofensiva Armatei a 11-a Germană în Basarabia”; „Modalități de modificare a teritoriilor de stat admise de dreptul internațional”; „Contributii la genealogia familiei mareșalului Antonescu.”; „Cimitire ale eroilor români și germani pe teritoriul Republicii Moldova”; „Radio București – 22 iunie 1941”; „Aspecte referitoare la întoarcerea refugiaților și evacuaților basarabeni din județul Vâlcea, în vara anului 1941”; „Crimele autorităților sovietice în RSSM (iunie-iulie 1941)”; „Între dorul de casă și conștiința slujirii. Preoți basarabeni refugiați în România în anul 1940 si reveniți in Basarabia in vara anului 1941”; „De cine și de ce ne temem să reconstruim în Basarabia Turnul Dezrobirii Ei?”; „Turnul Dezrobirii Basarabiei în mărturiile locuitorilor com. Ghidighici”; „Restabilirea legislației și justiției românești în Basarabia după 22 iunie 1941”; „Soarta scriitorilor români care au abordat tema Basarabiei în al Doilea Război Mondial (în perioada postbelică și astăzi)”; „22 iunie 1941, „Operațiunea Munchen” și măcelul de la Jilava”; „Raptul de la 28 iunie 1940”; „Istoria și prezentul Cimitirului de Onoare de la Țiganca”; „Armata Română în Basarabia (iunie-iulie 1941)”, „Considerații privind angajarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice”; `Acțiunile de luptă aeronautice Regale Române după 22 iunie 1941”; „Demistificarea anului 1941 în memorialistica basarabeană”; „Evacuarea autorităților sovietice din Basarabia și organizarea acțiunilor de diversiune în teritoriul părăsit (iunie-iulie 1941)”; „„Ard malurile Nistrului” – o cartedocument istoric despre dezrobirea Basarabiei din iunie-august 1941”; „22 iunie 1941 – un punct astral în soarta noastră (Mărturii personale)”; „Martirajul românilor din Nordul Bucovinei”; „Calvarul românilor basarabeni în perioada 28.06.1940 – 22.06.1941.”; „Basarabeanul Gherman Pântea – primarul orașului Odesa între 1941-1944”; „Efectele dezrobirii Basarabiei în județul Orhei (studiu de caz)”; „Relațiile politice și militare româno-germane: septembrie 1940-august 1944”.

Celebrul ORDINUL DE ZI către Armată, al Generalului Ion Antonescu, Conducatorul Statului Român, din 22 iunie 1941.

Maresal_Ion_AntonescuOSTASI,

V-am fagaduit din prima zi a noii Domnii si a luptei mele nationale, sa va duc la biruinta; sa sterg pata de dezonoare din cartea Neamului si umbra de umilire de pe fruntea si epoletii vostri.

Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor stramosesti si a bisericii, lupta pentru vetrele si altarele romanesti de totdeauna.

OSTASI,

Va ordon: treceti Prutul! Sdrobiti vrajmasii din rasarit si miazanoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre.

OSTASI,

Plecati azi pe drumul biruintelor lui Stefan cel Mare ca sa cuprindeti cu jertfa voastra ceea ce au supus stramosii nostri cu lupta lor.

Inainte. Fiti mandri ca veacurile ne-au lasat aci straja dreptatii si zid de cetate crestina. Fiti vrednici de trecutul romanesc.

OSTASI,

Veti lupta cot la cot, suflet de suflet, langa cea mai puternica si glorioasa armata a lumii. Indrazniti sa va masurati vitejia si sa va dovediti mandria, camarazilor nostri. Ei lupta pe pamantul moldovean, pentru granitele noastre si pentru dreptatea lumii. Fiti vrednici de cinstea pe care v-au facut-o istoria, Armata Marelui Reich si neintrecutul ei comandant, Adolf Hitler.

OSTASI,

Inainte. Sa luptati pentru gloria Neamului. Sa muriti pentru vatra parintilor si a copiilor vostri. Sa cinstiti prin vitejia voastra amintirea lui Mihai Voda si a lui Stefan cel Mare, a martirilor si eroilor cazuti in pamantul vesniciei noastre cu gandul tinta la Dumnezeu.

Sa luptati pentru desrobirea fratilor nostri, a Basarabiei si Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vietii si a caminurilor batjocorite de pagani cotropitori.

Sa luptati pentru a ne razbuna umilirea si nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele si Generalul Vostru.

OSTASI,

Izbanda va fi a noastra. La lupta. Cu Dumnezeu inainte!

