ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "1 decembrie 2013"

1 decembrie 2013

,

,

TVR1TVR va emite din nou în Moldova de la 1 decembrie 2013 ! …de ziua Națională a tuturor Românilor, Parada Militară a Armatei Române va putea fi vazută la televizor în R.Moldova.

La 1 decembrie, TVR va reveni în spațiul mediatic din Republica Moldova, potrivit anunțului făcut marți de președintele-director general al Societății Române de Televiziune, Claudiu Săftoiu, în cadrul unei întrevederi cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Corman. Astfel, TVR își propune să acopere în detaliu realitățile din Republica Moldova, prin programe autohtone în proporție de 30% din grila de emisie și prin emisiuni produse în colaborare cu postul național de televiziune de peste Prut, „Moldova 1“, se mai arată într-un comunicat remis de Parlamentul de la Chișinău, citat de corespondentul Agerpres. Potrivit Acordului de soluționare amiabilă a cererii Societății Române de Televiziune, semnat la 12 septembrie 2013, pentru început, va fi retransmis semnalul de către toți operatorii prin cablu din Republica Moldova, iar din 2015 Televiziunii Române i se va acorda un slot de acoperire națională în multiplexul digital.

ziarullumina.ro

TVR revine în RM; CEDO a obligat autoritățile RM să întoarcă frecvența

Autoritățile de la Chișinău sunt obligate să restituie frecvența TVR în maximum 30 de zile de la cererea oficială a postului de televiziune.

Decizia cu privire la Acordul amiabil de soluționare a cauzei TVR împotriva Republicii Moldova a fost publicată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Măsura va fi supravegheată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei.

Televiziunea română a aplicat în 2008 la CEDO o plângere referitoare la retragerea abuzivă, în 2007, a licenței de utilizare a frecvenței TVR în Moldova. În 2009, Guvernul României a decis să intervină în cauza TVR împotriva Republicii Moldova. Părțile au convenit, în ianuarie 2013, să soluționeze amiabil cauza și au notificat în acest sens CEDO.

Vedeți mai jos declarația Ministerului Afacerilor Externe al României privind decizia CEDO:

Ministerul Afacerilor Externe salută publicarea astăzi, 7 noiembrie 2013, a Deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cererea nr. 36398/08 – Societatea Română de Televiziune (actualmente Televiziunea Română – TVR) împotriva Republicii Moldova. Decizia Curții validează termenii Acordului amiabil de soluționare a cauzei, negociat cu sprijinul MAE și semnat de părți la București, la 12 septembrie 2013, și închide astfel dosarul aflat pe rolul Curții.

Decizia Curții are putere executorie, fiind imediat aplicabilă, iar aplicarea sa va fi supravegheată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei.

În acest moment sunt întrunite, sub aspectul dreptului internațional, condițiile necesare pentru revenirea efectivă a Televiziunii Române în spațiul media de peste Prut. Astfel, potrivit termenilor confirmați de Decizia CEDO, reintrarea TVR pe piața media din R. Moldova se va face prin următoarele modalități:

  • preluarea imediată (în maximum 30 de zile de la cererea formală a TVR) a programelor TVR dedicate R. Moldova de către operatorii de cablu din R. Moldova;

  • alocarea imediată (în maximum 30 de zile de la cererea formală a TVR), către TVR, a unui slot din proiectul-pilot pentru transmisia digitală terestră, amplasat în Chișinău;

  • alocarea unui slot din viitorul multiplexor digital cu acoperire la nivelul întregii R. Moldova și (în acest scop) eliberarea unei licențe de emisie în favoarea TVR, fără obligativitatea participării la un concurs, la momentul trecerii la televiziunea digitală în R. Moldova (2015); acordarea licenței se va face pe perioada maximă prevăzută de legislația R. Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe își exprimă încrederea că, în urma îndeplinirii cu celeritate de către autoritățile competente ale R. Moldova a formalităților necesare conform Deciziei CEDO și Înțelegerii Amiabile, publicul de peste Prut va putea urmări, în cel mai scurt timp, emisiunile dedicate R. Moldova ale postului public de televiziune din România.

Informații suplimentare:

Plângerea introdusă în 2008 de către Societatea Română de Televiziune (actualmente Televiziunea Română – TVR) la CEDO a vizat încălcarea de către autoritățile R. Moldova a drepturilor societății reclamante la libera exprimare și la respectarea bunurilor, generată de retragerea abuzivă, în 2007, a licenței de utilizare a unei frecvențe naționale (care fusese atribuită în 2006 TVR, de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului din R. Moldova, cu valabilitate până la finalul lui 2011). La data de 25 februarie 2009, Guvernul României a decis să intervină în cauza TVR împotriva R. Moldova.

Părțile au convenit, în ianuarie 2013, să soluționeze amiabil cauza și au notificat în acest sens Grefa CEDO. Negocierile au început în primele luni ale lui 2013, părțile schimbând mai multe propuneri reciproce de text.

În cursul vizitei la Chișinău a Prim-ministrului României (26-27 august 2013) a fost fixat și asumat politic un răgaz de trei săptămâni pentru convenirea ultimelor aspecte în discuție și semnarea Înțelegerii amiabile. Acordul a fost finalizat pe 9 septembrie 2013, negocierile fiind purtate de partea română, în numele și cu mandatul/consultarea permanentă a TVR, prin Bogdan Aurescu, secretar de stat MAE, și Catrinel Brumar, Agentul României la CEDO, iar de partea R. Moldova de ministrul justiției, Oleg Efrim, și Lilian Apostol, Agentul R. Moldova la CEDO.
Pentru o revenire efectivă în spațiul media și în considerarea caracterului reparator al acordului, autoritățile de la Chișinău și-au asumat respectarea de garanții aplicabile direct și în mod excepțional față de dreptul intern care vizează și:

  • Protecția împotriva retragerii licenței inițiale pe perioada primei alocări, precum și împotriva suspendării emisiei sau a interferării cu conținutul programelor transmise de TVR;

  • Garanții împotriva unei modificări unilaterale a conținutului licenței de emisie;

  • Scutirea de la plata de taxe, comisioane, alte costuri pentru revenire;

  • Perceperea doar a costurilor de funcționare proporționale cu slotul oferit în multiplexorul experimental, respectiv perceperea celui mai mic tarif pentru utilizarea slotului din primul multiplexor național.

Textul integral al Deciziei poate fi consultat pe site-ul CEDO.