ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "14-15 decembrie 1467"

14-15 decembrie 1467

,

Stefan_Cel_Mare_batalia_de_la_Baia_romaniabreakingnews_ro

La 14-15 decembrie 1467, noaptea, armata moldovenească (circa 12.000 de oșteni), comandată de Ștefan cel Mare, dă foc orașului Baia, fosta capitală a Țării Moldovei, și atacă pe invadatorii unguri.

La ieșire din sat către Sasca Mică (nume care amintește de nemții pripășiți acolo), se ridică impunătoare, având crucile cimitirului în jur, Biserica Albă. Tradiția conferă lui Ștefan cel Mare ridicarea acestei biserici imediat după lupta de la Baia. I se spune albă fiindcă nu a fost pictată. Acum un veac era în pragul ruinei.

Pe drumul către Sasca Mică (Suceava), se află Biserica Albă. Tradiția conferă lui Ștefan cel Mare ridicarea acestei biserici imediat după lupta de la Baia. I se spune albă fiindcă nu a fost pictată. Acum un veac era în pragul ruinei. Parohul acestei biserici a avut inspirata idee de a o picta pe interior. Pictura este o valoroasă lecție de istorie pentru locuitorii comunei și pentru turiști. Găsim zugrăvite imaginile târgului Baia din perioada medievală și ale luptei de la 1467 care a avut loc aici între Ștefan cel Mare și Matei Corvin, ultimul scăpând cu mare greutate și rănit.

Campania ungară la est de Carpați a fost organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ștefan cel Mare de pe tron și pentru readucerea Moldovei în sfera de influență ungară. Regele ungar Matei Corvin, atacă cu un efectiv de 25.000 oameni, armată mai bine echipată decît cea a lui Ștefan, precum și dotată cu artilerie, inclusiv de asediu.

Bătălia de la Baia

Încleștarea dintre armata lui Ștefan cel Mare și cea maghiară – 14 spre15 decembrie 1467 – orașul Baia (imagine din „Chronica Hungarorum”)

Până la Bătălia de la Baia, Șefan cel Mare a adopta o strategie defensivă permițînd ungurilor să înainteze. Ștefan-Vodă a atacat Baia dîndu-i în prealabil foc, avînd loc lupte crîncene stradale nocturne (o strategie nouă pentru acea perioadă) soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți (după sursele ungare Ștefan a pierdut mai mult de jumătate din efectivul armatei). Totuși trebuie menționat că o parte din armată lui Ștefan cel Mare nu a atacat, precum era convenit – trădare care l-ar fi putut costa pe domnitor victoria și chiar viața. Defecțiunea era expresia nemulțumirii unei părți a marii boierimi față de politica lui Ștefan. După bătălie, Ștefan cel Mare a omorît 24 mari boieri trădători printre care și pe vornicul Crasneș, alți 40 boieri de rang inferior fiind trași în țeapă.

Pagina despre Bătălia de la Baia, a cărții “Chronica Hungarorum”, de Johannes Thuroczy, publicată la Augsburg, în anul 1488

Pagina despre Bătălia de la Baia, a cărții „Chronica Hungarorum”, de Johannes Thuroczy, publicată la Augsburg, în anul 1488

După bătălia de la Baia, regele ungar Matei Corvin (rănit în luptă) dispune retragerea armatei. Încheiată cu mari pierderi umane și pentru unguri, Bătălia de la Baia a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forța armelor suzeranitatea asupra Țării Moldovei.

Înlocuirea lui Ștefan de pe tron, instalarea unui nou domn la Suceava, aducerea Moldovei în sfera de influență a regatului ungar – nu au putut fi atinse, ceea ce a echivalat cu o înfrângere de proporții pentru regele ungar.

Bătălia de la Baia, moment semnificativ în dezvoltarea gândirii și a artei militare românești

batalia_de_la_baiaBătălia de la Baia reprezintă un moment semnificativ în dezvoltarea gândirii și a artei militare românești, care au dobândit maturitate. Inferior numeric, Ștefan a adoptat, în toamna anului 1467, apărarea strategică, formă cu pronunțat caracter activ.

În principiu, ea comportă următoarele etape:

-apărarea la graniță;

-hărțuirea permanentă a atacatorului, în scopul diminuării forței sale combative;

-bătălia decisivă;

-urmărirea în caz de victorie sau retragerea în interiorul țării, în caz de înfrângere.

Pe timpul campaniei, Ștefan a adoptat o paletă largă de forme și procedee de acțiune, cum ar fi:

baia-rezistența succesivă în localități,

-utilizarea cetăților drept centre de rezistență,

-interzicerea trecătorilor.

Întreruperea comunicațiilor armatei ungare cu teritoriul de la vest de munți pe durata campaniei reprezintă o performanță semnificativă pentru acea perioadă.

Tot o performanță deosebită o reprezintă și bătălia de noapte din târgul Baia. Spre deosebire de atacul realizat de Vlad Țepeș asupra taberei otomane (1462), de data aceasta avem de-a face nu cu un simplu detașament, ci de o confruntare între cele două armate, în urma căreia s-a decis soarta întregului război. În același timp, prin victoria obținută împotriva lui Matia Corvin, Ștefan cel Mare și-a consolidat domnia, punând capăt, prin măsuri dure, opoziției unei părți a marii boierimi, iar prestigiul său internațional a sporit considerabil. (Articol apărut în volumul: 100 de mari bătălii din Istoria României.)

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse: Volumul „100 de mari bătălii din Istoria României”, historia.ro, istoria.md

Surse imagini: laivindur.wordpress.com, efnord.eforie.ro, medievistica.ro, orasulsuceava.ro, 

PASSWORD RESET

LOG IN