Comandant de capetenie al Armatei:

GENERAL ANTONESCU
22 iunie 1941

PROGRAMUL CONFERINȚEI „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”

22 IUNIE 2016
9.30 – 10.00 – Înregistrarea participanților
10.00 – 10.30 – Deschiderea conferinței
Binecuvântarea Conferinței din partea Bisericii Ortodoxe Române
Mesaje de salut
Conf. univ. dr. Vasile ȘOIMARU, coordonatorul proiectului „Romanii din jurul
României”
Prof. univ. dr. Ilie POPA, Fundația Culturală „Memoria”, Filiala Argeș
Dr. în drept, Mihai TAȘCĂ, directorul Institutului de Studiul Arhivelor
 Conf. univ., dr. Vitalie CIOBANU, Centrul de Cultură și Istorie Militară din R. Moldova
10.30 – 13.00. Partea I
COMUNICĂRI ÎN PLEN
Moderatori: Conf. univ. dr. Vasile ȘOIMARU
Prof. univ. dr. Ilie POPA
1. Radu THEODORU, General de flotilă aeriană, veteran de război (București):
22 iunie 1941 – răspuns cu armele invaziei sovietice din anul precedent Terorii Roșii,
deportărilor, prigoanei, desnaționalizării.
2. Theodor CODREANU, dr., scriitor (Huși): Basarabia în cântarul adevărului.
3. Jipa ROTARU, comandor (r), dr. prof. univ. Membru cor. al Academiei
Oamenilor de Știință din România: 22 iunie 1941, prima zi de război. Ostași, vă ordon: treceți
Prutul!
4. Ottmar TRAȘCĂ, Cercetător științific principal II dr., Institutul de Istorie
„George Barițiu” al Academiei Române (Cluj Napoca): Germania și operațiunea
Barbarossa.
5. Sergiu CATARAGA, doctor în istorie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion
Creangă” (Chișinău): Ofensiva Armatei a 11-a Germană în Basarabia.
6. Nicolae OSMOCHESCU, dr. prof. univ. (Chișinău): Modalități de modificare a
teritoriilor de stat admise de dreptul internațional.
7. Ilie POPA, prof. univ., dr., Cristian-Sebastian Manu (Pitești): Contributii la
genealogia familiei mareșalului Antonescu.
8. Valentin BALAN, cercet. științ., Centrul de Cultură și Istorie Militară din R.
Moldova, Cimitire ale eroilor români și germani pe teritoriul Republicii Moldova.
Discuții
13.00 – 14.00 Pauză de cafea
14.00 – 16.30. Partea a II-a
COMUNICĂRI ÎN SECȚIUNI
Secțiunea I
Moderatori: Mihai TAȘCĂ dr. în drept
Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie
1. Ion NEGREI, cercet. științ., Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău): Radio București –
22 iunie 1941
2. Petre DINESCU, magistrat (Râmnicu Vâlcea): Aspecte referitoare la întoarcerea
refugiaților și evacuaților basarabeni din județul Vâlcea, în vara anului 1941.
3. Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie, cercet. științ., Muzeul Național de Etnografie și
Istorie Naturală (Chișinău): Crimele autorităților sovietice în RSSM (iunie-iulie 1941).
4. Diacon, dr. Dorin Demostene IANCU, Arhiva Sf. Sinod (București): Între dorul de casă
și conștiința slujirii. Preoți basarabeni refugiați în România în anul 1940 si reveniți in
Basarabia in vara anului 1941.
5. Vasile ȘOIMARU, dr. prof. univ. (Chișinău): De cine și de ce ne temem să reconstruim
în Basarabia Turnul Dezrobirii Ei?
6. Serafim ISAC, dr. prof. univ., primarul comunei Ghidighici (Chișinău): Turnul
Dezrobirii Basarabiei în mărturiile locuitorilor com. Ghidighici
7. Maria DANILOV, dr. în istorie, Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău): Doua cărți de
istorie dedicate Basarabiei dezrobite.
8. Elena ARAMĂ, dr. hab. în drept, prof. univ. USM, Mihai Tașcă dr. în drept,
Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM (Chișinău): Restabilirea legislației și
justiției românești în Basarabia după 22 iunie 1941.
16.30 – 17.00 Discuții
Secțiunea II
Moderatori: Vitalie CIOBANU, dr. în istorie
Ottmar TRAȘCĂ, dr. în istorie
1. Nina NEGRU, cercet. (Chișinău): Soarta scriitorilor români care au abordat tema
Basarabiei în al Doilea Război Mondial (în perioada postbelică și astăzi).
2. Ion MĂLDĂRESCU, Revista on-line ART EMIS (Râmnicu Vâlcea): 22 iunie 1941,
„Operațiunea Munchen” și măcelul de la Jilava.
3. Nicolae DINESCU, jurnalist (Râmnicu Vâlcea): Raptul de la 28 iunie 1940
4. Petru GANDRABUR, primarul comunei Țiganca, Preot Daniel ANDRIAN, parohul
bisericii din com. Țiganca (Cantemir): Istoria și prezentul Cimitirului de Onoare de la
Țiganca
5. Vitalie CIOBANU, dr. în istorie, Centrul de Cultură și Istorie Militară din R.
Moldova, Petru Costin, colonel (Chișinău): Armata Română în Basarabia (iunie-iulie 1941)
6. Ion ȘIȘCANU, dr. în istorie, prof. univ. (Chișinău): Considerații privind angajarea
României în războiul împotriva Uniunii Sovietice.
7. Ion CERNEI, publicist, (Orhei): Acțiunile de luptă aeronautice Regale Române după 22
iunie 1941.
16.30 – 17.00 Discuții
17.00 – 18.00 – Vizitarea Muzeului Ocupației Sovietice
18.00 Cina
23 IUNIE 2016
10.00 – 13.00
Moderatori: Jipa ROTARU, comandor (r), dr. prof. univ., Membru cor. al Academiei
Oamenilor de Știință din România.
Sergiu CATARAGA, doctor în istorie
1. Lidia PĂDUREAC, dr. în istorie, conf. univ., Universitatea „Alecu Russo” (Bălți):
Demistificarea anului 1941 în memorialistica basarabeană.
2. Pavel MORARU, conf. univ. dr., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu,
Institutul de Istorie al A.Ș.M.: Evacuarea autorităților sovietice din Basarabia și
organizarea acțiunilor de diversiune în teritoriul părăsit (iunie-iulie 1941).
3. Veronica BOLDIȘOR, cercet. științ. (Chișinău): „Ard malurile Nistrului” – o cartedocument
istoric despre dezrobirea Basarabiei din iunie-august 1941(autor Constantin
Virgil Gheorghiu).
4. Ion VALUȚĂ, dr. prof. univ. (Chișinău): 22 iunie 1941 – un punct astral în soarta
noastră (Mărturii personale).
5. Gheorghe GORDA, publicist (Cernăuți): Martirajul românilor din Nordul
Bucovinei.
6. Valeriu DULGHERU, dr. prof. univ. (Chișinău): Calvarul românilor basarabeni în
perioada 28.06.1940 – 22.06.1941.
7. Mihai TAȘCĂ dr. în drept. cercet. șt. superior, Institutul de Cercetări Juridice și
Politice al AȘM (Chișinău): Organizarea și funcționarea administrației Basarabiei în
perioada 1941-1944.
8. Mihai NICOLAE, Institutul Frații Golescu (București): Românii în fața
agresiunilor bolșevice.
9. Radu DAN, masterand, specialist principal la Arhiva Națională a Republicii
Moldova, Basarabeanul Gherman Pântea – primarul orașului Odesa între 1941-1944
10. Andrei CALCEA, publicist (Orhei): Efectele dezrobirii Basarabiei în județul Orhei
(studiu de caz).
13.00-13.30. Prezentare de carte:
Mihai Tașcă, Ilie Popa și Anatol Petrencu (îngrijitori de ediție), Raptul Basarabiei,
Nordului Bucovinei și Ținutului Herța (Materialele Conferinței științifice internaționale
„75 de ani de la anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului
Herța – 28 iunie 1940”. Chișinău, 12-13 iunie 2015), Ed. Cartea Juridică, Ed. Serebia,
Chișinău, 2015, 392 p. + foto color.
 O istorie a Basarabiei (grup de autori/redactor științific Anatol Petrencu), Ed.
Serebia, Chișinău, 2015, 424 p.
Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno-germane: septembrie 1940-august
1944, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 2013, 917 p.
Vizionarea filmului: România-hotarul de răsărit al Europei (Râmnicu Vâlcea).
13.30-14.00: Discuții; Ședința de totalizare

