ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "2018"

2018

,

1700 de delegați din toate raioanele Republicii Moldova au adoptat Foaia de parcurs a Reunificării până în 2018 și pașii ulteriori acestui act. Evenimentul a avut loc duminică, în cadrul Congresului de constituire a Sfatului Țării 2, forul reprezentativ al unioniștilor, informează deschide.md citat de romaniabreakingnews.ro

Informarea întregii populații din Republica Moldova privind beneficiile unui stat comun cu România, demararea proiectului investițional pentru Republica Moldova, aprobarea de către Parlamentul de la București și Chișinău a principiilor Reunificării sunt câteva etape ale Foii de parcurs votate de reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale: intelectuali, tineri, ofițeri, agricultori, veterani.

„Știm de unde am pornit și unde vrem să ajungem. Strategia noastră se bazează pe o serie de pași concreți, care decurg din abordarea pragmatică a procesului de Reunificare. Pasul final este ca în 2018, Unirea să fie votată în cele două parlamente”, a declarat Constantin Codreanu, coordonator al Blocului Unității Naționale și membru al grupului de inițiativă pentru crearea Sfatului Țării 2.

Printre numele marcante din Sfatul Țării 2 se regăsesc Nicolae Dabija, Mircea Druc, Ion Ungureanu, Alexandru Moșanu, Alecu Reniță, Mihai Cimpoi, Ion Negrei, Eugen Doga, Arcadie Suceveanu, Nicolae Botgros, Ion Varta, Petru Hadârcă, Iurie Colesnic, Gheorghe Mustea, Ninela Caranfil, Ion Iovcev, Octavian Țîcu, Sandu Grecu, Vasile Iovu, Petru Bogatu, Silviu Tănase. Din listă mai fac parte și reprezentanți ai fiecărui raion și ai minorităților naționale.  La final, participanții au votat, în mod simbolic, o declarație de Reunificare.

DOCUMENTUL „REUNIREA 2018” – FOAIE DE PARCURS

Download the PDF file .

Publicat de romaniabreakingnews.ro  (Foto: colaj RBN Press din imagini Basarabia e România – Facebook)

PASSWORD RESET

LOG IN