Zilele acestea am avut ocazia de a vedea o stire interesanta si cumva deloc surprinzatoare, referitoare la achzitiile pentru aviatia militara a Romaniei. Astfel, a aparut informatia ca specialistii din Ministerul Apararii studiaza posibilitatea ca Romania sa achzitioneze inca 12 avioane F-16, conform France Press si Digi 24. De unde vor fi achzitionate avioanele, ca vor fi noi sau second/third hand, ramane de vazut (eu sunt aproape sigur ca vor fi second hand). Oricum nu stiu cat mai conteaza in acest moment.
Vorba pilotilor, sa ia ce-or lua, numai sa ia; dar mai ales sa le modernizeze, as adauga eu. Asa, cel putin, le vom avea, mai ales ca in anul 2018 Mig-urile 21 Lancer (al caror fan declarat sunt) intra la pensie.
Oricum ideea asta cu avioane second nu mi se pare chiar atat de rea. Si asta din urmatorul motiv: ca sa poata sa isi apere spatiul aerian, Romania are nevoie de 4-5 escadrile (o escadrila fiind formata din 12 avioane, in cazul nostru). Rezulta astfel un necesar de 60 de avioane, daca inmultim 5 cu 12 (ehe, in vremurile bune aveam 110 Mig-21 Lancer operationale). Sa cumperi 60 de avioane noi inseamna urmatoarele: armament pentru acestea, pregatirea personalului pentru operarea acestor aeronave si, nu in ultimul rand, modernizarea bazelor aeriene. Ori asta inseamna bani, foarte multi bani, pe care Romania, din motive cunoscute sau mai putin cunoscute, nu ii are (nu intru in detalii, dar cand zic ca nu ii are stim cu totii la ce ma refer – a se vedea necesitatea de mai construi puscarii noi).
Apoi mai sunt cei care suspina dupa avioane gen Rafale, Gripen, Eurofighter. Da stiu, sunt bune si mai ales sunt noi, dar scumpe si par a avea si ceva “boli de-ale copilariei” nerezolvate. Si poate cel mai important argument, zic eu, in defavoarea lor, nu este neaparat pretul, sau ora de zbor scumpa, ci faptul ca F-16 este un avion incercat, trecut prin multe conflicte si despre care se stie de ce este in stare. Nu as putea spune acelasi lucru despre cele trei enumerate mai sus. Si apoi ce sa facem?
Ca Ungaria si Cehia care au fiecare cate 14 Gripen?
Ok, sunt noi, imi veti spune. Da, corect; dar daca stam stramb si cugetam drept, vom vedea, fara un prea mare efort intelectual, ca in cazul uni conflict, asa cum pare a se preconiza zilele astea dinspre marele nostru „pretin” si „vesnic protector” de la rasarit, cele 14 avioane sunt asa, un fel de ”hai sa zicem si noi ca avem aviatie”. Ori, daca intr-un conflict ramai fara aviatie si aparare antiaeriana (si astea sunt primele tinte care apar pe lista oricarui invadator sau inamic care are un minim de respect fata de propria-i persoana), pe restul care formeaza fortele terestre si marina poti sa ii trimiti acasa, ca altfel ii trimiti la moarte sigura.
Imi veti vorbi de offset. Da, stiu, e un lucru extraordinar, ratat cu mare „eleganta” de minunatii nostri guvernanti (nu ma apuc sa enumar cazurile; sunt multe si bine semnalate de alte site-uri si presa). Problema este ca, din pacate, in acest moment, nu prea mai avem timp sa stam sa ne gandim la ce ar fi putut fi si nu a fost. Acum important e sa se faca ceva, sa nu fim prinsi iarasi ”cu pantalonii in vine”, tocmai acum cand pe unii i-au apucat marile ambitii de cuceritori (nu ca aceste ambitii i-au parasit vreodata in ultimii 200 de ani; doar ca Europa a fost prea adormita ca sa isi dea seama).
Pentru ca, vedeti voi, istoria, pe care multi o ignora cu nonsalanta, ne invata un lucru: aliantele sunt primele care cad in cazul unui conflict. Ori Romania in acest moment e cumva in aceeasi situatie cum era la inceputul celui de-al doilea razboi mondial. Are aliante, dar indepartate.
Caci, daca ne uitam in jur, iata ce vedem:
– o Ungarie care inca viseaza la Ungaria Mare (mi se pare ciudat ca in sec. al XXI-lea sa mai aspiri la o Ungarie medievala, fie doar din punct de vedere al intinderii teritoriale) si care ia apararea Rusiei, care schimba frontierele cu tancurile (probabil ca i s-au terminat servetelele si creioanele);
– o Serbie, care se uita tot spre Rusia (indiferent ca aceasta ii face bine sau rau);
– o Bulgarie pe care, desi membra NATO, nu as miza prea tare sa ne ajute;
– Turcia (care mai este si o forta militara deloc de ignorat) unde avem un Regep Erdogan care pare a se crede tot mai des un fel de Sultan al zilelor noastre (ori de la ora de istorie, daca nu s-a chiulit, stim cu totii cat am avut noi de lucru cu sultanii astia de-a lungul vremurilor);
– o Mare Neagra, unde mai nou ne sta Rusia-n coasta.
Singurii care mai raman de incredere, desi nu credeam sa zic vreodata asta, sunt ucranienii, treziti si ei brusc la realitate, acum un an. Si apoi mai ramanem noi; cam singurei asa… cu o vaga senzatie de deja-vu.
Sursa: aviatim.ro prin romaniabreakingnews.ro