Turnul Dezrobirii Basarabiei

75_de_ani_de_la_dezrobirea_Basarabiei_Bucovine_si_ Tinutului_HertaImaginea de pe Coperta de prezentare a Conferinței „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, reprezintă  Turnul Dezrobirii Basarabiei, un monument de peste 30 metri realizat în anul 1942 de Octav Doicescu și Dumitru Ghiulamila și amplasat în municipiul Chișinău (azi în Republica Moldova). La dezvelire, pe 1 noiembrie 1942, au fost prezenți Regele Mihai al României și Mihai Antonescu.

Monumentul a fost construit din inițiativa Guvernământului Basarabiei, pe locul de unde mareșalul Ion Antonescu, comandant de căpetenie al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit și a condus operațiile pentru eliberarea orașului Chișinău.

Monumentul se afla pe o colină în fața orașului Chișinău, pe drumul dispre Ungheni. La el au lucrat peste 500 de muncitori timp de 60 de zile, în lunile august-octombrie 1942, folosind piatră scoasă din carierele de la Ghidighici și Cricova.

Ansamblul construcției era format din trei părți: Turnul, Blocul de piatră cu pisanie, Colonada (propilee)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (1)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (7)

Turnul, de formă pătrată și o înălțime de circa 30 de metri, avea pe fețele lui încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stemele României, Basarabiei, Moldovei si a unor județe si orașe importante.

Turnul Dezrobirii Basarabiei (5)

Intrarea în turn era străjuită de un basorelief cu un fragment din Columna lui Traian precum și de următoarele cuvinte „Ca și Columna lui Traian, suntem unde am fost și rămânem unde suntem”.

Turnul Dezrobirii Basarabiei (3)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (8)

În interiorul turnului se afla o scară elicoidală care ducea la o cameră de rugă.

Blocul de piatră cu pisania se afla în fața turnului. Blocul era masiv de aproape 8 metri înălțime.

Colonada (propileele) era formată din 24 de stâlpi din piatră pe care erau înscrise numele unităților care au luptat pentru eliberarea Chișinăului.

Turnul Dezrobirii Basarabiei (2)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (6)

Întregul monument a fost distrus de către „eliberatorii” sovietici după reocuparea Basarabiei în 1944. În prezent, locația este acoperită cu un strat gros de gunoi industrial. (conform wikipedia)

Surse ale România Breaking News – RBN Press, din R. Moldova, confirmă că există un interes deosebit, manifestat de diferiți oameni de cultură și o serie de asociații obșteștești care vor se refacă celebrul monument pe amplasamentul său inițial (azi localitatea Ghidighici din RM), însă aceștia au întâmpinat de fiecare dată  piedici și impotriviri fățișe atât din partea autorităților Republicii Moldova cât și din partea unor persoane și organizații pro-ruse, care de multe ori s-au soldat chiar cu amenințări la adresa vieții celor care au dorit inițierea acestui proiect.

Publicat de  Dorian Theodorromaniabreakingnews.ro

,

*Republicat din 21 iunie 2014

La 22 iunie România aniversează declanșarea “Războiului Sfânt pentru Reîntregirea Patriei”. Mareșalul Ion Antonescu avea să plătească cu viața această îndrăzneală de a veni de hac vrăjmașului, bolșevic anti-creștin și invadator. „Dacă mor – este pentru Bucovina și Basarabia. De ar fi să reîncep, aș face la fel …”, avea să spună Mareșalul mamei sale în după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuție de la Jilava.

Historia.ro

La ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primește de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin: „Ostași, treceți Prutul!“ Un moment care desparte două tragedii naționale: pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord prin ultimatumul din 1940 și cucerirea României de către Armata Roșie în 1944.

România a intrat „de facto” în cel de-al Doilea Război Mondial o dată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 și 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța, prima parte a unei drame în trei acte, jucată în vara aceluiași an. Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialități de la București că granițele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situație umilitoare, cu consecințe în timp poate mai tragice decât orice înfrângere militară.

Ordinul_lui_Antonescu

Video: Trecerea Prutului

22 iunie 1941: Aviatorii au trecut primii Prutul

Dacă în ceea ce privește trupele terestre, în vreme ce la radio se difuza „Marșul Basarabiei”, primii vor fi trecut în Basarabia spionii, cercetașii în adâncime și, nu în ultimul rând, pontonierii, abia la urmă grosul infanteriei, artileria și celelalte, neîndoielnic, aviatorii au fost cei care, în noaptea de 21/22 iunie 1941, au primit cei dintâi misiunea de luptă. Iar dintre aceștia, la rândul lor, prioritate au avut cei din aviația de informație, adică de recunoaștere și observație aeriană.

Așa cum se preciza în articolul „Glorie mută”, publicat în numărul 1 din august 1941 al „Magazinului aeronautic”, piloții de recunoaștere „nu fac picaje de sute de metri și nici acrobații de degajare: materialul nu o permite și nici misiunea nu o cere; observatorii nu au ocazia efectelor la țintă și nici satisfacția unui rezultat imediat. (…) Dar pe ei se bizuie comandamentele superioare și celelalte aviații, ei aduc țintele. Din primele clipe ale războiului zeci de avioane informatoare au străbătut câmpul de luptă al inamicului. Aparate  foto, carnete de notițe și hărți, comunicate radio… Pândite și vânate. Primul echipaj care a trecut Prutul în zorii lui 22 iunie a fost un astfel de avion. Șeful de escadrilă a ținut să fie șeful primului echipaj. A pierit împreună cu observatorul, doborâți de vânătoarea rusă. …A murit glorios dar fără tresărirea noastră, nu doborâse avioane și nu efectuase distrugeri, învăluit doar de tristețea «băieților» și a avioanelor escadrilei sale”.

Ce nume vor purta eroii aceștia vom afla ceva mai târziu, nu ca acum, când atâta le trebuie ofițerilor însărcinați cu relațiile publice să nu ofere presei orice informație legată de eroii căzuți prin Afganistan, de exemplu. Astăzi, din sutele de mii de soldați care au trecut Prutul în acea noapte, mai exact în zorii acelei zile, foarte puțini mai trăiesc pentru a putea povesti. Și fiind foarte tineri atunci, sigur că aveau funcții militare foarte mici, cel mult comandanți de companie. Iar dintre aviatorii pe care i-am auzit relatând odiseea acelei nopți, deși nu se mai află astăzi printre noi, cel mai interesant și complet rămâne Sorin Tulea, unul dintre reporterii de front voluntari care a și lăsat, de altfel, posterității o descriere a clipelor trăite atunci.

„…Zilele ce au urmat prevesteau foarte clar furtuna care se apropie! Primul simptom a fost atunci când Comandantul flotilei, comandorul Sahini, a venit de la Brașov ca să inspecteze grupul. Apoi a venit inspecția ministrului aerului, generalul Jienescu Gheorghe, care ne-a ținut un discurs, combinat cu niște recomandări ce ne-au pus pe toți pe gânduri. Și anume că «dacă va fi să fie răsboi cu U.R.S.S., atunci el așteaptă ca fiecare echipaj să-și facă datoria până la capăt. Iar dacă bombele nu își vor atinge obiectivul, atunci echipajul respectiv să se arunce în picaj cu avion cu tot asupra țintei», după metoda care, ulterior, a fost perfecționată și pusă în practică de piloții japonezi, kamikaze. (…) Din discursul ministrului, însă, până la sfârșit, nu s-a putut trage nici o concluzie. Adică nici că va fi, nici că nu va fi răsboi cu U.R.S.S.! A urmat, în aceeași zi, un discurs similar, însă fără recomandări cu caracter de kamikaze, și tot cu un caracter ambiguu, făcut de locotenent-comandorul Paul Landmann (Comandantul Grupului 5 Bombardament Greu «Heinkel 111», aflat atunci la Ziliștea – n.a.).

 

Totul vibrează în jurul meu!

A doua zi dimineața, un telefon urgent îl cheamă pe Landmann, împreună cu adjunctul său, căpitanul Stoenescu Bill, să vină la Tecuci pentru o conferință militară. Suntem acum pe 21 Iunie 1941! Cei doi se duc, după care, în după-amiaza aceleiași zile, urmează adunarea generală a tuturor echipajelor, pentru a ni se comunica rezultatul discuțiilor avute dimineața cu forurile superioare ale aviației. Landmann ne spune textual: «Situația politică între noi și ruși este foarte încordată.

Nu este exclus ca în zilele ce urmează să aibă loc o acțiune militară, când va trebui să facem, pe deasupra Basarabiei, un raid de demonstrație a prezenței aviației române. Însă să nu vă faceți griji, deoarece Grupul 7 vânătoare de Me 109, al lui Popișteanu, nebunul, vă va însoți și, dacă va fi cazul, vă va face protecție!». Apoi urmează masa de seară. Vedem că și la germani agitația era neobișnuită. Mașini, camioane, avioane de transport YU52, mișcări de trupe de la A.C.A. și, în general, o atmosferă de praf ce făcea halouri de lumină în jurul becurilor electrice ale proiectoarelor de peste tot.

Ne culcăm! Și astfel începe noaptea de 21 spre 22 Iunie 1941! Noapte în care, desigur, moartea, îmbrăcată în costumul ei tradițional de culoare neagră și cu celebra coasă în mână, și-a făcut rondul pe la dormitoarele de la hangare, ca să-și aleagă clienții pentru zilele ce vor urma și de la germani, și de la români. (…) Sub impresia celor auzite în ziua precedentă, eu adorm greu. Deodată mă trezesc brusc, având senzația că se prăbușește hangarul peste noi. Totul vibrează în jurul meu! Pereții vibrează! Geamurile vibrează! Totul într-un zgomot apocaliptic, de sfârșit de lume. Era un zgomot de motoare de avion puse în plin, însă de o intensitate cum nu o mai auzisem niciodată. În momentul când m-am trezit, se deschide brusc și ușa de la dormitor, se aprinde lumina unei lanterne și agentul de legătură de la comandament intră și, din cauza zgomotului infernal al motoarelor, strigă tare:

– Domnilor, deșteptarea și prezentarea la comandament! Din acest moment suntem în stare de război cu U.R.S.S.!

Vibrațiile simțite atunci când m-am trezit erau provocate de motoarele puse în plin, în regim de decolare, ale zecilor de bombardiere germane Heinkel 111, care își luau zborul pe rând. În timp ce ne îmbrăcam în grabă, prin ușa deschisă de agent, aveam vedere directă spre pista de decolare. Aici, toate luminile de balizaj erau aprinse, iar proiectoarele de bord ale celor aproape 150 de avioane erau aprinse și ele, deci 300 de motoare Yunkers Jumo 211, fiecare de câte 1200 CP, ambalate la maxim. Pot vedea grupuri de bombardiere, în formații de câte trei sau de câte șase, decolând și lăsând în urmă un nor de praf care aproape că estompa lumina proiectoarelor de bord.

Este ora 0.30. A început ziua de 22 Iunie 1941!

Era ceva fantastic să văd cum cele 150 de avioane decolează în noapte pentru prima lor misiune de răsboi. Simțeam fiori în tot corpul și făceam eforturi să-mi ascund lacrimile din cauza emoției provocată de măreția momentului! Cu toții eram conștienți, de fapt, că trăim un mare moment, unic în istoria românilor, deoarece era pentru prima dată când românii răspundeau cu arma în mână la cei aproape 1000 de ani de năvăliri barbare și de mizerii venite dinspre răsărit, de dincolo de Nistru!

Mă uit la ceas. Este ora 0.30. A început ziua de 22 Iunie 1941!

De atunci a trecut o jumătate de secol. Iar acum, când scriu aceste rânduri, suntem în anul 1993 și retrăiesc în gând acele momente, cu aceeași intensitate ca în 1941, făcând eforturi disperate să-mi stăpânesc anumite noduri din gât, când îmi amintesc de camarazii mei de sbor de atunci care și-au dat viața pe «cerul de onoare al României», iar astăzi nici nu se mai vorbește de ei!

Bombardierele germane au decolat de pe Ziliștea, având ca primă misiune de luptă atacuri la Sevastopol, Kiev, Jitomir și Kaumas. Decolarea lor s-a făcut cu o oră mai înainte de a li se comunica rușilor declarația de răsboi, astfel ca această declarație să coincidă cu primele dâre de bombe peste obiectivele de mai sus.

Acum suntem toți echipați și ne îndreptăm spre cele trei autobuze care ne transportă la comandament. Suntem încă buimaci de somn și de spectacolul oferit de colegii noștri germani de la KG 4 și KG 27. Toată lumea tace! Dar este o tăcere care «vorbește»! Toți vorbim cu noi înșine în gând! Deci… răsboi! Ce va fi? Cum va fi? În tot cazul… vom vedea. Mai ales, știam că într-un răsboi pot fi și «cazuri mortale»! Așa că nu ne rămâne decât să mergem la noroc. Comandamentul era instalat în grupul de case al fostului conac Marghiloman.

Sorin-Tulea

(Aviatorul român Sorin Tulea, într-un bimotor Savoia Marchetti)

De departe vedem agitația de personal în lumina puternică a becurilor alimentate de un grup electrogen. Avioanele au husele scoase, se văd stive mari de lăzi pentru bombe care acum sunt goale, cisternele de benzină trec de la un avion la altul, mecanicii de aerodrom pornesc motoarele și le turează în regim de încălzire, iar echipajele se adună în front pentru a primi ordinele de misiune. Primul nostru atac se va produce asupra aerodroamelor din sudul Chișinăului, precum și asupra gării de triaj, iar ca obiectiv special pentru escadrila 78, în plus, se cerea și un atac asupra aerodromului din Tiraspol. Consultăm tabla neagră din fața corturilor de la escadrile. Pe aceste table sunt scrise cu cretă numele membrilor din structura echipajelor, precum și numărul avionului respectiv, care va participa la această misiune de luptă în premieră absolută. (…)

Este ora 3. Un prim bombardier He 111, pilotat de locotenent-comandorul Nagaevsky Gh., navigator fiind sublocotenentul (r) Radu Boldur, decolează, fiind primul avion românesc care, conform ordinului Generalului Antonescu, «a trecut Prutul». Misiunea acestui echipaj era de a recunoaște traseul din punct de vedere meteorologic, reacția A.C.A. (artileria contra aviației, cum se spunea atunci – n.a.) sau vânătoare și de a raporta comandamentului, prin radio, cele constatate.

Încă puțin și suntem deasupra Basarabiei

Este ora 3.30. Decolează tot Grupul 5 la lumina proiectoarelor de bord și cu toate luminile de poziție aprinse. După decolare, însă, trebuie să stingem aceste lumini și să zburăm într-o beznă absolută numai în P.S.V., adică numai după aparatele de bord. Imediat sunt conștient că, în asemenea condiții, pericolul unei ciocniri în aer între avioane este imens. Totuși, zborul a continuat fără incidente și fără să distingem absolut nimic în jurul nostru. Însă noaptea fiind senină, la lumina palidă a stelelor vedem, la un moment dat, cum se reflectă această lumină peste o albie de râu ceva mai lată. Este Prutul! Încă puțin și suntem deasupra Basarabiei, astfel că, după echipajul Nagaevsky-Boldur, avioanele din Grupul 5 «Heinkel 111», la rândul lor și ele au executat acel ordin. De menționat că, în acea noapte, din toată armata română, primii soldați care au executat acest ordin au fost constituiți în echipajele combatante ale Grupului 5 din Flotila 1 Bombardament din Brașov. Echipaje din care am făcut parte și eu. Până și astăzi mă simt mândru de acest fapt. Iar «amintirile» pe care le port și acum pe picioare, după această aventură care a fost răsboiul cu arma în mână în contra U.R.S.S.-ului, sunt pentru mine cele mai valoroase decorații de răsboi. (…) Am avut atunci o senzație stranie! Deasupra Basarabiei, totul părea mai negru decât noțiunea de negru valabilă deasupra României! Îmi făcea impresia că zburam sub o uriașă mantie neagră purtată personal chiar de diavol. Sigur că această nouă valoare a culorii de negru era de natură pur psihică… (…)

Este ora 5. Apare Nistrul, iar în fundal, pe malul opus, prin atmosfera de pâclă a dimineții, se ghicește și orașul Tiraspol. În curând identificăm și aerodromul. Însă surpriza noastră de astă dată a fost într-adevăr sigură și totală. Aerodromul era părăsit! Nici un avion pe el! Era clar că am venit degeaba la Tiraspol. În partea de sud-vest, totuși, identificăm o mulțime de magazii și un parc imens de camioane ce stăteau aranjate frumos, în stocaj. Era singurul obiectiv militar din regiune demn de acest nume. Zburam la o altitudine de 500 m și ne hotărâm să atacăm. Eu fac o serie de fotografii în timp ce jumătate din bombele de 220 kg cad pe țintă și explodează. (…) De jos nu a fost nici o reacție terestră sau aeriană, afară de faptul că am simțit efectul propriilor noastre bombe. (…) În jurul nostru mai erau două avioane din componența escadrilei 78. Celelalte se împrăștiaseră în timpul zborului de noapte și nu le puteam vedea.

Atunci hotărâm să ne întoarcem și cu restul încărcăturii de bombe să atacăm triajul de la Chișinău. De departe se putea vedea fumul exploziilor provocate de bombele aruncate de celelalte echipaje care s-au dus direct la gara de triaj sau la aerodroamele din sud. În curând suntem peste obiectiv. Până acum nu am avut nici o reacțiune din partea A.C.A.-ului sovietic. Locotenentul Pădureanu execută operația de vizare a țintei cu ajutorul aparatului Zeiss și, după ce larghează toată porția de bombe, luăm cap compas de întoarcere către Ziliștea. În prealabil, am avut însă și un prim contact cu inamicul!

„Atenție! Vânătoare inamică!”

La un moment dat, telegrafistul nostru, care avea vedere liberă spre spatele avionului, strigă cu o voce sugrumată: «Atenție! Vânătoare inamică!». Văzuse patru puncte negre care picau spre noi. După descrierea lui erau patru din celebrele avioane Rata, care însă nu au apucat să ne atace, deoarece erau și ele fugărite de câteva din Messerschmitt-urile Grupului 7, ce ne făceau protecție. Așa că ne continuăm zborul și ajungem fără nici un incident major înapoi, la Ziliștea, unde găsim și cele două grupuri germane făcându-și procedurile de aterizare. Este ora 7.15… (…)

Telefonul sună brusc și o voce strangulată comunică de la Statul Major al Aerului, din Tecuci, că în timpul atacurilor asupra aerodroamelor au fost doborâte două Los-uri de la Grupul 4, unul din ele fiind lovit în plin de un proiectil de A.C.A. și calălalt din motive necunoscute. Unul din ele era al echipajului sublocotenentului (r) Florin Teodorescu-adjutant major Vârlan, cu care petrecusem, în timpul concentrării din acel an celebru 1940, toată vara.

De asemenea, ni se comunică din partea aviației de recunoaștere că a fost doborât și comandorul Vătăcui. Încep să intru la griji. Însemnează că rușii, totuși, nu dorm!”

Extras din historia.ro

Cea mai mare mistificare din istorie – 22 Iunie 1941, în istoriografia rusă !

Istoriografia ruso-sovietică ne-a învățat zeci de ani despre agresiunea nazistă din 1941, când poporul sovietic pașnic a fost totalmente surprins de agresiunea nazistă germană la care s-au alăturat și alții, inclusiv românii. Firul roșu al tuturor justificărilor este faptul că URSS era o țară pașnică, neînarmată și nepregătită, a avut prea puțin timp pentru a se pregăti împotriva lui Hitler. Dar hai să vorbim puțin despre pașnica Uniune Sovietică, trecând peste faptul că această pașnică țară a ocupat până atunci o bucată din Finlanda, din România, din Polonia și pe de-a întregul țările baltice. Între timp, la fel de pașnic, își rezolva problemele din Asia cu japonezii în Mongolia, prin bătălia de la Halhin Gol, unde generalul Jukov punea în practică blietzkriegul încă din 1939, înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu mult înainte de a fi cunoscut și numit așa de către armata germană.

Dar ce făcea pașnica Uniune Sovietică încă din timp de pace? Fabricile de armament lucrau în trei schimburi, producând tancuri, avioane, blindate, încă cu mult timp înainte de a se declanșa al doilea război mondial.  Desigur, pentru a se apăra, vor spune scepticii. Tot pentru a se apăra, producea avioane, tunuri, vehicule militare, tot pentru a se apăra în 1941 URSS avea cele mai multe trupe de parașutiști din lume, mai multe decât toate statele la un loc. Bine, bine, tot cu scop defensiv. Ciudat, dar parașutiștii sunt trupe cu rol strict ofensiv, rolul lor este de desant în adâncimea dispozitivului inamic, unde să deregleze aprovizionarea, comunicațiile și să asigure prin asta avansul ofensivei proprii. Așa s-a petrecut în toată istoria militară, de la ofensiva germană din vest la Creta și operațiunea Overlord. Nicăieri nu au fost folosiți parașutiști în defensivă conform scopului și pregătirii lor, ci doar ca și simpli infanteriști. Dacă Uniunea Sovietică dorea doar să se apere, de ce a investit atât în pregătirea parașutiștilor, în loc să-i facă simplu infanteriști?

Mai departe, Germania a început războiul împotriva URSS cu circa 3500 de tancuri, majoritatea Panzer-I, II și III, mai existau doar câteva Panzer-IV. În schimb, URSS, doar pe linia de front avea circa 10000 de tancuri (zece mii), mai multe decât toate celelalte state ale lumii luate la un loc. Spre comparație, SUA aveau în 1940 circa patru sute de tancuri. De unde au apărut acestea, cum se face că aveau pe front deja de trei ori mai multe tancuri decât germanii agresivi? În câți ani au putut fi produse aceste tancuri, iar dacă tot au fost produse, cu ce scop? Nu cumva URSS se pregătea de război cu mult înainte ca lui Hitler să-i treacă prin cap să atace Rusia Sovietică? Istoricii ruși sar ca arși, justificând că majoritatea acestor tancuri erau învechite, slabe calitativ. Desigur, învechite și slabe calitativ, dar comparabil cu ce? Mai învechite și mai slabe calitativ ca și alte tancuri din dotarea sovietică, respectiv T-35 și KV. Dar comparabil cu cele inamice, împotriva cărora trebuiau să stea față în față? Adevărul este că cele mai vechi și mai slabe tancuri sovietice, T-26, erau net superioare tuturor tancurilor germane din anul 1941! Mai putem vorbi de cele 70 (șaptezeci) de tancuri Renault din primul război mondial aflate în dotarea singurei divizii blindate din armata română? În timp ce în armata sovietică se aflau 61 (șaizeci și una) de divizii blindate, a căror dotare era net superioară în tancuri și vehicule blindate, atât cantitativ, cât și calitativ, decât oricare divizie blindată germană? Culmea, acest raport se păstrează și la capitolul aviație, atât cea de vânătoare, cât și de bombardament, la artilerie de toate calibrele, precum și la soldați, deoarece mobilizarea trupelor sovietice începuse cu câteva luni înainte, iar trupele erau concentrate la frontiera comună cu Germania și România. În primul război mondial, mobilizarea, sau începutul mobilizării echivala cu un act de război, în august 1914, odată ce germanii începuseră mobilizarea, i s-a spus kaiserului că procesul este inevitabil, nu mai poate fi oprit, deja trupele sunt în drum spre unități, înarmate și pregătite de luptă.

Dar să vorbim puțin de desfășurarea de trupe. Există o mare diferență între un dispozitiv defensiv, când vrei să te aperi, și unul ofensiv, când vrei să ataci. O armată care se apără, sau care are intenția să o facă, își desfășoară trupele în dispozitiv defensiv, eșalonându-le în adâncimea teritoriului propriu, îngropându-le în tranșee, adăposturi și cazemate, în așa fel încât șocul inițial al atacului inamic să fie absorbit de valurile succesive de apărători, măcinând trupele invadatoare, care apoi ar urma să fie contraatacate de trupele din rezerva strategică, care le-ar manevra, înconjura, captura sau arunca dincolo de graniță. Tancurile, armă prin excelență ofensivă, trebuie dispuse mai în spate, gata de contraatac în punctele ce se vor dovedi mai slabe sau acolo unde apar goluri în atacul advers. Avioanele, la fel, în aerodromurile din adâncime, în așa fel încât să poată ataca atacatorul ce pătrunde pe teritoriul propriu, dar menținând bazele în afara razei sale de acțiune. În schimb, un atacator trebuie să se concentreze cât mai aproape de graniță, în așa fel încât să poată declanșa ofensiva cu maxim de trupe în prima linie pentru a spulbera apărarea, tancurilor revenindu-le rolul de armă de șoc. Aviația mutată cât mai aproape de graniță, în așa fel încât să poată executa raiduri cât mai departe în adâncimea teritoriului inamic, paralizând comunicațiile și aprovizionările inamice.

Dar cum era desfășurată armata sovietică în iunie 1941? În dispozitiv defensiv cumva, conform teoriei Uniunii Sovietice pașnice? Nici vorbă, în dispozitiv ofensiv, cu toate trupele pe graniță, cu un număr de câteva ori mai mare în tancuri, avioane, artilerie, efective și toate celelalte. Ambele armate, și cea germană, și cea sovietică, erau gata de atac. Diferența a fost că germanii au atacat primii, surprinzând armata sovietică masată pe graniță, străpungând linia lor în câteva puncte și apoi înconjurând-o în așa numitele „cazane” și distrugând-o. Dacă sovieticii atacau primii, rezultatul ar fi fost același, dar de partea cealaltă.

Este clar că Stalin dorea să-l atace pe Hitler, numai că acesta i-a luat-o înainte. Recomand celor interesați să citească cărțile lui Victor Suvorov (Vladimir Rezun), nu sunt lungi, cam o sută de pagini fiecare, dar sunt pline de dezvăluiri din actele oficiale sovietice sau din memoriile veteranilor și, cel mai important, sunt ușor de înțeles de către toți. Vă asigur că multe idei și axiome vă vor fi zdruncinate, măcar pentru asta merită efortul. Eu nu am făcut decât o scurtă expunere a unor aspecte controversate, dar este mai nimic față de datele cuprinse în aceste cărți.

22 iunie 1941 și România

Dar aș vrea să revin puțin la poziția României, prinsă în vâltoarea acestor evenimente cataclismice din 1941. Pentru noi, spre deosebire de germani și sovietici, participarea la al doilea război mondial se înscrie în continuarea primului război mondial, atunci am luptat pentru reîntregirea neamului, la fel și în al doilea. Nu am luptat pentru Stalin sau pentru Hitler, pentru sau împotriva comunismului, am luptat doar pentru țara noastră, pentru neamul românesc.

Readactor R.B.N.
Cristian Negrea
www.cristiannegrea.ro

PASSWORD RESET

LOG IN